În mod normal, păianjenii sunt făpturi de coșmar, pentru noi, dar, la rândul lor, ar putea avea și ei vise urâte. Un studiu recent a scos la iveală faptul că păianjenii dorm și poate chiar visează, fiind vorba despre prima dovadă a somnului REM la o nevertebrată terestră.
Oamenii de știință sunt de părere că mișcările rapide și ritmate ale ochilor, cât și mișcările din timpul repaosului par a indica existența unor etape ale somnului, scrie IFL Science.
Studiul, realizat prin monitorizarea comportamentului nocturn al unor păianjeni din specia Evarcha arcuata, a ajuns la concluzia că aceste nevertebrate se zvârcolesc noaptea, iar ochii li se mișcă rapid, ca și când ar avea somn de tip REM, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul PNAS.
Autorul studiului, Daniela Rößler, de la Institutul Max Planck, a observat că păianjenii se zvârcoleau și săreau noaptea brusc, la fel cum fac adesea câinii sau pisicile în somn. Pentru acest studiu au fost filmați 34 de păianjeni pe timpul nopții.
De fapt, a fost observat un întreg ritual ce ține de somn, de la pregătirea unui fir de pânză pe care păianjenul stătea suspendat, igiena de seară, poate și o gustare, toate în aceeași poziție, după care odihna propriu-zisă.
Mai sunt pași de făcut pentru a dovedi că acești păianjeni chiar dorm, însă autorul studiului merge chiar mai departe, ea fiind convinsă că arahnidele analizate chiar visează.
Păianjenii studiați, deși sunt mici, au creiere complexe raportat la dimensiuni și sunt vânători iscusiți, fac mișcări de mare precizie și s-a demonstrat că își planifică traseul vânătorii. Acești păianjeni pot lua ceea ce oamenii de știință numesc ”decizii strategice”. Prin urmare, nu e foarte greu de crezut că sunt înzestrați și cu un somn cu vise, care să îi ajute să fixeze cunoștințele, așa cum se întâmplă în etapa REM a somnului.