Slovenia a cerut Uniunii Europene şi NATO asistenţă tehnică pentru remedierea daunelor provocate de inundaţiile devastatoare care au dus la alunecări de teren în ultimele trei zile.
Informația este comunicată de agenţia slovenă de presă STS, care citează guvernul de la Ljubljana, potrivit DPA.
Premierul sloven Robert Golob a calificat inundaţiile ca fiind cel mai mare dezastru natural din ultimele trei decenii, estimând pagubele totale la peste 500 de milioane de euro (549 de milioane de dolari). Drumuri, căi ferate, poduri, sisteme de canalizare şi clădiri au fost avariate.
Prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al UE, Slovenia a solicitat 30 excavatoare de diferite capacităţi şi 30 de vehicule speciale pentru reglarea cursurilor de apă, precum şi trimiterea de echipe de ingineri pentru toate aceste echipamente.
Pe lista de solicitări adresată UE şi NATO, Slovenia a inclus, de asemenea, 20 de poduri prefabricate de până la 40 de metri fiecare.
Totodată, Ljubljana a cerut NATO cinci elicoptere militare grele, cu o capacitate de încărcare de cel puţin cinci tone pentru transport, precum şi 200 de soldaţi pentru a îndeplini sarcini de protecţie, salvare şi ajutor.
Iată imagini și informații din primele zile ale episodului meteo devastator - Inundații uriașe în Slovenia, apa a ajuns și la 2 metri. Trei persoane au murit (Foto & Video)