Ziua 387: Încă o țară trimite avioane Ucrainei. SUA nu vor încetarea focului. Xi lansează „o nouă eră” cu Putin

Ziua 387: Încă o țară trimite avioane Ucrainei. SUA nu vor încetarea focului. Xi lansează „o nouă eră” cu Putin

Ziua 387 de război a adus Ucrainei o veste bună, încă o țară anunțând că va trimite avioane de luptă. Kremlinul a reacționat dur, amenințând că va distruge toate aceste aeronave. În plus, a anunțat că își va dota submarinele cu rachete supersonice.

Tot de la Moscova a venit și confirmarea datei la care președintele Chinei, Xi Jinping, va merge în Rusia. În timp ce Beijingul insistă că nu vrea altceva decât să medieze pacea, Kremlinul spune că va fi semnată o declaraţie privind intrarea relaţiilor ruso-chineze într-o „nouă eră”. Iar întâlnirea de săptămâna viitoare vine pe fondul primelor confirmări că din China au plecat arme și echipamente pe care Rusia le poate folosi în războiul din Ucraina.

Ca răspuns la vizita lui Xi Jinping la Moscova, SUA au anunțat că nu susțin încetarea focului în Ucraina în acest moment, considerând că aceasta nu ar face decât să consolideze câştigurile Rusiei pe câmpul de luptă.

ADVERTISING

Vladimir Putin, pe numele căruia Curtea de la Haga a emis în premier un mandat de arestare, continuă să îi mintă pe ruși. Le-a spus acum că țările occidentale se confruntă cu o penurie de alimente şi sunt forţate să renunţe la unele produse, după ce au impus sancțiuni Moscovei. Iar într-un gest sfidător, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu i-a decorat pe cei doi piloţi ai avioanelor de luptă Su-27 care au provocat prăbușirea dronei americane decolate din România.

Între timp, atacurile rușilor continuă. În ultimele 24 de ore au lansat 5 rachete și 18 lovituri aeriene, potrivit Statului Major General al Ucrainei. Un atac asupra orașului Kostyantynivka din regiunea Donețk a rănit șase civili și a avariat 20 de clădiri, inclusiv o școală.

Președintele Volodimir Zelenski a promis că va elibera Mariupolul, oraș controlat acum de ruşi, alături de celelalte localităţi ocupate și spune că responsabilii pentru crimele de război vor da socoteală în faţa justiţiei internaţionale.

ADVERTISING

Situația pe front:

  • Forțele ruse au lansat 5 rachete și 18 lovituri aeriene în ultimele 24 de ore, potrivit Statului Major General al Ucrainei. Atacul rusesc asupra orașului Kostyantynivka din regiunea Donețk a rănit șase civili și a avariat 20 de clădiri, inclusiv o școală.
  • Bombardamente în Zaporojie - Suspilne, postul public de televiziune al Ucrainei, relatează că în ultimele 24 de ore forțele ruse au bombardat 13 așezări din regiunea Zaporojie.
  • Promisiunea lui Zelenski - Preşedintele Volodimir Zelenski a evocat, joi seara, bombardarea teatrului din Mariupol, care se întâmpla exact în urmă cu un an şi le-a promis compatrioţilor că Ucraina va elibera acest oraş, acum controlat de ruşi, alături de celelalte localităţi ocupate, iar responsabilii pentru crimele de război vor da socoteală în faţa justiţiei internaţionale.
  • Amenințările Rusiei - Rusia a anunţat vineri că toate avioanele de luptă furnizate Ucrainei de statele occidentale vor fi distruse, după ce statele membre NATO Polonia şi Slovacia s-au angajat să trimită avioane de luptă MiG-29 Kievului.
ADVERTISING

Ce se mai întâmplă în Rusia:

  • FSB nu are încredere în conducerea armatei - Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB) pare să încerce să se infiltreze în industria militară a Rusiei şi să verifice producţia de arme într-un mod care aminteşte de implicarea KGB-ului în perioada sovietică. Acest lucru ar putea semnala o lipsă de încredere în conducerea militară rusă, notează Institutul pentru Studiul Războiului în ultima sa analiză a situaţiei de pe front. Experţii ucraineni au găsit marcaje FSB pe multe componente de arme ruseşti pe care forţele ucrainene le-au distrus sau capturat pe câmpul de luptă.
  • Putin îi minte pe ruși - Ţările occidentale se confruntă cu o penurie de alimente şi sunt forţate să renunţe la unele produse, pe fondul sancţiunilor împotriva Moscovei, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin la congresul Uniunii Industriaşilor şi Întreprinzătorilor din Rusia (RSPP). Detalii AICI.
  • Xi Jinping în Rusia - Președintele Chinei, Xi Jinping, se va afla în Rusia în perioada 20-22 martie pentru o vizită de stat, a anunțat vineri Kremlinul. „În timpul discuțiilor, cei doi președinți vor discuta probleme de actualitate ale dezvoltării relațiilor de parteneriat și a cooperării strategice între Rusia și China”, a spus Kremlinul.
  • O nouă eră - Kremlinul dă detalii despre vizita lui Xi Jinping în Rusia: „Cei doi președinți vor semna o declaraţie comună privind aprofundarea relaţiilor de parteneriat exhaustiv şi a relaţiei strategice intrând într-o nouă eră".
  • Arme supersonice pe submarine - Forţele navale ruse intenţionează să-şi doteze submarinele cu arme supersonice moderne, a anunţat şeful marinei militare, Nikolai Ievmenov. "Să nu aibă nimeni îndoieli că vom face acest lucru", a spus el. Amiralul nu a avansat şi o dată pentru dotarea flotei de submarine cu noile rachete.
  • Piloți decorați - Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu i-a decorat pe cei doi piloţi ai avioanelor de luptă Su-27 care au interceptat o dronă americană în apropierea spaţiului aerian utilizat de Rusia pentru campania sa militară din Ucraina.

Alte informații relevante:

  • Mandat de arestare pentru Putin - Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Detalii AICI.
  • Arme și echipamente din China pentru Rusia - Companiile chineze, inclusiv una direct legată de guvernul de la Beijing, au trimis unor firme din Rusia 1.000 de puști de asalt și alte echipamente care pot fi folosite în activități militare. Exporturile au început în vara anului trecut. Detalii AICI.
  • Încă o țară trimite avioane - Guvernul Slovaciei a anunţat, vineri, intenţia de a furniza Ucrainei avioane de vânătoare de tip MIG-29, după o decizie asemănătoare a Poloniei, dar Rusia a ameninţat cu distrugerea aeronavelor militare. Premierul slovac, Eduard Heger, a anunţat că vor fi livrate în câteva săptămâni 13 avioane de vânătoare de tip MIG-29 şi un sistem antiaerian Kub.
  • Ucraina va produce combustibil nuclear - Ministrul Energiei din Ucraina, German Galuşcenko, afirmă că ţara sa va produce combustibil nuclear pentru a înlocui combustibilul rusesc pe piaţa Uniunii Europene.
  • Camioane din Belgia - Belgia va furniza Ucrainei 240 de camioane militare Volvo. Primul lot urmează să fie trimis încă de săptămâna viitoare, a informat ziarul belgian De Standaard.
  • SUA nu vor încetarea focului - SUA şi-au exprimat vineri opoziţia faţă de o încetare a focului în Ucraina, considerând că aceasta ar "consolida" câştigurile Rusiei pe câmpul de luptă, relatează EFE. Declarația vine la scurt timp după ce s-a anunţat că preşedintele Xi Jinping se va întâlni la Moscova cu Vladimir Putin. Războiul trebuie să se încheie în "mod echitabil", acordând atenţie priorităţilor Ucrainei şi respectând suveranitatea acesteia, a spus John Kirby.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇