Selecționata Angliei a devenit pentru a treia oară campioana europeană la categoria Under 21, după un EURO 2023 perfect.
Sâmbătă seara la Batumi, în Georgia, englezii au învins Spania cu 1-0, Palmer aducând singurul gol cu un șut de la marginea careului, deviat norocos și fericit de fotbalistul lui Liverpool, Curtis Jones.
În minutele de prelungire, Colwill l-a faultat în careu pe Abel Ruiz, VAR-ul s-a sesizat, iar arbitrul norvegian a dictat penalti în al 9-lea minut de prelungire. Unul ratat însă de același atacant al Bragăi, iar portarul Trafford a mai fost apoi atent o dată, la respingere, când a mai scos in extremis o execuție.
Un final fericit pentru Anglia, care câștigă titlul suprem în Europa la tineret Under 21 pentru prima dată după 39 de ani, din 1984.
Turneul final a fost unul fabulos pentru britanici, care se pot lăuda cu victorii pe linie, fără gol primit: 2-0 cu Cehia, 2-0 cu Israel și 2-0 cu Germania în faza grupelor, 1-0 cu Portugalia în sferturi și 3-0 cu Israel în semifinale.