Rude și prieteni ai tinerilor care au murit la 2 Mai au protestat în Piața Victoriei. Cer pedepse mai mari pentru șoferii care conduc băuți sau drogați (Video)

Rude și prieteni ai tinerilor care au murit la 2 Mai au protestat în Piața Victoriei. Cer pedepse mai mari pentru șoferii care conduc băuți sau drogați (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe persoane, rudele şi prietenii celor doi tineri care au murit în accidentul din 2 Mai au protestat, duminică după-amiază, în Piaţa Victoriei. Aceştia au cerut înăsprirea pedepselor pentru şoferii care se urcă băuţi sau drogaţi la volan, prin modificarea Codului penal, cât şi ca poliţia să acţioneze conform legii.

Cele câteva zeci de persoane prezente în Piaţa Victoriei au afişat slogane precum „Siguranţă pentru viitorul tău!” sau „Nu este de ajuns”, precum şi fotografii sub formă de pancarte cu cele două victime ale tragicului accident.

Publicată de Tânărul de azi, schimbarea de mâine. pe Duminică, 1 octombrie 2023

„Cerem ca poliţia să acţioneze conform legilor. Cerem înăsprirea pedepselor pentru şoferii drogaţi sau beţi. Propunem ca prevederile Codului penal să fie modificate, iar numărul de ani pentru pedeapsa cu închisoare să fie regândit cu asprime.

ADVERTISING

În ce ce priveşte traficul de droguri, cerem autorităţilor vamale să facă o treabă mai eficientă, deoarece dacă nu ar mai fi importate drogurile într-o cantitate masivă pe teritoriul ţării noastre, atunci nu s-ar mai răspândi atât de uşor.

Dealerii care reusesc să transporte droguri în valoare de multe milioane de euro trebuie prinşi, deoarece prin arestarea doar a dealerilor mici de cartier nu se va putea opri traficul de substanţe interzise”, a spus unul dintre tinerii prezenţi la protest.

Autorul tragicului accident de la 2 Mai soldat cu moartea a două persoane, Vlad Pascu, este urmărit penal pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, în dosarul în care au avut loc mia multe percheziţii în Capitală.

ADVERTISING

Mama sa a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de influenţare a declaraţiilor.

De asemenea, procurorii au propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a altor trei persoane, implicate în traficul de droguri, măsură aprobată de instanţă.

Pe 22 septembrie, ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a vorbit despre Legea 2 Mai, un proiect legislativ care urmează legea Anastasia, prin care îşi propune ca „traficanţii de droguri de mare risc, cocaină, heroină, fentanil, să nu mai aibă posibilitatea să primească suspendarea executării pedepsei”.

ADVERTISING

”Sunt trei tipuri de infracţiuni de mare risc la care mă gândesc, trafic de droguri de mare risc la care închisoarea este de la 5 la 15 ani, trafic internaţional de droguri de mare risc, cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, cultivarea, oferirea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de mare risc, între 5 şi 15 ani”, a spus Gorghiu.

De asemenea, pe 2 septembrie, senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat că „nu va mai exista niciun fel de concesie pentru persoanele care se urcă la volan băute, drogate sau fără permis, dar nici pentru cei care consumă sau fac trafic de droguri”.

Social-democratul a prezentat pachetul de măsuri propus de PSD, care include dotarea poliţiei cu scannere mobile pentru verificarea autoturismelor sau dotarea Poştei Române cu aparatura necesară de scanare a tuturor pachetelor care intră în România pentru a primi viza „liber de droguri”, precum şi proceduri clare pentru toate firmele de curierat internaţional.

Senatorul PSD a vorbit şi despre posibilitatea oferită părinţilor de a deconta 2-3 teste anuale prin care să se depisteze eventualul consum de droguri de către minori, iar în situaţia unor teste pozitive decontarea unui număr de 10 şedinţe de consiliere psihologică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇