Secretar de stat în Ministerul Educației: Nu se pune problema unei testări în masă a elevilor pentru consumul de droguri

Secretar de stat în Ministerul Educației: Nu se pune problema unei testări în masă a elevilor pentru consumul de droguri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a declarat, luni seară, că elevii nu vor fi testaţi în masă în şcoli pentru consumul de droguri, ci o comisie va fi cea care va decide dacă un elev va fi testat sau nu, însă cu acordul părinţilor acestuia sau cu acordul lui, dacă este major.

Un plan naţional de acţiune, în care sunt implicate mai multe ministere, va fi stabilit în privinţa testării şi monitărizării elevilor în ceea ce priveşte consumul de droguri.

”Planul comun de acţiune se realizează la începutul fiecărui an şcolar, dar ceea ce este nou în acest an este că acest plan extinde partenerii care sunt implicaţi. Ceea ce vom face prin elaborarea acestui plan este să stabilim cadrul normativ şi procedural care este necesar pentru testarea antidrog, pentru că ştim cu toţii că aceasta este tema zilei, testarea antidrog în şcoli. Nu o să stabilim printr-un plan naţional care în cele din urmă este un acord de parteneriat între ministere, ci printr-un act normativ”, a declarat Sorin Ion, luni seară, la Medika TV.

ADVERTISING

Sorin Ion a explicat că testarea se va face în condiţii de confidenţialitate.

”Vorbim despre o eventuală testare în condiţii de confidenţialitate, în condiţii de acord al părinţilor elevilor minori sau acordul elevului major pentru că la acest moment nu cred că se pune problema unei testări forţate. Asta este exclus. Suntem la început de drum cu discuţia despre testările în şcoli. Nu va fi reglementată prin Planul naţional comun de acţiune, ci prin acte normative cum ar fi ordin comun al ministerelor implicate”, a mai declarat Sorin Ion.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, ”este important că suntem conştienţi de gravitatea lucrurilor, nu încercăm să ascundem o problemă evidentă şi suntem decişi, toate instituţiile implicate, să contribuim la ameliorarea problemei”.

”Eu nu ştiu, nu aş vrea să fiu fantezist şi să spun rezolvarea totală a acestei probleme, dar pentru diminuarea şi monitorizarea acestei probleme cu siguranţă că putem contribui cu toţii”, a mai precizat secretarul de stat.

Întrebat dacă vor fi testaţi toţi copii, în şcoli, pentru consumul de droguri, secretarul de stat a explicat că nu se va face o testare în masă.

ADVERTISING

”Sunt idei diferite. Discutăm de o eventuală testare în cadrul unor manifestări vizibile a comportamentelor specifice consumului de droguri. Nu se pune problema unei testări în masă. Ştim cu toţii prin ce am trecut în perioada Covid cu testarea pentru copii, ştim şi rezistenţa din partea sistemului şi nu ne propunem să facem aşa ceva. La acest moment e o idee de lucru pe masa ministerelor implicate”, a mai afirma Sorin Ion.

Întrebat, de asemenea, cine va stabili ce elev va fi testat, Sorin Ion a răspuns că decizia va fi luată colectiv.

”La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ există o comisie pentru prevenirea violenţei. Această comisie va fi extinsă şi se vor constitui grupuri de lucru cu actori din toate zonele de interes astfel încât o astfel de decizie să o ia o persoană, să stabilească dirigintele sau profesorul că vrea să fie testat elevul X. Aceasta trebuie să fie o decizie colectivă”, a mai explicat Sorin Ion.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇