Accident cumplit cu microbuz strivit între TIR-uri pe A1, la Ciorogârla: 5 morți și trafic blocat (Video)

Accident cumplit cu microbuz strivit între TIR-uri pe A1, la Ciorogârla: 5 morți și trafic blocat (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cinci oameni au murit în urma unui accident în care au fost implicate două autotrenuri şi două maşini, produs marţi, la km 17 de pe A1, în zona localităţii Ciorogârla, judeţul Ilfov.

Inițial, echipele de salvatori nu au putut nici măcar să identifice câte persoane se aflau într-o maşină strivită între cele două TIR-uri, pentru că accesul la victime a fost foarte dificil.

”Între cele două TIR-uri este un vehicul, deformat în mare măsură, nu se poate determina numărul de persoane aflate în interior”, au transmis de dimineaţă reprezentanţii ISU.

ADVERTISING

A fost nevoie de cinci echipaje de descarcerare şi zeci de minute de intervenţie pentru a îndepărta cele două TIR-uri și a ajunge la epava mașinii.

Era un microbuz cu 8+1 locuri.

În imaginile surprinse de o cameră de bord şi prezentate de Observator se vede că microbuzul staționa în coloană, în spatele primului TIR, în momentul în care al doilea TIR a intrat cu viteză în el. 

Şoferul ar fi declarat că i-a intrat soarele în ochi și n-a mai văzut nimic.

În celălalt autoturism lovit a fost găsită o persoană încarcerată, care a fost scoasă şi dusă la spital.

ADVERTISING

Şoferul camionului din spate a fost şi el scos din vehicul, fiind conştient. Şoferul primului TIR nu are probleme medicale.

Publicată de Mike Alexander pe Luni, 18 septembrie 2023

Traficul a fost blocat câteva ore, fiind deviată circulaţia pe sensul către Capitală de la kilometrul 23, către Bolintin Deal.

Cine sunt victimele

Cele cinci persoane, care și-au pierdut viața în microbuz, sunt bărbați, care aveau între 35 și 48 de ani și erau de loc din Pitești.

Microbuzul îi ducea în Băneasa, unde urmau să construiască un simulator de zbor, transmite Observator.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇