Guvernul a adoptat, joi, un memorandum prin care 3.150 de unităţi şcolare vor fi conectate la reţeaua de internet.
„Tot în vederea îmbunătăţirii accesului atât al elevilor, cât şi al profesorilor la sistemul de învăţământ online, a fost adoptat un memorandum pentru asigurarea conectării la internet a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Este vorba de un memorandum prin care toate instituţiile implicate şi furnizorii de servicii vor face toate demersurile şi vor implementa tehnologia necesară pentru a creşte numărul de unităţi şcolare conectate la internet.
Din peste 22.000 de clădiri şcolare, 5.000 nu au acces la Internet – raport oficial
Astfel, dintr-un număr de 5.882 de unităţi şcolare fără acces la internet în acest moment, potrivit acestui memorandum, în urma implementării măsurilor prevăzute în cadrul acestui memorandum vor fi conectate la reţeaua de internet 3.150 de unităţi şcolare", a declarat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, la finalul şedinţei de guvern.
Stocuri de 100 milioane de lei la MEC
Totodată, Executivul a adoptat, joi, o hotărâre privind alocarea din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului a 100 de milioane de lei Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC).
Scopul: constituirea unor stocuri de rezervă de laptopuri, materiale sanitare şi dispozitive electronice la nivelul inspectoratelor şcolare.
"A fost adoptată o hotărâre de guvern pentru aprobarea Programului Naţional Educaţia în Siguranţă şi pentru alocarea din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului - fondul de rezervă al prim-ministrului - cu o sumă de 100 de milioane de lei pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării în vederea constituirii unor stocuri de rezervă la nivelul inspectoratelor şcolare pentru perioada următoare.
Practic, au fost alocate sumele necesare astfel încât inspectoratele şcolare să facă achiziţii de laptopuri, materiale sanitare şi dispozitive electronice, precum camere web sau table electronice, astfel încât personalul din învăţământ să poată desfăşura lecţii online acolo unde situaţia epidemiologică impune un astfel de sistem.
În situaţia în care unele unităţi şcolare vor epuiza stocurile de materiale sanitare sau nu vor avea la dispoziţie tehnica necesară în ceea ce priveşte dotarea cu laptopuri sau camere web, acestea vor putea solicita alocarea de materiale necesare şi dispozitive electronice din stocurile de rezervă care vor fi constituite la nivelul inspectoratelor şcolare şi în acest sens Guvernul a alocat suma de 100 milioane de lei", a anunţat şeful cancelariei premierului Ludovic Orban la finalul şedinţei de Guvern.
500 de posturi în preuniversitar
De asemenea, el a arătat că a fost adoptat o hotărâre pentru ocuparea a 500 de posturi în sistemul de învăţământ preuniversitar, atât de către personal didactic cât şi nedidactic.
"Este o necesitate impusă de situaţia actuală în care în multe unităţi de învăţământ preuniversitar avem în acest moment deficienţe, un personal deficitar în ceea ce priveşte asigurarea atât a activităţilor auxiliare învăţământului, cât şi activităţilor didactice", a spus Dancă.
Citește și alte știri din Educație: