Lupta cu legea gravitației

Lupta cu legea gravitației
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Încă o bancă a obținut în instanță, CAB, suspendarea ordinului ANPC prin care băncile erau obligate să schimbe modul de calcul al ratelor la credite, mult trâmbițata acțiune care ar fi salvat românii din ghearele exploatatorilor nenorociți.

În urmă cu o săptămână, cea mai mare bancă din România a obținut o hotărâre similară la Curtea de Apel Cluj. Alte trei bănci așteaptă răspunsuri la solicitări similare, cu șanse imense ca instanțele să decidă la fel.

Suspendarea efectelor unui act administrativ de către instanță nu este o decizie pe fondul chestiunii. Este o decizie provizorie până la soluționarea fondului, când există până atunci riscul iminent al unor prejudicii importante și greu de reparat, dacă actul atacat se dovedește nelegal.

ADVERTISING

Ca să ia decizia suspendării, deci să aprecieze că există riscul unor asemenea prejudicii, instanța, cum se zice, “pipăie fondul”. Cu alte cuvinte, decide suspendarea doar dacă sesizează motive serioase pentru ca actul administrativ să fie demolat la judecata pe fond. Nu e imposibil, dar e foarte improbabil ca un act suspendat să reziste judecații pe fond.

Așadar, două curți de apel au constatat până acum că ordinul ANPC e șubred și cu potențial să se ducă în cap la fond. De ce? Pentru că așa și este.

Conform tuturor specialiștilor, nu am auzit nicio opinie contrară, deciza ANPC este o aberație perfectă. Nimeni nu iubește băncile, sigur că orice om care se duce lună de lună să lase o căciulă de bani acolo s-a simțit răcorit, răzbunat, apărat de ANPC.

Este iluzia pe care s-a și mizat, cel mai probabil, pentru că atâta incompetență îmi e totuși greu să-mi imaginez.

Regula bancară că în primii ani ai creditului rata conține preponderent dobândă nu e nouă, nu e secretă, nu e românească.

Iar dacă ea ar fi schimbată în sensul dorit de ANPC, efectul ar fi, potrivit opiniei unanime a celor care se pricep, o scumpire substanțială a creditului și un acces cu mult mai dificil pentru cei cu venituri mai mici la creditare.

De ce e creditul mai cump în România decât în alte țări?

Creditarea este în bună măsură o decizie de încredere nu doar în persoana celui împrumutat, ci și în situația generală a economiei, în evoluția ei, în stabilitatea veniturilor și a monedei naționale. După încrederea pe care o inspiră, România se împrumută cu dobânzile cele mai mari din UE de pe piețele internaționale.

Pe de altă parte, când costul creditelor va depăși capacitatea cererii, creditarea va pica, băncile vor suferi și vor ajusta. Și banii sunt o marfă, iar vremea când erau ieftini s-a cam dus în toată lumea.

Deci ANPC a vândut un populism ieftin care va crăpa în curând cu totul, oferind speranța falsă că au găsit ei vampirul sângelui poporului atunci când lumea era disperată de creșterea dobânzilor provocată de creșterea dobânzii de politică monetară, provocată de inflație, provocată de guvern.

Cu populismul s-a jucat și fostul guvern împreună cu Consiliul Concurenței anul trecut, când a fost emisă Ordonanța speculantului, ca să mute pe cineva vina pentru scumpiri.

Un întreg interviu m-am străduit să aflu de la președintele Consilului, dl Chiritoiu, cine e speculantul și ce înseamnă un profit nejustificat de mare. Nu a putut să spună pentru că în economia de piață așa ceva nu există.

Prețul este stabilit de piață, de întâlnirea cererii cu ofertă. Dacă ele nu se mai întâlnesc, oferta rămâne cu marfa și trebuie să se ducă la puterea cererii.

Ceea ce se poate întâmpla nelegal sunt înțelegerile neconcurențiale, adică firmele se înțeleg să alinieze prețul. Ceea ce trebuie însă dovedit, pentru că nu orice creștere concomitentă de preț este rezultatul unei înțelegeri.

Câți speculanți au fost prinși? Niciunul. Zero.

Acum a venit rândul dlui Ciolacu să se ia la trântă cu adaosul comercial al magazinelor, alți vampiri de sânge de popor. A ieșit vitejește la luptă vânturând o OUG de plafonare a adaosului.

Adică fix ce a făcut Orban în Ungaria anul trecut. Efectul? Penurie și o inflație cu mult mai mare decât în România, astfel încât maghiarii veneau în orașele românești de la graniță pentru cumpărături. Până la urmă a renunțat.

Pare să fi renunțat și premierul Ciolacu la ideea de OUG. O cârmește spre înțelegeri cu comercianții. Mai bine ar cârmi-o spre cauzele reale ale inflației, ale faptului că mâncam mai mult din import, deci importăm și inflație. Spre treaba guvernului care, dacă e făcută, prețurile scad natural.

Nimeni nu se poate lupta cu legile pieței. Ele înving oricum, la fel ca legea gravitației. Dar jocul acesta de-a populismul face foarte mult rău pentru că deformează mentalități, creează așteptări false care devin criterii inepte de vot și surse de noi suferințe.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇