Parchetul a clasat dosarul de amenințare în cazul Emilia Șercan: "Nu există interes public în urmărirea faptei"

Parchetul a clasat dosarul de amenințare în cazul Emilia Șercan: "Nu există interes public în urmărirea faptei"

Emilia Șercan a anunțat că procurorul care a instrumentat dosarul după ce ea a depus plângere la Poliție pentru ameninţare a închis urmărirea penală, pe motiv că „nu există un interes public în urmărirea faptei”.

Jurnalista amintește pe pagina ei de Facebook cum a început operațiunea de intimidare la adresa sa, cu mesajul primit pe 19 ianuarie 2022, chiar a doua zi după ce a publicat investigația despre plagiatul premierului din acea perioadă, Nicolae Ciucă.

"Dacă gen. Ciucă și-a plagiat teza de doctorat, cu siguranță va pleca din funcția pe care o deține în prezent, dar dacă nu este adevărat și se dovedește acest lucru… înseamnă că afirmațiile dumneavoastră sunt nefondate și sunt orchestrate la ordin, dacă acțiunea este aranjată la ordin să fii liniștită că noi știm să te facem să vorbești și vei spune numele celui care ți-a dat să faci acest lucru, indiferent din ce structuri face parte și indiferent ce funcție are, iar din acel moment zile bune pe pământ nu vei mai avea… îți vom trimite umbre la muncă, în casă, peste tot pe unde te miști și ai să simți prezența lor peste tot, inclusiv în intimitatea ta, dacă ai făcut la ordin această afirmație. Roagă-te la Dumnezeu să ai dreptate…!", este amenințarea care a determinat-o pe Emilia Șercan să facă plângere la poliție, la aceeași structură care făcuse ancheta în cazul amenințării cu moartea primită în 2019 de la șefii Academiei de Poliție.

ADVERTISING

"Speram să rezolve și acest caz rapid și profesionist. Din acea structură, o lună mai târziu, se scurgea o probă care a fost baza operațiunii de kompromat la adresa mea. Amenințarea de mai sus a fost până acum aproape trei săptămâni cercetată sub supravegherea unui procuror de la Parchetul Sector 4. Acest procuror a decis să renunțe la urmărirea penală pentru că „nu există un interes public în urmărirea faptei", scrie jurnalista.

"O instituție a statului român, care are menirea să își apere cetățenii, spune că nu există interes public în a investiga amenințările primite de un jurnalist după ce a dezvăluit că prim-ministrul țării e un impostor", arată ea.

ADVERTISING

Emilia Șercan este convinsă că închiderea acestui dosar, "printr-o motivare atât de scandaloasă", nu e întâmplătoare: "Cred cu toată tăria că Sistemul lucrează ca dr. plg. Ciucă să aibă o campanie electorală liniștită. Iar închiderea acestui dosar nu e singurul indiciu. Există unul mult mai puternic."

Jurnalista povestește că, în urma unei audiențe la Parchetul General, acum mai puțin de două săptămâni, în care a reclamat mai multe nereguli din dosarul în care ar trebui anchetată divulgarea unei probe din Poliția Română, i s-a comunicat că acest dosar va fi soluționat până la finalul lunii. "Informația m-a șocat în condițiile în care infracțiunea de divulgare nu a fost investigată până acum, iar în condițiile astea, singurul mod în care se poate soluționa dosarul e închiderea lui", scrie ea pe Facebook.

ADVERTISING

În aprilie anul trecut, Emilia Şercan a acuzat autorităţile statului au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa, după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă este plagiată. Ea a afirmat că o probă pe care a furnizat-o Poliţiei Române pentru a identifica autorul unei infracţiuni de violare a vieţii private a fost scursă din dosar în aceeaşi zi, devenind baza unei ample operaţiuni de compromitere.

Jurnalista a fost amenințată cu moartea și în 2019, după ce a dezvăluit plagiatul rectorului Academiei de Poliție, iar ancheta procurorilor a arătat că operațiunea de intimidare a fost condusă de șefii instituției. "Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma, totul depinde de tine. Oprește toate activitățile pe care le ai în desfășurare … dacă nu vrei să urmeze calvarul. Vrei să ajungi ca Elodia? O să îți tăiem picioarele și mâinile", este mesajul de amenințare pe care l-a primit ea.

În iulie 2022, rectorul de atunci al Academiei, Adrian Iacob, și prorectorul Mihail Marcoci au fost condamnați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la câte 3 ani de închisoare cu suspendare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇