Poliţia Metropolitană din Londra a anunţat că a arestat 52 de persoane, sâmbătă, în ziua încoronării regelui Charles al III-lea.
Oamenii respectivi au fost arestaţi sub suspiciunea de infracţiuni la ordinea publică, încălcarea ordinii publice şi conspiraţie pentru a comite tulburarea liniştii publice.
Poliţia “înţelege îngrijorarea publicului în urma arestărilor pe care le-am făcut în această dimineaţă”, a afirmat comandantul Karen Findlay.
“Am monitorizat numeroase proteste fără intervenţie în pregătirea încoronării şi în timpul acesteia. Datoria noastră este să facem acest lucru într-o manieră proporţională, în conformitate cu legislaţia relevantă. De asemenea, avem datoria de a interveni atunci când protestul devine penal şi poate provoca perturbări serioase”, a precizat Findlay.
Protestatarii şi grupuri de apărare a drepturilor omului au criticat poliţia pentru arestarea manifestanţilor anti-monarhie. Human Rights Watch a descris situaţia ca fiind „ceva ce te-ai aştepta să vezi la Moscova, nu la Londra”.
Sute de manifestanţi "pro-republicani" s-au instalat în Trafalgar Square din Londra sâmbătă dimineaţa devreme şi au arborat steaguri galbene uriaşe cu mesajul "Abolish The Monarchy" (Aboliţi monarhia) de-a lungul traseului pe care regele Charles l-a parcurs înainte de a fi încoronat.
La trecerea trăsurii care îl transporta pe Charles al III-lea la Westminster Abbey, aceştia nu au fluturat cu fervoare steagul britanic, ci şi-au ridicat pancartele cu un ireverenţios "Not My King" (Nu este Regele meu).