Șapte noi specii de păianjen descoperite în peșteră. De ce sunt așa de speciale

Șapte noi specii de păianjen descoperite în peșteră. De ce sunt așa de speciale

De-a lungul vremii, unele dintre cele mai ciudate specii de vietăți au fost descoperite în peșteri, date fiind condițiile unice de mediu: peisaj umed, întunecat.

Condițiile dintr-un astfel de habitat au făcut ca animalele să dobândească unele dintre cele mai bizare trăsături evolutive, peștele cu corn de inorog fiind doar unul dintre acestea.

Acum, oamenii de știință au descoperit nu mai puțin de șapte specii de păianjen. Cinci dintre ele au ochii foarte mici, iar două sunt complet lipsite de vedere, scrie IFL Science.

ADVERTISING

Toate aparțin genului Tegenaria, dar reprezintă o noutate pentru știință. În plus, ce frapează la ele e faptul că sunt mai îndeaproape înrudite cu specii de păianjen care trăiesc în peșterile din sudul Europei decât cu cele din regiunea geografică în care se află.

Descoperirea a fost făcută după ce oameni de știință de la Universitățile Wisconsin-Madison, din SUA, și Ebraică, din Ierusalim, au cercetat aproximativ 100 de peșteri în perioada 2014 – 2022, studiind peste 200 de păianjeni.

Noile specii par să fie urmașele unei alteia care trăia la suprafață, în afara peșterilor, și care a dispărut din cauza schimbărilor climatice care au avut loc în zonă, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Molecular Phylogenetics and Evolution.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇