Peste 300 de blocuri din sectoarele 2, 3, 5 şi 6 ale Capitalei rămân fără apă caldă până la sfârşitul lunii iunie. Pentru 20 de blocuri din Sectorul 3, apa caldă va fi sistată până în 14 iulie.
Termoenergetica a anunțat că în aceste zone vor avea loc lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele din reţeaua primară.
Vor fi efectuate următoarele intervenţii:
- 1. Conducta Magistralei 1 Sud - DN 1000mm şi 800mm, în zona Bulevardelor Nicolae Grigorescu şi Chişinău din Sectoarele 2 şi 3.
„Se vor executa toate operaţiunile necesare întregirii conductelor reţelei primare de termoficare, intervenţiile fiind impuse de finalizarea unor lucrări de reabilitare a sistemului de termoficare executate în cadrul Obiectivului 1 – Magistrala 1 Sud. Pentru aproximativ 200 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie 2023, ora 23:00. Vă reamintim că anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1975, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare”, a transmis compania.
- 2. Conducta DN 400mm, în zona intersecţiei străzilor Baba Novac cu Câmpia Libertăţii, din Sectorul 3, unde se vor înlocui aproximativ 150 de metri de ţeavă cu acelaşi diametru. Pentru aproximativ 20 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 14 iulie 2023, ora 23:00.
„Vă reamintim că anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1964, această porţiune de reţea având aproape 60 de ani de funcţionare”, precizează Termoenergetica.
- 3. Conducta DN 200mm, în zona Şoselei Alexandria din Sectorul 5, unde se vor înlocui aproximativ 60 de metri de conductă cu acelaşi diametru. Pentru aproximativ 25 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie 2023, ora 23:00.
Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1987, această porţiune de reţea având peste 35 de ani de funcţionare.
- 4. Tronsonul de reţea - DN 400mm, ce face legătura cu conducta Magistralei 1 – 3 Vest DN 1000mm, între strada Sibiu şi Bulevardul 1 Mai din Sectorul 6. Pentru aproximativ 80 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie 2023, ora 23:00. În cadrul acestui şantier vor fi înlocuite vane cu diametre de 200mm şi 400mm iar restul lucrărilor se vor face fără săpătură, pe gurile de vizitare a galeriei.
Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1982, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.
„Este important de subliniat că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. (...) Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operaţiuni, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat”, a mai precizat Termoenergetica.
Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.