Cod galben de vânt și ploi pentru mai multe județe. Cum va fi vremea pe litoral și în București

Cod galben de vânt și ploi pentru mai multe județe. Cum va fi vremea pe litoral și în București
harta-meteo-8-iulie

”În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, sudul şi centrul Moldovei, cu viteze în general între 55 şi 70 km/h, iar în zona înaltă din Carpaţii de Curbură şi estul Carpaţilor Meridionali vor fi rafale de peste 80…90 km/h”, se arată în informarea ANM.

De asemenea, a fost emisă o avertizare de cantităţi însemnate de apă, care vor afecta judeţele Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea. Aceasta este valabilă de sâmbătă, 8 iulie, ora 10:00 până duminică, 9 iulie, ora 06:00. ”În judeţele Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp”, se arată în informarea meteo.

ADVERTISING

Meteorologii au emis și o prognoză specială pentru București, potrivit căreia, până duminică seara se anunță averse slabe și intensificări ale vântului.

Sâmbătă se anunță înnorări, averse slabe și ușoare intensificări ale vântului, cu rafale în jurul a 45 km/h. Temperaturile maxime, în creștere ușoară duminică, vor fi de 29...30 de grade, respectiv 31...32 de grade, în timp ce temperatura minimă va fi de 15...17 grade.

De săptămâna viitoare însă revin zilele toride. Oana Păduraru, meteorolog ANM, a spus într-o intervenție la Antena 3 că vom avea un nou val de căldură, cu temperaturi foarte ridicate ce vor depăși în zonele de câmpie 35 de grade. Temperaturile resimțite vor fi însă mai ridicate, iar disconfortul termic va fi în creștere, având în vedere că se așteaptă ca indicele de temperatură-umezeală să depășească pragul critic de 80 de unități.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇