Semnalul dat de Ucraina că se apropie contraofensiva. Va fi declanșată la jumătatea lunii aprilie

150.000 de militari, 800 de tancuri și 3.000 de vehicule blindate și transportoare sunt pregătite pentru a surprinde, înfricoșa și distruge forțele ruse în ceea ce va reprezenta cea mai mare, sofisticată și incisivă operațiune militară desfășurată pe teritoriul Europei după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Semnalul dat de Ucraina că se apropie contraofensiva. Va fi declanșată la jumătatea lunii aprilie
  • Planurile militare strategice sunt aduse la cunoștința a trei persoane din ierarhia statului ucrainean: președintele, ministrul de resort și comandantul forțelor armate.
  • Dmitri Medvedev a recunoscut că e conștient de faptul că la Kiev se pregătește o operațiune ofensivă de proporții.
  • Secretarul Apărării SUA: Rusia speră să învingă printr-un război de uzură, dar Ucraina este aprovizionată de peste 40 de țări cu echipamente militare moderne.
  • Pe rețelele sociale din Rusia se manifestă o mare nemulțumire cu privire la încetinirea operațiunilor de pe frontul de est și eșecul înregistrat în Bahmut.
  • Pentru occidentali, contraofensiva ucraineană are rolul de a scurta războiul și de a-l determina pe Putin să se întoarcă la masa tratativelor.

Hanna Maliar, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, a anunțat, în urmă cu trei zile, că se instituie un embargou informațional pentru tot ce înseamnă iminenta contraofensivă pentru eliberarea teritoriilor ocupate de ruși.

AUDIO. Întregul articol poate fi ascultat aici. Durata: 9 minute și 36 de secunde

Asta înseamnă că oficialii de la Kiev nu vor mai vorbi despre instrucție, arme din dotare, organizarea forțelor, iar în mass-media ucraineană nu vor mai exista referiri, relatări și date despre operațiuni militare.

ADVERTISING

Pe de altă parte, declarația oficială e primul semn că s-a intrat în linie dreaptă cu pregătirile, dar și că există un plan.

Același tip de embargou a fost instituit și în toamna anului trecut, cu câteva săptămâni înainte de reușita ofensivă din estul țării.

„A fost foarte bine că în 2022 nimeni din public nu a discutat despre contraatacul asupra regiunii Harkov înainte de începerea acestuia, devenind o zonă de luptă complet închisă pentru toată lumea, cu excepția militarilor. Atunci s-a desfășurat o operațiune de succes, la scară largă, în ceea ce privește eliberarea teritoriilor noastre. Tăcerea le-a dat militarilor posibilitatea să câștige timp și să-și facă treaba”, a spus Hanna Maliar.

HannaMailarAdjMinistruAparareUcrainaFB
Hanna Maliar, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, a anunțat instituirea unui embargou pe toate informațiile care au legătură cu contraofensiva planificată - Foto: Facebook/Hanna Maliar

Adjuncta Apărării a precizat că planurile militare strategice sunt aduse la cunoștința a trei persoane din ierarhia statului: președintele, ministrul de resort și comandantul forțelor militare. Aceștia sunt cei care le aprobă și, ulterior, le administrează.

Adresându-se jurnaliștilor, Hanna Maliar a cerut ca aceștia să nu mai discute cu experți militari despre strategii de luptă, să nu mai pună întrebări despre perioada când vor începe operațiunile, să nu mai posteze pe rețelele sociale despre acest subiect și să nu mai discute public posibile planuri ale armatei ucrainene.

„Noi avem un singur obiectiv strategic - să eliberăm toate teritoriile noastre ocupate de ruși, detaliile fiind un secret militar”, a precizat ministrul adjunct al Apărării.

150.000 de militari ucraineni pregătiți de ofensivă

Vremea s-a înrăutățit în Ucraina, iar în următoarea săptămână vor fi furtuni, ninsori, ploi și vânt puternic pe o mare parte din teritoriul țării, conform prognozelor meteo.

În aceste condiții e exclus ca o operațiune militară de mari proporții să înceapă mai devreme de 15 aprilie, dar după această dată, orice e posibil.

Analizând informațiile din mai multe surse, forțele ucrainene sunt pregătite, iar numărul militarilor implicați va fi de cel puțin 150.000.

În data de 24 martie, Dmitri Medvedev, șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a recunoscut că Statul Major e conștient de faptul că la Kiev se pregătește o operațiune ofensivă și vor fi luate în considerare propriile decizii și măsuri pentru a reacționa. 

MedvedevRazboiUcrainaHepta
Dmitri Medvedev, adjunctul Consiliului de Securitate al Rusiei, a recunoscut că știe de contraofensiva ucraineană - Foto: Hepta.ro

„Un important blogger militar rus a afirmat că reprezentanții ucraineni au început să distribuie dezinformări cu privire la planurile unui atac asupra regiunii Belgorod pentru a atrage trupele rusești în zonele de frontieră astfel încât să permită forțelor ucrainene să lanseze atacuri în alte sectoare ale frontului, contrazicând parțial avertismentele lui Evgheni Prigojin cu privire la o ofensivă ucraineană asupra regiunii Belgorod din Rusia”, se arată într-un raport publicat de Institutul pentru Studiul Războiului din Washington.

Ofensiva de primăvară a Kremlinului, un eșec

Un alt blogger militar rus susține, conform monitorizării realizate de institutul american, că forțele ucrainene vor încerca să lanseze contraofensiva înainte ca industria de apărare din Rusia să aibă posibilitatea de a crește producția de echipament militar și de consolidare a defensivei ruse în teritoriile ocupate. 

„Evgheni Prigojin, proprietarul Grupului Wagner, a susținut într-un interviu din data de 23 martie că are cunoștință de planuri pentru o contraofensivă ucraineană de amploare”, se arată în raportul citat mai sus.  

PutinKremlinHepta
Vladimir Putin, un președinte tot mai singur, care depinde de armamentul venit din Iran și Coreea de Nord - Foto: Hepta.ro

Pe de altă parte, ofensiva rusă de primăvară dă semne că a ajuns în punctul culminant, iar reprezentanții Kremlinului sunt speriați de iminența atacului ucrainean.

În postările de pe rețelele sociale din Rusia se manifestă o mare nemulțumire cu privire la încetinirea operațiunilor de pe frontul de est și eșecul înregistrat în tentativa de cucerire a localității Bahmut.

Conducerea armatei ruse e obligată să găsească noi trupe pentru a le transfera pe linia frontului unde înregistrează pierderi masive. 

Conform raportului, e puțin probabil ca, până la declanșarea operațiunilor ucrainene, comandanții ruși să poată completa forțele de pe frontul de est.

Rusia a pierdut 10.000 de vehicule militare

În iunie, anul trecut, Kievul avea la dispoziție în jur de 6.500 de tancuri, în principal, T-72, de concepție sovietică.

Conform unui raport publicat de platforma Oryx, care monitorizează pierderile celor două armate aflate în conflict după imaginile publicate pe rețelele sociale sau alte surse deschise, Rusia a distrus 3.141 de vehicule militare ucrainene dintre care 485 de tancuri - 294 lovite cu proiectile, 29 scoase din uz de inamic în timpul luptelor, 17 abandonate și 145 capturate.

Pe de altă parte, forțele ucrainene au distrus 9.984 de vehicule militare rusești dintre care 1.901 tancuri, se arată în raportul Oryx.

Până acum, de la începutul anului, pentru pregătirea contraofensivei, industria militară ucraineană a fabricat 290 de tancuri dintre care 260 au fost livrate deja, iar aliații s-au angajat să trimită 534 de tancuri dintre care, până la această oră, au livrat 164, toate de producție occidentală, se arată într-o relatare făcută de agenția Unian din Ucraina.

Unii experți consideră că un tanc al forțelor NATO e echivalent cu zece rusești. Acest lucru înseamnă că puterea de distrugere a celor livrate de aliați reprezintă puterea a 1.500 de tancuri de fabricație rusească.

Spaima Kremlinului vine exact din construcția migăloasă a unei forțe ucrainene capabile să împingă înapoi trupele de ocupație.

Avantaj Ucraina

Trupele Kievului, pentru contraofensivă, dispun de 150.000 de militari antrenați și echipați, de 800 de tancuri și de peste 3.000 de vehicule blindate și transportoare, livrate de aliați, conform datelor publicate de Statista și Unian.

Despre strategia și momentul în care va fi declanșată operațiunea se știu foarte puține lucruri, dar în mod cert e nevoie de un teren uscat și o vreme mai caldă, ceea ce sugerează că va începe undeva la jumătatea lunii aprilie.

SoldatiOfensivaUcrainahepta
Soldați ucraineni de artilerie aflați în regiunea Donbas, așteptând să înceapă contraofensiva - Foto: Hepta.ro

„Rusia speră să învingă printr-un război de uzură, dar Ucraina este aprovizionată de peste 40 de țări cu echipamente militare. Între timp, Rusia a ajuns să depindă de Iran și de Coreea de Nord în ce privește transferul de arme și e nevoită să folosească echipamente depășite, concepute și fabricate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Vedem că Rusia rămâne fără resurse militare și fără prieteni”, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, într-o conferință de presă.

Pentru occidentali, contraofensiva ucraineană are rolul de a scurta războiul și de a-l determina pe Putin să se întoarcă la masa tratativelor. De aceea, strategii militari consideră că ea trebuie să fie bine planificată, puternică și decisivă, având ca efect eliberarea unor teritorii și provocarea unor pierderi iremediabile armatei ruse.

Kremlinul, conștient de pericol, își întărește liniile defensive, sperând într-o respingere a atacului, urmat de o demobilizare politică printre liderii statelor care susțin militar Ucraina.

În linii mari, ambele tabere cunosc modul de pregătire a adversarului și obiectivele militare. Dar victoria e ascunsă în ceva simplu, dar foarte complicat în același timp.  

Ea va fi de partea armatei care deține un avantaj în ce privește comanda și controlul operațiunilor, de partea forței militare care va avea la dispoziție cea mai performantă structură și cel mai bun plan de desfășurarea a operațiunii. Din toate datele reiese că Ucraina se află în avantaj. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇