S-a născut girafa fără pete, unică în lume (Foto)

S-a născut girafa fără pete, unică în lume (Foto)

O girafa fără pete, despre care specialiștii cred că este unică în lume, s-a născut la grădina zoologică din Tennessee, SUA.

Girafa s-a născut pe 31 iulie și are o culoare maro uniformă, lipsită de petele distinctive pentru care sunt cunoscute girafele, scrie The Guardian. Are deja 6 metri înălțime și se află în grija mamei ei și a personalului grădinii zoologice.

Reprezentanții grădinii zoologice Brights consideră că girafa este unică, având în vedere că foarte rar aceste animale se nasc fără petele caracteristice, care servesc în primul rând la camuflaj în sălbăticie.

ADVERTISING

Pielea de sub pete are, de asemenea, un sistem de vase de sânge care permite girafelor să elibereze căldură prin centrul fiecărei pete, oferind o formă de reglare termică.

Fiecare girafă – cu excepția noului venit din Tennessee – are un model unic de pete, iar cercetătorii cred că aceste modele sunt moștenite de la mamele lor.

Grădina zoologică Brights speră că nașterea acestei girafe deosebite va atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă specia. Cel mai înalt animal din lume este amenințat din cauza reducerii habitatului său din Africa, dar și din cauza braconajului.

ADVERTISING

„Populațiile sălbatice de girafe se îndreaptă în tăcere spre dispariție. 40% din populația de girafe sălbatice a dispărut în doar ultimele trei decenii”, a declarat fondatorul grădinii zoologice Brights, Tony Bright.

Grădina zoologică a anunțat un concurs pentru alegerea unui nume pentru noua girafă. Opțiunile selectate sunt Kipekee, care înseamnă „unic” în swahili; Firayali, care înseamnă neobișnuit; Shakiri, care înseamnă „ea este cea mai frumoasă”; Jamella, care este „o mare frumusețe”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇