Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat ancheta în cazul exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia, fiind făcute cercetări in rem pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat, duminică dimineaţa, că Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ a preluat dosarul având ca obiect explozia care a avut loc în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, în cursul zilei de 26 august 2023.
”În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru ( art. 255 alin 1 şi 2 din Codul Penal).
A fost începută cercetarea la faţa locului, aceasta fiind coordonată de către procurorul de caz din cadrul PÎCCJ. Au fost cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR, specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR, experţi de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei, specialişti de la INSEMEX Petroşani, inspectori de inspecţia muncii, ofiţeri din cadrul IPJ Dâmboviţa”, a precizat sursa citată.
O explozie puternică a avut loc sâmbătă seara la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Deflagrația a fost urmată de un incendiu masiv, care s-a manifestat agresiv.
În urma primei explozii, opt persoane au fost rănite grav, dintre care patru intubate și una decedată. Ulterior a mai avut loc o explozie puternică, a explodat o cisternă, care a dus la rănirea a 26 de pompieri, din care unul este intubat, și a altor victime civile.
În total au ajuns la spital 58 de răniți, din care 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi)
Intervenția a fost una foarte dificilă, existând mereu riscul unei noi explozii.
A fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi a fost emis mesaj Ro-Alert. Populaţia a fost evacuată pe o rază de peste 800 m, fiind evacuați circa 3.000 de oameni din casele lor. Traficul pe DN 1A a fost blocat complet.
S-au format o celulă de criză la MAI și una la Ministerul Sănătății, 12 spitale din București și 2 din țară fiind pregătite să primească răniții. A fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, mai mulți răniți fiind deja transportați la spitale din străinătate.
Duminică, în jurul orei 00:45, ISU Dâmbovița a anunțat că incendiul a fost localizat, pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăţi a fost eliminat, iar echipajele operative acţionează pentru lichidarea ultimelor focare.
Iar în jurul orei 03:00, a fost dezactivat și Planul Roşu de Intervenţie.
Potrivit unor date citate de Digi24, la Crevedia s-ar fi aflat 6 cisterne GPL, fiecare cu o capacitate de 10 000 de litri fiecare. Iar surse citate de televiziunea de știri susțin că motivul producerii tragediei ar fi că doi cetățeni ar fi încercat, în cursul zilei de sâmbătă, să mute gaz dintr-o cisternă în alta.