Solenoid de Mircea Cărtărescu a fost declarată cartea de ficţiune a anului în Statele Unite de către Los Angeles Times.
Premiile acordate de influentul cotidian sunt unele dintre cele mai prestigioase şi de notorietate din întreaga Americă, informează luni ICR New York, într-un comunicat de presă.
Mircea Cărtărescu este primul scriitor român căruia i se acordă acest premiu.
Printre câştigători, în anii trecuţi, se mai numără Veronique Tadjo pentru In the Company of Men (2022), David Diop pentru At Night All Blood Is Black: A Novel (2021) şi Ben Lerner pentru The Topeka School (2021), pentru a enumera cei mai recenţi câştigători ai acestui premiu.
"Capodopera lui Mircea Cărtărescu, Solenoid, este genul de text literar uimitor, ale cărui nenumărate calităţi reies din orice fragment, ales la întâmplare. Ancorat în mediul comunist al Bucureştiului anilor 1970 şi începutul anilor 1980, naratorul acestui anti-roman este un profesor la o şcoală oarecare ce, prin intermediul mitului, basmului, visului, halucinaţiei şi povestirii realiste, îşi scurtează copilăria şi tinereţea, locul de muncă şi colegii şi, ei bine, întregul univers.
O operă literară de o asemenea densitate (şi mărime) e o provocare serioasă pentru orice traducător, însă Sean Cotter se ridică la înălţimea originalului'', şi-a motivat juriul decizia.
Solenoid a apărut la Editura Deep Vellum, cu sprijinul ICR, prin programul de susţinere a traducerilor TPS şi a făcut obiectul unei intense campanii de promovare, realizată de ICR New York şi Deep Vellum alături de mai mulţi parteneri americani.
Între 3 şi 14 aprilie, într-un veritabil maraton de evenimente cu casa închisă, Mircea Cărtărescu s-a întâlnit cu cititorii americani în San Francisco, Seattle, Dallas, Houston şi New York.
Solenoid este cel mai mare succes de critică şi de public al lui Mircea Cărtărescu în spaţiul de limbă engleză. Presa americană a comentat cartea în termenii cei mai laudativi, potrivit ICR New York.