Mi se pare jalnică recenta declarație a doamnei Ligia Deca, ministrul Educației, făcută ca și cum ratarea procesului educativ timp de aproape o lună, cât a ținut greva, ar fi fost un succes și nu un rateu de proporții. Citez:
„Am marea plăcere să fiu în fața dvs., pentru că asistăm la o victorie a tuturor celor care au susținut Educația. O dovadă că importanța Educației în societate este recunoscută din ce în ce mai mult”.
Așa ar fi fost, o victorie a celor care susțin Educația și o dovadă a recunoașterii de care se bucură Educația, dacă deznodământul l-am fi văzut prin martie, nu la sfârșit de an școlar și cu sula-n coaste, așa cum se vede și din avion.
Cuvintele citate le-aș înțelege dacă le-ar fi rostit vreunul din liderii sindicali, nu un membru al Guvernului și tocmai cel responsabil cu Educația și cu Învățământul, care trebuia să gestioneze din fașă conflictul cu sindicatele, nu după ce s-a copt buba.
Parcă îmi amintesc că unul din atributele ministrului este să asigure ordine în rândul personalului și să preîntâmpine eventualele conflicte. În cazul de față, gestionarea de către minister a conflictului cu personalul din propria ogradă a fost deficitară în lunile februarie, martie, aprilie, când liderii de sindicat pregăteau parcursul pentru greva generală.
Amenințarea era cât casa, iar responsabilii de prin minister dormeau în papuci.
Asta amintește cumva de faimosul Titanic, lovit mortal de iceberg și condamnat implacabil la pieire, în timp ce tinerii dansatori se lăsau legănați perechi-perechi în vraja unui vals celebru, fără să gândească la ce-i așteaptă.
Doamna ministru vrea să lase impresia că a primit coroniță de lauri, nu un veritabil șut și se fălește că ar fi repurtat o victorie. Victorie ar fi fost dacă ministerul ar fi găsit soluțiile de astă primăvară, ar fi rezolvat doleanțele angajaților și ar fi stins conflictul cu liderii de sindicat. Înțeleg că n-a reușit, dar nici nu pare să fi încercat la modul serios.
Mă întreb, ca pentru mine, la „soluția” găsită în buget acum, după trei săptămâni de grevă: nu putea fi găsită, să zicem, în martie sau chiar aprilie?
Ba chiar am îndoieli cu privire la soluțiile acestea, pe care le caută doamna Deca, le scotocește domnul Budăi, le calculează ministrul Finanțelor și nu le găsește niciunul.
Până la urmă, mi se pare lamentabil modul cum se scuză doamna ministru, explicând că n-ar fi fost la mijloc o tergiversare privind rezolvarea celor solicitate de profesori. Citez:
„Nu a fost vorba despre o tergiversare, a fost vorba despre o evoluție și despre o căutare continuă a resurselor financiare, pentru că negocierea nu s-a purtat între Ministerul Educației și sindicate, s-a purtat între reprezentanții întregului Guvern și ai coaliției și sindicate, pentru că, în esență, bugetul pentru a putea acorda aceste măriri poate fi, știu eu, acordat în urma unor calcule foarte complicate care țin de Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Fondurilor ș.a.m.d. ”.
Strălucit bla-bla-bla, doamnă ministru! Nu cred că poate vorbi cineva atât de mult despre nimic. Pur și simplu, nu mi-am închipuit că „o căutare continuă” este altceva decât tergiversare get beget, și că este o scuză pentru Ministerul Educației atunci când implică „reprezentanții întregului Guvern și ai coaliției”, pentru niște „calcule foarte complicate”, dependente de câteva ministere, inclusiv cel al Fondurilor, pe care-l citează doamna ministru, dar care nu există.
Știți ce deduc din acel „știu eu” pe care doamna ministru îl întercalează în vorbirea domniei sale? Deduc un mod de a recunoaște că nu este sigură pe ce spune, că ea însăși are multe semne de întrebare în legătură cu ce vorbește, că întreaga expunere ar putea fi un fel de fabulație, care trebuie să convingă auditoriul asupra a ceva ce nu este deloc sigur.
Dar, oricât de complicate ar fi calculele și oricât de lungită tergiversarea, rămâne un punct câștigat faptul că, până la urmă, beligeranții tot au fumat pipa păcii. Dar câștigul nu este totdeauna victorie, stimată doamnă ministru.
Dimpotrivă, Guvernul și-a înscris singur un eșec. Nu poate fi catalogat ca victorie ceva ce va suferi o generație întreagă. Căci nu este vorba doar de absolvenții care au pierdut o lună de activitate școlară, plus Bac-ul. Este vorba de întreaga generație, de la prima clasă elementară și până la ultima clasă de liceu. Unei generații întregi i s-a administrat o lună de non școală.
Care sunt consecințele? Numeroase, iar unele chiar nerecuperabile. Îmi permit să sintetizez un mic bilanț:
- Timp de aproape o lună, pe porțile școlilor s-a pus lacătul. Asta înseamnă circa 10% programa școlară neparcursă și cam cu aceeași proporție elevii vor rămâne insuficient pregătiți, prezentându-se astfel nu numai pentru facultățile din țară, ci unii din ei pentru alte școli europene.
- Încă de când se anunța greva, înfloreau meditațiile. Ele nu sunt un rău în sine. În măsura în care au o contribuție la completarea bagajului de cunoștințe al elevului, sunt chiar benefice. Dar faptul că elevii apelează la meditatori în timp ce profesorii lor stau acasă, aici este un impardonabil paradox.
- Reușita grevei în Educație sugerează și altor sectoare să adopte metoda presiunilor, dacă nu chiar și a șantajului. S-au anunțat deja cei din Sănătate, cei din Transporturi, de la metrou, salariații din sistemul penitenciarelor, căci pofta vine mâncând, nu-i așa?
- În afară de Ministerul Sănătății, niciun alt minister nu a acționat eficient în sensul negocierii ab ovo a revendicărilor în faza actuală, când bulgărele de zăpadă n-a început încă să se rostogolească. Riscăm să se repete scenariul Educației.
- Întrucât sursele de finanțare pentru revendicările profesorilor nu s-au făcut publice, parcă îmi vine să bănuiesc următoarele:
- Pentru acoperirea financiară, România va fi nevoită să se îndatoreze suplimentar din credite
- Se prevede creșterea corespunzătoare a deficitului financiar
- Se prevede o creștere a dobânzilor pe care creditorii o vor impune României.
- Sunt de prevăzut negocieri mai mult decât neplăcute la CE, cu privire la PNRR, unde asemenea cheltuieli nu par să fie prevăzute
- Toate acestea nu pot scăpa legilor economiei de piață: ele amenință rata inflației, tocmai în momentul când inflația este pregătită să scadă
- Principalii indicatori economici și sociali, urmăriți la nivel european, plasează de multă vreme România pe ultimele locuri. Suntem împinși din nou spre coada cozii.
- Degradarea învățământului este principalul factor care determină elevii, absolvenții și chiar studenții să caute refugiu la instituțiile de învățământ din Occident. Soarta lor e limpede: la absolvire, se vor angaja tot acolo, iar noi ne vom mira la București de ce crește valul de români care pleacă din țară.
- Degradarea învățământului are consecințe nu numai în formarea profesională, ci și în nivelul intelectualității în țara nostră. Ne pregătim singuri rangul de popor cu intelectualitatea subdezvoltată.
Ce-i de făcut? Recunosc că pe termen lung nu știu. Nici pe termen mediu, nici chiar pe termen scurt sau foarte scurt. Dar pe termen foarte-foarte scurt, aș zice că tărășenia cu sindicatele din Educație n-ar trebui să se repete niciodată în România. Fiecare minister trebuie să facă ceea ce n-a făcut doamna Deca în primăvară: să-și gestioneze problema corect, preventiv, cu implicare și cu profesionalism.