Este pentru prima dată totodată în istoria Turciei, când ia partea unei grupări, a unei tabere dintr-o țară din lumea arabă, încălcând astfel acel principiu celebru lansat de Atatürk: “pace acasă și pace în străinătate, pace în lume”, cu imperativul acesta de a nu se amesteca în problemele interne ale unei țări arabe.
Într-un interviu acordat spotmedia.ro, profesorul Dragoș C. Mateescu consideră că miza este mai degrabă internă și arată frustrarea pe care o simte președintele turc.
Dragoș Mateescu a fost lector în Departamentul de Ştiinţe Politice şi Relații Internaționale la Universitatea Economică de la Izmir (2002-2020). Este specializat în politica minorităților, politica turcă şi studii europene și este consilier în cadrul Institutului Diplomatic Român.
Dragoș Mateescu, am auzit cu toții declarațiile președintelui turc Erdogan, o poziționare mai puternică pe războiul Israel-Gaza. Care este miza lui Erdoğan?
Este o miză de politică internă, în primul rând, pentru că Turcia este profund divizată de foarte mult timp și există o masă importantă de oameni care susțin cauza palestiniană în general, nu neapărat Hamas.
În al doilea rând, este vorba și despre un angajament care a devenit public acum, al Turciei față de Hamas. Acest angajament a devenit public pentru că, iată, avem o scrisoare semnată bipartizan în Congresul american către secretarul de Stat Blinken, care dă detalii despre acest angajament.
Israelul își retrage diplomații din Turcia, după un discurs incendiar susținut de Erdogan (Video)
Președintele turc a spus foarte clar că organizația Hamas nu este una teroristă, ci o organizație de eliberare. În acest fel, se pune practic contra Uniunii Europene, în primul rând. Și apoi contra SUA, sigur.
Și contra UE, și contra SUA, contra tuturor țărilor care susțin o soluție pașnică.
Este pentru prima dată în istorie (iată, duminică se vor împlinim 100 de ani de la fondarea Turciei) când Turcia ia partea unei grupări, a unei tabere dintr-o țară din lumea arabă, încălcând astfel acel principiu celebru lansat de Atatürk: “pace acasă și pace în străinătate, pace în lume”, cu imperativul acesta de a nu se amesteca în problemele interne ale unei țări arabe. Acest principiu a fost încălcat.
De ce face asta acum? Vrea să preia controlul, să spunem, asupra acestui conflict israelo-palestinian? Se propune ca mediator. De regulă era Egiptul în această poziție.
Aici este o contradicție fundamentală și cred că este mai degrabă vorba despre o frustrare, pentru că în clipa în care iei partea unei părţi din conflict, practic nu mai prezinți încredere pentru cealaltă parte.
Deci chiar cred că este mai degrabă vorba despre frustrare. Cred că în ultima săptămână Qatarul a devenit actorul principal în această ecuație. Și da, domnul Erdoğan spera, așa cum a fost în aranjamentul în chestiunea grânelor din Ucraina, să fie și aici în poziția de negociator principal. Asta are foarte multe avantaje. Or, aceste avantaje îi sunt practic refuzate și de asta cred că este vorba și de frustrare.
Există o legătură între războiul Hamas-Israel și Rusia-Ucraina și chiar și din acest punct de vedere al poziționărilor de putere, să spunem?
Efectele există, bineînțeles, dar nu cred că a fost o intenționalitate.
Efectele însă există. Aparent, se distrage atenția de la conflictul din Ucraina, dar, una peste alta, și dezavantaje sunt pentru Rusia, pentru că se vorbește despre faptul că Rusia ar fi instrumentat această evoluție.
Sunt multe dezavantaje, pentru că practic Rusia nu are forța de a putea proiecta putere militară în regiune. Urmează să vină un submarin rusesc în estul Mediteranei, pe când Statele Unite au deplasat deja portavioane și alte forțe pentru a susține poziția. Deci cred că e mai degrabă o evoluție nefericită pentru Rusia.
Mai ales că la începutul conflictului israelo-palestinian, Rusia a fost cea care a dat cumva tonul prin livrările de arme în regiune. Ne amintim războaiele din 1967, apoi Yom Kippur.
Exact. Și atunci putea să-și exporte influența, dar acum este puțin ocupată Rusia.
Deci ce spuneți practic, ca să concluzionăm, că Erdogan vrea cumva să aibă un culoar liber și să devină una dintre marile puteri, să spunem, simte un vid, Rusia e puțin ocupată.
De foarte mult timp există acest joc între Erdogan și Putin. A funcționat în Caucaz, în conflictul azero-armean, dar cred că nu funcționează în Orientul Mijlociu, și din cauza regimului de la Ankara din ultimii ani, care ocupă părți importante din Siria, din nordul Irakului, deși lumea arabă este total împotriva acestei politici.
Se mai adaugă și alte detalii care fac ca prezența lui la masa negocierilor, în orice situație și în orice context, să fie cel puțin problematică.