Primarul din Caracal, Ion Doldurea, tatăl patronului staţiei GPL unde sâmbătă seara s-au produs exploziile, a anunţat că se va suspenda din PSD şi din orice altă funcţie politică deţinută. Doldurea a precizat că ”sub imperiul emoţiilor” i-a declarat unei jurnaliste, referindu-se la pompierii care au intervenit la deflagraţie, că ”este problema lor”.
Așa că astăzi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ion Doldurea s-a declarat afectat şi îndurerat de tragedia de la Crevedia.
”Sunt puternic afectat şi îndurerat de tragedia care a zguduit comunitatea locală din Crevedia şi transmit întreaga mea compasiune familiilor greu încercate, celor care au rude sau prieteni pe patul de spital şi cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma deflagraţiei. De asemenea, transmit sănătate şi putere celor care sunt în acest moment pe paturile spitalelor şi luptă pentru recuperare”, şi-a început Doldurea postarea pe Facebook.
Primarul din Caracal s-a referit şi la unele declaraţii pe care le-a făcut unei jurnaliste ”sub imperiul emoţiilor”.
”Am constatat că una dintre declaraţiile pe care le-am acordat ieri unui reporter, sub imperiul emoţiilor şi devastat de vestea primită, a fost interpretată şi exploatată altfel decât cum am vrut să transmit. Nu am nici o scuză dar vreau să le spun tuturor că regret profund că în spaţiul public a fost indusă ideea că aş fi nepăsător faţă de efortul şi sacrificiul pompierilor şi forţelor de ordine implicate într-o astfel de situaţie.
La momentul acelei discuţii cu jurnalista, pe baza informaţiilor lapidare pe care le aveam, m-am referit pe de o parte la angajaţi ai firmei, victime ale deflagraţiei, şi pe de altă parte, la pompieri ca profesionişti aflaţi într-o operaţiune în care îşi asumă riscuri.
Raportat la situaţia de fapt, responsabilitatea efectuării manevrelor la faţa locului pentru stingerea incendiilor aparţine pompierilor, motiv pentru care m-am exprimat folosind expresia «e problema lor». Ca om, evident că sunt devastat de ideea că mulţi pompieri au fost răniţi şi alţi oameni au suferit ca urmare a acestui incendiu, repet, un accident”, a mai scris Doldurea.
Ion Doldurea a anunţat, în final, că se va suspenda din partid şi din funcţiile politice deţinute.
”Având în vedere situaţia creată, deşi nu am şi nu am avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment, dar fiind vorba de un membru al familiei mele, pentru a nu exista nici un alt fel de interpretare, am luat decizia de a mă suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută”, a concluzionat Ion Doldurea.
Premierul Ciolacu s-a eschivat
Cu puțin timp înainte de anunțarea suspendării, aflat la Crevedia, premierul Marcel Ciolacu s-a eschivat în fața întrebărilor jurnaliștilor despre primarul PSD al cărui fiu opera o stație ilegală de GPL, care în final a dus la o tragedie.
”În primul rând, eu sunt fiul cuiva... Fiecare dintre noi suntem copiii cuiva, e un lucru normal. Ceea ce vă garantez şi eu şi domnul ministru de Interne şi doamna ministru al Justiţiei: cine se va face vinovat va suporta rigorile legii, fără excepţie. Am înţeles, e o problemă cu primarul din PSD pe care eu trebuie să o iau, nu vă supăraţi, eu nu trebuie să iau legătura cu tatăl nimănui, pentru că nu e în atribuţiile mele de serviciu”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică, după ce a văzut locul exploziilor din Crevedia.
Premierul, care este şi preşedintele PSD, a răspuns repetat că nu are în fişa postului să ia legătura cu ”tatăl fiului”. ”Repet, dacă dumneavoastră, în fişa postului preşedintelui scrie să iau legătura cu tatăl fiului care are un GPL, o să iau legătura”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ulterior, Marcel Ciolacu a evitat să răspundă dacă primarul din Caracal a finanţat PSD.
Un prosper om de afaceri
Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, soldată cu zeci de răniţi, se numeşte Flagas SRL şi îi aparţine fiului primarului PSD din Caracal. Acţionarii firmei Flagas SRL sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuţ Stinga (49%).
Ionuţ Daniel Doldurea e fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea. Înainte de a fi primar, era un prosper om de afaceri și are o avere substanțială.
Din primele informații, firma care deținea stația GPL care aparține fiului primarului din Caracal nu avea autorizație de funcționare. Cu toate acestea, nu numai că în stație se aflau 4 cisterne încărcate cu GPL, dar localnici intervievați de televiziunile de știri spun că după ora 18 puteau să meargă să își încarce și buteliile la această stație GPL.
Autoritățile au furnizat duminică lista controalelor și a sancțiunilor aplicate pentru stația unde a avut loc tragedia.
Pe surse, prima explozie a pornit de la două persoane care transferau GPL de la două dintre cisternele aflate în spațiul fostei stații GPL.