Un militar ucrainean a capturat un tanc defect de la inamici și a sunat la fabrica din Rusia: "Faceți-le mai bine, să le putem folosi!"

Un militar ucrainean a capturat un tanc defect de la inamici și a sunat la fabrica din Rusia: "Faceți-le mai bine, să le putem folosi!"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru că tancul rusesc pe care îl capturase nu putea fi clintit din loc, un militar ucrainean s-a decis să râdă de cei care l-au fabricat, așa că a sunat la fabrica din Rusia și a cerut instrucțiuni de depanare. Și chiar a primit răspunsurile cerute.

Faptul că a pus mâna pe un tanc rusesc defect nu l-a mulțumit pe un militar ucrainean. El s-a gândit să-i ia puțin peste picior pe ruși și s-a filmat în timp ce suna la fabrica Uralvagonzavod din Rusia, cerând sfaturi pentru rezolvarea problemelor tehnice.

ADVERTISING

Înregistrarea video a fost postată pe YouTube de Militarnyi, o publicație ucraineană care relatează despre război.

Ucraineanul, al cărui indicativ de apel este Koșevnik, a spus în rusă la telefon că are probleme cu tancul său rusesc T-72B3, un model folosit pe scară largă de armata rusă. T-72B3 este cea mai avansată versiune a tancurilor sovietice T-72.

Koșevnik a sunat mai întâi o persoană care a spus că lucrează la Uralvagonzavod și care i-a spus că se numește Aleksandr Anatolevici. Ucraineanul a început să-i înșire o serie de probleme pe care le avea tancul, printre care faptul că pierdea ulei, compresoarele erau defecte, iar sistemul electric de rotire a turelei nu mergea, astfel că echipajul trebuia să facă manevra manual, cu o manivelă, scrie Forbes.

ADVERTISING

"Sunt comandantul unui grup motorizat, iar problema e că nu putem să-l folosim", i-a spus Koșevnik. Bărbatul cu care discuta nu și-a dat seama că vorbea cu un militar ucrainean. El l-a asigurat pe Koșevnik că o să discute problemele cu departamentul de design și cu producătorul motorului.

În a doua jumătate a înregistrării, Koșevnik a găsit pe cineva care s-a recomandat drept directorul uzinei Uralvagonzavod, Andri Abakumov. Acesta i-a spus să raporteze problemele tancului într-un mesaj pe WhatsApp.

"Кочевник" скаржиться керівництву "Уралвагонзаводу" на якість Т-72Б3М

În cele din urmă, Koșevnik le-a spus rușilor cu cine stau de vorbă. "Uitați, sunt comandantul grupului de blindate K-2. Este al doilea batalion mecanizat al Brigăzii Mecanizate 54 a Ucrainei. Întrucât luăm multe astfel de tancuri ca trofee, faceți-le mai bine, ca să ne fie mai ușor să le folosim. De acord? Vă mulțumesc foarte mult. Aveți grijă. Glorie Ucrainei!", le-a spus acesta. Apoi, a închis telefonul râzând.

ADVERTISING

Datele site-ului de informații militare Oryx arată că armata rusă a pierdut două treimi din tancurile sale de la începerea invaziei în Ucraina.

Jakub Janovsky, analist militar la Oryx, a spus în luna mai pentru Oryx că Rusia avea aproximativ 3.000 de tancuri operaționale în momentul declanșării invaziei. Datele din 2022 pe care le deține site-ul indicau că rușii au pierdut cel puțin 2.329.

Potrivit celui mai recent bilanț publicat luni de forțele ucrainene, cel puțin 4.717 de tancuri ar fi fost scoase din luptă, însă aceste date nu pot fi verificate independent.

Pe lângă tancurile pe care le-au distrus, ucrainenii au folosit unii în serviciul lor, notează Insider.

Michael Kofman, directorul Programului de Studii pentru Rusia la Centrul pentru Analize Navale, a declarat în martie că Ucraina a capturat și refolosește tancuri rusești T-80. "Sunt foarte ușor de identificat. Poți să vezi o întreagă unitate compusă doar din tancuri rusești capturate", a spus el la o conferință.

T.D,


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇