Conform informațiilor din spațiul euroatlantic, drona americană prăbușită marțea trecută în Marea Neagră fusese victima aparatelor rusești de zbor, care au aruncat combustibil în fața aeronavei, pentru a-i bloca senzorii, iar apoi i-au lovit elicea propulsoare, forțând-o astfel să cadă în mare.
Conform comunicatelor oficiale ale Ministerului Apărării din Federația Rusă, prăbușirea dronei s-a produs brusc, după ce aceasta a intrat în zbor necontrolat, ceea ce sugerează că a fost distrusă telecomandat, de undeva chiar de la baza respectivei aeronave fără pilot.
Parte americană informează oficial că toate datele de interes pentru ruși au fost șterse din programul dronei și nu vor putea fi în niciun fel folosite.
Partea rusă nu contestă și nu comentează nimic cu privire la combusibilul aruncat în fața navei înainte de prăbușire și nici cu privire la elicea avariată. Dimpotrivă, subliniază faptul că avioanele care patrulau în largul coastei s-au întors întregi și nevătămate la baza lor din Crimeea.
Ba chiar, Ministerul Apărării din Federația Rusă neagă orice implicare în faptul că drona americană MQ-9 Reaper a intrat în zbor necontrolat, prăbușindu-se în cele din urmă în Marea Neagră. Nava și-a pierdut controlul din senin și s-a dus bâldâbâc la fund.
În editorialul de joi dimineață, întitulat „Rusia se grăbește să ridice drona, SUA – să o fure”, ziarul Pravda publică opinia unor experți ruși, conform cărora aparatul doborât reprezenta varianta îmbunătățită a respectivului tip de drone, ceva cu cel mai performant software sau module de informații, recent actualizate, aflate la bord.
Cu vădit subînțeles, editorialistul subliniază că „aceste informații vor fi de interes major nu numai la Moscova, ci și la Beijing și Teheran, unde se construiesc de asemenea drone de luptă și de recunoaștere”.
Bate șaua ca să priceapă americanii, nu-i așa, tavarisci?
Ba chiar, ziarul ține să puncteze în continuare ce secrete tehnice speră Rusia să devoaleze cu prilejul „autopsierii” dronei, ceva la care le lasă gura apă și prietenilor de la Beijng și celor de la Teheran:
• Noile tehnologii ale motorului cu ardere internă care ar permite zborul de lungă durată și cu viteze superioare.
• Materiale compozite adaptate special aparatelor de zbor fără pilot sau altor aeronave, dintre cele mai performante, cu care, de altfel, este dotată și armata rusă.
• Sisteme electronice care pot fi copiate (sau transmise Chinei pentru inginerie inversă), în special sisteme de control, comunicații și dispozitive „centrate pe rețea”.
• Particularități ale unor rețele care ar putea permite blocarea funcționării dronelor în timpul zborului lor.
• Notă: Deși SUA pretind că „au reușit să ștergă asemenea informații tehnice”, este foarte puțin probabil ca procesul să fi fost derulat în numai câteva secunde de cădere.
Știți cum îmi sună asta? Ca un fel de socoteală pe care și-o face găsitorul unui portofel plin, când încă n-a apucat să-l deschidă. Pare - își spune găsitorul în gând - să fie doldora de bani. În primul rând lei, dar, după aspect, contez și pe o grămadă de euro, sau un teanc de dolari. N-ar fi exclus să fie acolo și ceva lire englezești sau franci elvețieni. Ce-i găsit e bun venit, afară de cazul când pârlitul de fost posesor umbla numai cu ruble rusești sau lire turcești - Doamne ferește!
Simt cugetul specialiștilor moscoviți, cum exaltă de bucurie, bucuria găsitorului. Numai ideea că ar putea copia ceva din inteligența americană, descoperită în materialele, dispozitivele și mecanismele din drona prăbușită este suficientă, ca să-i dea rusului satisfacția marii împliniri.
Dar eu unul mă întreb retoric: s-a întâmplat măcar o dată ca specialiștii americani să dețină ei vreun prototip rusesc (ori sovietic), pe care ar fi tentați să-l disece și să-l copieze? Nu exclud, dar nici n-am auzit ca vreun oarecare Smih să fi copiat o strălucită idee a unui oarecare Ivan, asumând-o în cont personal, în fața omenirii.
Cu siguranță, asemenea întrebare nu mi-o pun numai eu, și-o pune orice rus de bun simț, atunci când își aduce aminte că, de exemplu, secretul armei nucleare l-a deținut inițial numai America, spre sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial.
Secretul ar fi rămas secret până azi, dacă n-ar fi fost furat și predat (sau vândut?) Moscovei de către soții Julius și Ethel Rosenberg, condamnați ulterior și executați în SUA pentru acest delict. Pe baza documentațiilor detaliate primite de la cei care le furaseră, Uniunea Sovietică și-a putut construi „propria” armă nucleară, cu care Rusia amenință astăzi întreaga omenire, cu Apocalipsa. C’est la vie!
Căci Rusia domnului Putin a scos armele sale chiar la vedere în Piața Roșie, ca să băgăm de seamă că nu glumește și că, la o adică, are destulă forță în arsenalul său, ca să radă totul pe Pământ și să lase Terra stearpă ca Luna.
Numai lipsa de încredere în propriul spirit inventiv și propria capacitate de a concepe arme cât mai performante îi poate îndemna pe specialiștii ruși să se repeadă cu atâta zel la rămășițele aeronavei scufundate, doar-doar ar mai găsi ceva inteligență de furat de la alții.
Sub un anumit aspect, îi înțeleg pe ruși. Multe din nereușitele armatei invadatoare pe câmpul de luptă din Ucraina sunt datorate lipsei de performanță a armamentului rusesc. Este jalnic să afli că în gloriosul lor drum prin Ucraina, tancurile sau autoblidatele armatei ruse rămâneau în drum, din lipsă de piese sau în pană de combustibil.
În aceste condiții, este explicabil faptul că lipsa unor tehnologii de vârf, precum cea a semiconductorilor, altădată importați din Occident, i-a obligat pe strategii militari ruși să adopte soluții improvizate. Exemplu notoriu este recenta copiere a cipurilor utilizate în aparate electrocasnice, în mașini de spălat sau frigidere, pentru dotarea „competitivă” a armamentului rusesc de vârf.
Nu este un secret faptul că furtul de tehnologii a fost o practică frecventă a fostei Uniuni Sovietice. Preluată de Federația Rusă, continuatoarea legitimă a fostei URSS, practica furtului intelectual este astăzi ridicată la rang de performanță proprie, ca tehnologie de vârf.
Rușii sunt conștienți de inferioritatea lor tehnică. Ei știu că specialiștii patriei „copiază” poduse de tot felul ale Occidentului, de la tehnica militară și până la motociclete, automobile, mașini pentru ras, tuns, gătit, spălat rufe sau veselă și multe altele.
Iar Moscova, chiar dacă se face că nu obervă, știe exact tot ce gândește rusul de rând și nu spune. Situația fiind incomodă, presa aservită Kreminului încearcă să contracareze carențele industriei ruse, față de reușitele inovatoare ale Occidentului. Exemplul notoriu îl constituie tot un articol de fond din Pravda, întitulat, cu schepsis „Telefonul mobil, computerul și internetul, toate aceste tehnologii au fost concepute inițial în: URSS”.
Ca să fie convingător, autorul ia la rând câteva din cele mai spectaculoase tehnologii, despre care știu chiar și copiii că au apărut Occident, iar Rusia a aflat de ele într-un târziu.
Articolul pretinde că, de pildă, telefonul mobil, despre care știm că ar fi fost lansat în 1979 de către unul din liderii Motorola Corporation, Martin Cooper, ar fi în fapt o mai veche creație a rusului L. I. Kupriyanovich, care ar fi inventat încă din 1957 acest mijloc de comunicare fără fir și chiar l-ar fi prezentat conducerii de stat, sub denumirea de Radiofon.
În mod ciudat, radiofonul a rămas prin sertare, iar telemobilul, apărut mai târziu, a cunoscut o nemeritată glorie – in varianta editorialului.
În ce priveșe internetul, același articol glăsuiește: „Nici această invenție revoluționară nu este un produs al inventatorilor occidentali, așa cum crede multă lume, ci al oamenilor noștri de știință, cei autohtoni”.
Autohtoni, adică ruși. În varianta articolului, internetul a fost prezentat pentru prima oară autorităților sovietice de către colonelul Anatoii Kitov, în 1959, cu trei decenii înaintea inventatorului world wide web în 1989, englezul Tim Berners-Lee.
Cu privire la computer, același articol încearcă să ne convingă evocând certificatul pentru drepturi de autor nr. 10475 din 4 decembrie 1948 atribuit autorilor sovietici Isaac Brook și Bashir Rameev. Drepturile de autor îi priveau pe cei doi pretinși strămoși ruși ai computerului de azi.
Italienii au o vorbă: si non e vero, e ben trovato. În traducere liberă, ar fi cam așa: chiar dacă nu-i adevărat, este totuși o găselniță nostimă.
Tot Pravda susține mai departe că ulterior, în anul 1968, omul de știință sovietic A. A. Gorokhov ar fi primit un brevet după ce inventase un computer personal, primul Laptop din lume, cu opt ani înaintea lui Steve Jobs, fondatorul Apple.
Părerea mea este că invenția nu s-ar fi numit laptop, dacă era inventată de ruși. Îi ziceau ori Pobeda, ori Stalinskaia, ori Smirnoff – branduri de mare succes, déjà verificate.
Insistența în a susține că rușii ar fi avut prioritate absolută în mai tot ce are success în lume, îmi aduce aminte, printre altele, de aforismul unuia intre apropiații lui Hitler: „Un neadevăr rostit de zece ori rămâne tot neadevăr. Dar unul rostit de un million de ori ajunge sigur adevăr, prin repetare”.
Asta face astăzi Rusia, încercând să sugereze că-i aparțin principalele invenții ale omenirii, omagiindu-și singură inexistente performanțe tehnice, încercând (în ultima vreme) să plaseze „ideea” că Ucraina ar fi atacat Rusia, nu invers, că orice teritoriu deținut cândva de Rusia este undrept al Rusiei de astăzi, că atacând Ucraina, rușii au evitat un iminent genocid sau că scopul războiului ar fi denazificarea Ucrainei.
Dar, ca să revin la recent scufundata dronă americană, o știre de ultimă oră anunța joi seara că epava a fost identificată de căutătorii ruși la o adâncime de 900 de metri, iar specialiștii se pregăteau să înceapă operațiunea de aducere la suprafață a epavei.
Nu e clar dacă au început operațiunea sau au terminat-o și – mare suspans! – dacă ceea ce eventual ar găsi acolo interesează numai Moscova, sau face valuri și la Beijing, la Teheran sau în alte părți unde rușii se pricep să vândă derizoriu tot ce nu mai are vad nici în America, nici în Europa.