Ben Rothenberg, un cunoscut jurnalist american, a făcut un anunț îngrijorător în privința Simonei Halep în cazul de dopaj.
Simona Halep va fi suspendată cel puțin un an la finalul procesului din cazul de dopaj, susține Rothenberg, care a scris pe pagina de Twitter că această pedeaspă ar urma să fie aplicată chiar dacă Simona va avea câștig de cauză în procesul de dopaj.
"Și dacă Simona Halep va câștiga procesul în care anunță că nu a fost vorba de o greșeală sau neglijență semnificativă, ea tot va fi suspendată cel puțin un an. Asta ar însemna că, și dacă s-ar fi judecat mai devreme, ea oricum nu ar fi jucat tenis acum", a transmis Ben Rothenberg pe Twitter, care apoi a continuat.
"Pe de altă parte, sunt atâtea lucruri pe care nu le cunoaștem legate de detaliile cazului Simonei Halep. Nu știm care sunt motivele acestor amânări. Lumea nu ar trebui să ia fiecare protest al acuzatei ca pe o valoare de necontestat, ceea ce oamenii par că fac din ce în ce mai mult pe rețelele de socializare”, a mai spus Rothenberg.
Audierea Simonei Halep, stabilită pentru 28 mai, a fost amânată din nou.
Simona Halep este suspendată provizoriu din octombrie 2022, când a ieșit la iveală testul anti-doping picat de sportiva noastră la US Open 2022.