CCR a decis: Puteri sporite pentru ASF asupra pensiilor private

CCR a decis: Puteri sporite pentru ASF asupra pensiilor private

Curtea Constituţională a decis, marţi, că modificările aduse legii privind fondurile de pensii private respectă legea fundamentală, aşa că ASF capătă astfel puteri sporite în acest domeniu.

CCR a respins cu majoritate de voturi ca neîntemeiată sesizarea depusă de Forţa Dreptei şi USR pe legea care introduce noi obligaţii pentru fondurile de pensii private din România şi pentru administratorii acestora.

Decizia CCR

„În esenţă, Curtea a constatat că motivele de neconstituţionalitate (...) din perspectiva nerespectării termenului regulamentar privind imprimarea şi difuzarea către deputaţi a raportului comisiei sesizate în fond sunt neîntemeiate, întrucât ceea ce se invocă în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune care ţine de aplicarea regulamentelor parlamentare în cazul adoptării unei legi aflate în procedura de urgenţă.

Totodată, Curtea a constatat că motivele de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea de către Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, împrejurările reţinute în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, iar, pe de altă parte, urgenţa a fost motivată corespunzător în preambulul ordonanţei de urgenţă.

ADVERTISING

De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile (...) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 sunt redactate cu suficientă claritate şi previzibilitate astfel încât să poată fi aplicate şi nu produc, în sine, o insecuritate juridică”, arată comunicatul de presă al CCR.

Decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie.

Acuzaţiile din sesizare

Pe 22 februarie, Legea privind aprobarea OUG 174/2022 pentru modificarea unor acte normative in domeniul pensiilor private a fost sesizată de către USR şi Forţa Dreptei la CCR.

„Nu putem avea încredere într-o iniţiativă legislativă promovată de PSD, duşmanul pensiilor private din România, care nu este la prima tentativă de desfiinţare a acestor fonduri, acum şi cu susţinerea foştilor colegi din PNL.

Se forţează ieşirea administratorilor de fonduri de pensii private din România şi se creează condiţiile pentru obligarea acestora să investească banii noştri, ai celor 7 milioane de contribuabili de la Pilonul II de pensii private, în companii deţinute de stat.

Cine ar putea accepta ca banii lui de pensie sa fie investiţi într-o companie de stat, administrată, de exemplu, de o coafeză numită de PSD într-un consiliu de administraţie, în loc de o companie privată care produce profit în domenii de viitor?”, a afirmat Ionel Dancă, deputat Forţa Dreptei.

ADVERTISING

Conform sursei citate, PSD a urmărit mereu să pună mâna pe banii românilor din fondurile de pensii private şi a reuşit acum să impună şi PNL această poziţie.

„Acum patru ani, PSD, sub conducerea lui Dragnea, voia să folosească ghilotina ca să termine Pilonul II de pensii din România, acum PSD şi PNL folosesc perna pentru o sufocare lentă. Vor să gonească fondurile de pensii private din România şi, de aceea, au pus în această lege ca, în cazul în care pleacă un fond, pentru că îi forţează să aibă pierderi şi inevitabil vor pleca, să preia ASF aceste fonduri.

Dacă ar avea pic de interes să îi ajute pe români, ar desfiinţa pensiile speciale, nu Pilonul II de pensii. PSD-PNL vor să distrugă sistemul de pensii private, singurul care putea să salveze pensiile românilor, pentru că le făcea independente de factorul politic”, spunea şi deputatul USR Claudiu Năsui.

Ce se modifică în lege

În lege s-a introdus un amendament potrivit căruia „ASF analizează periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea activelor fondurilor de pensii administrate privat, de pensii facultative care să contribuie la flexibilizarea cadrului de investire, în scopul încurajării diversificării corespunzătoare a activelor fondurilor de pensii pentru a obţine randamente investiţionale echitabile ajustate în funcţie de risc".

ADVERTISING

Noile reglementări instituie cadrul legal care să permită Autorităţii de Supraveghere Financiară să impună fondurilor de pensii private ce investiţii să facă, fără ca ASF să aibă obligaţia de a fixa criterii clare raportate la principiile economiei de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă, acuză Opoziţia.

Deputatul PSD Adrian Solomon a susținut însă că Guvernul a venit, la solicitarea UE, cu amendamentele prin care ASF va face periodic analize şi elaborează reglementări privind investirea activelor fondurilor de pensii administrate privat şi pensii facultative.

Legea mai prevede şi obligaţia administratorului de a deţine permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puţin 6 luni, obligaţia de constituire la nivelul entităţii a unui comitet de investiţii format din membrii independenţi, care va adopta decizii pentru operaţiunile de investire/dezinvestire, precum şi a unui comitet de remunerare.

De asemenea, stabileşte obligaţii în sarcina conducerii administratorilor de fonduri de pensii de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanţă care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a acestora, obligaţia respectării, în orice moment, pe parcursul activităţii, a condiţiilor de autorizare şi a celor de funcţionare.

Alte prevederi se referă la stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităţilor principale şi a celor secundare/conexe, precum şi la stabilirea dreptului imprescriptibil al participanţilor şi al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private.

Totodată, proiectul mai prevede introducerea posibilităţii ca, în cazul declanşării procedurii de administrare specială, ASF să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii drept administrator special, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranţă a sistemului de pensii private, în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplineşte cerinţele legale în acest sens.

Proiectul mai prevede că administratorul investeşte activele fondului de pensii în investiţii private de capital sub forma acţiunilor la societăţi din România, din state ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investiţii private de capital din România, din state membre UE sau din state aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 1% din valoarea totală a activelor fondului de pensii.

În situaţia în care statul român deţine acţiuni sau participaţii în cadrul acestor entităţi, administratorul poate investi în aceste instrumente financiare în procent de până la 3%. Acest procent poate fi majorat până la 5%, în situaţia în care statul român deţine acţiuni sau participaţii în cadrul acestor entităţi, fondurile de investiţii private de capital în care se investeşte sunt finanţate din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi domeniile în care se realizează investiţia sunt supuse aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇