Soluții de avarie acolo unde nu e Internet: Poștașul va duce cursurile în plic sau ele vor fi urmărite la televizor

Soluții de avarie acolo unde nu e Internet: Poștașul va duce cursurile în plic sau ele vor fi urmărite la televizor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 100 de şcoli din România încep luni cursurile doar online. În Bivolari, judeţul Iaşi, celor care nu au Internet poştaşul le va duce cursurile în plic. În Suhurlui, Galaţi elevii se vor putea uita la televizor la ore, susțin autoritățile.

Nu merg la şcoală şi ar trebui să facă ore online. Mii de elevi din toată ţara sunt în această situaţie: 101 şcoli încep cursurile în scenariul roşu. Asta presupune că au nevoie de conexiune la Internet şi încă una bună.

Am făcut un test, pe site-ul aisemnal.ro, să vedem dacă şcolile aflate în scenariul roşu ar putea, practic, să îşi ţină orele online. Am încercat pe 4 reţele de telefonie mobilă.

ADVERTISING

Aproape 5.000 de elevi care învață în școli din scenariul galben sau roşu nu au internet sau tabletă

În Bivolari, în judeţul Iaşi, la cei care nu au semnal se va duce poştaşul, o dată pe săptămână, cu un plic plin de cursuri.

Cel puțin așa a declarat Constantin Țîră, directorul școlii, citat de RFI : în satele fără Internet învătătorul printează temele și le lasă la poarta elevilor, si, în plus, preia lucrările copiilor.

Iar în Suhurlui, în Galaţi, materia pentru prima săptămână de şcoală a fost comprimată şi înregistrată şi va fi difuzată la televizor.

ADVERTISING

„Materia care lui ar fi trebuit să îi fie prezentată în cursul săptămânii 14-21 va fi comprimată într-o oră, o oră şi ceva, prezentată de către un profesor la televizor”, declară Onuţ Atansiu, inspector şcolar general, ISJ Galaţi.

Un oficial din Guvern spune că cele 250.000 de tablete pentru elevi nu vor fi în școli pe 10 septembrie. 1 din 4 clase nu are Internet

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇