Cea mai proastă ieșire din cazul 2 Mai

Cea mai proastă ieșire din cazul 2 Mai

În momentul în care lucrurile au devenit publice și compania Purdue Pharma nu a mai putut ascunde sub preș răul făcut de OxyContin, un opioid din cauza căruia estimările arată că au murit în jur de 250.000 de americani căzuți victime ale dependenței, șefii companiei au decis ca strategie de reparare a pagubelor diabolizarea consumatorilor: ei erau drogații care nu rezistaseră dependenței.

Povestea probabil a celui mai toxic opioid prescris de medici și care a creat o rețea de dependenți este relatată de jurnalistul american laureat cu Pulitzer Barry Meier.

Barry-Meier

A fost cel care a atras atenția, în cartea Pain Killer: An Empire of Deceit and the Origin of America’s Opioid Epidemic, ecranizată într-un documentar Netflix, asupra abuzului de Oxy, un analgezic foarte puternic, proiectat din prima clipă în scop de consum de masă. Ce vor oamenii?, e întrebarea de la care a plecat președintele companiei. „Să evite durerea și să obțină plăcerea”, un răspuns care conține în el dramaticul parcurs al unui medicament prescris de medici și care distrus vieți întregi, nu doar ale celor care nu au mai putut să iasă din capcana durerii cronice, ci și ale celor care au ajuns la Oxy pe piața neagră, pentru a doua parte a răspunsului: „să obțină plăcerea”. Cartea pune lupa mai degrabă pe cum a fost construită o întreagă strategie de cosmetizare a unui medicament mai puternic decât orice analgezic care exista pe piață, pentru că efectul lui ținea 12 ore, potrivit prospectului pe care îl primeau medicii, ei înșiși targetați într-o campanie extrem de abilă.

pain-killer

După câțiva ani însă, răul făcut de distribuirea în masă a acestui medicament, care în principiu ar fi trebuit rezervat durerii cronice din bolile terminale (dar asocierea cu moartea nu ar fost un bun indicator de publicitate) a ieșit la suprafață. Vieți distruse de dependență, piață neagră, trafic. În acel moment, compania a decis ca strategia ei în fața Congresului să fie aceea a diabolizării celor care abuzau de Oxy: ei erau drogații, fusese alegerea lor, problema e strict a lor. Cu toate că, în cele din urmă, Purdue Pharma are de plătit o sumă colosală pentru că nu ar fi trecut pe prospect posibilitatea dependenței, nu și-a asumat nicio responsabilitate și diabolizarea consumatorilor nu a rezolvat nimic, din contra.

ADVERTISING

Suntem într-un scenariu similar, păstrând proporțiile, în România, unde statul are ca strategie de damage control după accidentul de la 2 Mai mutarea atenției asupra copiilor consumatori de droguri, în aceeași linie de demonizare. Sigur, problema consumului de droguri devine presantă în România, în condițiile în care apar tot mai multe știri negative, de la eleva care a murit la Piatra Neamț după ce a consumat un drog ieftin până la șoferul drogat care a ucis cu mașina doi tineri.

Dar politizarea ei e exact calea prin care nicio autoritate a statului nu-și propune să rezolve problema, trecută exclusiv în curtea consumatorilor.

În plus, amestecul planurilor nu face decât să arate incapacitatea instituțiilor de a sancționa, repara și reforma, acolo unde trebuie. Or, ce au decis autoritățile după cazul de la 2 Mai a fost să mute accentul de la protejarea unei caste sociale influente, din care face parte tânărul drogat, la copiii din școli văzuți ca potențial drogați. În acest fel, nu doar că nu sunt îndepărtate condițiile care au făcut posibil cazul 2 Mai, dar se duce în derizoriu și un program național real prin care să măsori amploarea fenomenului în școli și să identifici soluțiile.

În cazul 2 Mai, autoritățile trebuie să răspundă pentru felul în care ele însele au protejat un drogat, asupra căruia au găsit droguri și totuși l-au lăsat liber în trafic, nu să deruleze o vânătoare de vrăjitoare care mai degrabă compromite un program serios de prevenție a consumului de droguri, prin măsuri pe care autoritățile trebuie să le ia, nu părinții și copiii.

A muta sancțiunea și responsabilitatea asupra cetățenilor, în vreme ce sistemul funcționează în aceeași impunitate, e echivalentul abandonării societății, care nu are decât să aștepte următoarele drame colective. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇