În timpul unui interviu pe care-l acorda BBC, un lider al Hamas și-a scos microfonul și a întrerupt dialogul, deranjat că este întrebat despre uciderea unor familii întregi de israelieni chiar în casele lor, în timpul somnului. Asta e ce mai mare reușită a noului război din Orientul Apropiat și o bifează Hamas.
Cu toate că Hamas este recunoscută ca organizație teroristă de UE și SUA, în pofida violențelor de o barbarie greu de înțeles comise în 6 octombrie și care au marcat, așa cum remarcă profesorul Liviu Rotman în interviul acordat spotmedia.ro, trecerea limitei de sus a terorii, după o serie lungă de atentate sinucigașe, în ciuda confiscării instituțiilor sociale și Fâșia Gaza și a implementării unui program la scară largă de radicalizare, organizația teroristă Hamas bifează trei mari achiziții:
- Preluarea controlului asupra conflictului israelo-palestinian, cu consecința directă a confiscării reprezentării intereselor și aspirațiilor palestiniene;
- Validarea ca a doua parte, o capcană extrem de perfidă și de care beneficiază, prin ricoșeu, și Rusia, iar punerea celor două una lângă cealaltă nu face parte din vreo conspirație. De altfel, o delegație Hamas a fost și zilele acestea la Moscova, așa cum s-a întâmplat și imediat ce Rusia a declanșat agresiunea asupra Ucrainei;
- Legitimarea Hamas ca unică sursă de informații, ceea ce a dus atât la manipularea imediată a tragediei de la spitalul unde a avut loc o explozie soldată cu mulți morți, cât mai ales a cifrelor. Numărul de 500 de morți, rotund, comunicat de Hamas la câteva minute după explozia de la spital, s-a impus pe agendă, fără discriminare și fără posibilitatea verificării. Mai mult, Hamas este citată ca unică sursă de informații pentru orice referire la situația din Fâșia Gaza.
De ce a devenit Israelul vulnerabil în războiul narativ
În primă instanță, trebuie spus că Israelul avea această vulnerabilizare acutizată de politicile guvernului Netanyahu nu doar de a tolera, ci și de a proteja coloniile din Cisiordania. Dincolo de radicalizarea politicilor guvernamentale, care au fost unul dintre elementele pentru care o parte semnificativă din societatea israeliană a protestat constant vreme de câteva luni, această alianță directă cu politicieni radicali a dus la slăbirea armatei și la ignorarea problemelor de la granița cu Fâșia Gaza, după cum explică Liviu Rotman.
Acestei primei vulnerabilizări i se adaugă o alta, dată de capcana pe care Hamas (și aliații) a întins-o strategic și care constă tocmai în magnitudinea șocului pe care l-a creat, prin cruzimea monstruoasă a măcelului, decapitări, arderi de vii, tortură și răpirile masive de civili, femei și copii, cetățeni israelieni sau și ai altor state democratice.
În acest fel, Hamas s-a asigurat de trei lucruri:
- primul, că Israelul își va expune slăbiciunile, mai ales cele ale serviciilor de informații, devenite personaj cinematografic, și ale Armatei, IDF beneficiind de o reputație ce părea de nezdruncinat;
- al doilea, că Israel va riposta la un nivel maxim, cauzând victime civile, ceea ce e punctul de plecare pentru răsturnarea rolurilor și a narativelor;
- al treilea, că israelienii vor reactiva trauma Yom Kippur și asta va slăbi și mai tare încrederea în stat a celor care contestau politicile lui Netanyahu, pe de o parte și, pe de altă parte, va face și mai vocală partea radicală.
Această a treia consecință e cea care i se pare posibilă și extrem de riscantă lui David Grossman.
Temporizând intervenția terestră în Fâșia Gaza, Israelul a adâncit capcana și nu a putut evita ca retorica Hamas să devină sursă de informații și să impună narativul răsturnat, în care victima (atentatelor teroriste) devine agresor (pentru civilii din Fâșia Gaza).
Imposibilitatea ca jurnaliștii să verifice informațiile furnizate exclusiv de Hamas a făcut ca tragedia de necontestat a civililor palestinieni din Gaza să treacă înaintea tragediei incontestabile și ea a civililor israelieni uciși, torturați, schingiuți, răpiți. Diferența majoră, greu de acceptat pentru orice om, nu este de data asta între victime, ci între cei care comit crima: în cazul ucigașilor Hamas, crima este personală, directă, criminal care taie capul victimei și trece la următoarea, ceea ce o scoate din orice registru al vreunui război.
Dar asta e ceea ce a intenționat Hamas (cu Iranul în spate): războiul să pară a fi nu un atentat terorist și o luptă a Israelului și a lumii democratice de a combate terorismul, cum s-a întâmplat și după 9/11, ci o etapă a conflictului istoric israelo-palestinian.
În acest fel, se confruntă cele două tragedii; așa cum spunea scriitorul Etgar Keret într-un interviu pe care mi l-a acordat, dacă ar exista un Eurovision al victimelor, Israel și Palestina și-ar disputa primul loc. Diferența e că acum Hamas vrea să se impună ca stând pe locul Palestinei și reprezentând-o.
Nu e simplu pentru palestinienii prinși de atâția ani între strategiile mai degrabă în beneficiul propriu al lui Abbas și Netanyahu să se disocieze de Hamas și de metodele acesteia și să lupte pentru o cale democratică, singura care ar putea reînvia soluția celor state, compromisă de politicieni, însă e greu de văzut o altă metodă. Mai mult, cauza palestiniană, pe care niciun stat arab nu și-a asumat-o în mod real, pare a fi acum o achiziție bună și pentru Iranul care vrea să-și impună supremația în fața Arabiei Saudite, una dintre mizele pentru care a pregătit acest atac masiv al Hamas.
Așa cum remarcă jurnalista de origine libaneză Kim Ghattas într-o analiză pe care o semnează în Financial Times, Iranul și Hamas au dat semnalul în regiune că violențele pot degenera, iar acesta s-a auzit bine la Riad, unde se pregătea normalizarea relațiilor cu Israel.
Există o soluție de ieșire?
Cu cât au trecut zilele și s-au adunat imaginile dezastrului din Fâșia Gaza, cu cât pe agendă au apărut tot mai multe solicitări ale organizațiilor umanitare și tot mai multe proteste pro-palestiniene în Occident, cu atât soluția de ieșire pare mai blocată.
Istoria a arătat că ghilotina - ceea ce-și propune Israel cu Hamas, cel puțin Hamasul care e în Gaza, pentru că lideri ai Hamas sunt la adăpost, unii chiar în Qatarul care vrea acum să fie mediatorul – este eficientă dacă e aplicată imediat. Altminteri, ea nu doar că nu mai e chirurgicală, dar e percepută în zona răzbunării, nu a dreptății. Așa cum e, de fapt, războiul Israelului contra terorismului care, după cum a avertizat profesorul Liviu Rotman, nu se limitează doar la o graniță și, odată lăsat să se câștige și să se legitimeze - cum, de altfel, a făcut-o și ISIS, impunând formula de Stat islamic - nicio țară democratică nu mai e la adăpost.
Rămâne, totuși, imperativ ca adevărul să nu devină dubiu rezonabil și să nu fie pus semnul întrebării asupra unor delimitări morale clare, cum este cea dintre terorism și război, caz în care organizația teroristă nu e îndreptățită să fie tratată ca fiind cealaltă parte și sursă unică de adevăr.
Relegitimarea Autorității Palestiniene este unul dintre pașii necesari pentru ca aspirațiile palestinienilor pe care Hamas, care ține ostatici și civili palestinieni, nu doar israelieni, pretinde că-i reprezintă, să poată fi împlinite.
O spune mai clar scriitoarea israeliancă Zeruya Shalev:
Poate că această tragedie teribilă va putea cumva să unească toate puterile moderate din regiune. Asta ar fi viziunea mea pentru o rază de speranță. Poate va fi mai clar acum, cine sunt teroriștii, care sunt conducerile moderate și pragmatice, oameni sau organizații cu care putem sta de vorbă și alături de care putem fi uniți împotriva răului.