Lista ajutoarelor care se acordă în 2023 cu bani de la UE

Lista ajutoarelor care se acordă în 2023 cu bani de la UE

Ajutoare în valoare de 1,8 miliarde de euro vor fi acordate categoriilor vulnerabile în acest an de statul român, cu ajutorul banilor de la UE.

Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), este vorba de bani pentru plata facturilor la energie, pentru achiziţia de alimente şi mese calde, dar și achiziția de rechizite și îmbrăcăminte pentru școlari și trusouri pentru nou-născuți.

Iată lista măsurilor de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023:

1.400 de lei pentru facturile la energie

Aproximativ 4 milioane de români vulnerabili primesc sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel:

  • 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
  • 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Procesul de distribuire a cardurilor către populaţie a început la 1 februarie 2023, urmând ca de la 20 februarie acestea să poată fi utilizate. Un ghid pentru utilizarea sprijinului este disponibil AICI.

ADVERTISING

Beneficiază de măsură:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 800 de milioane de euro, din Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

ADVERTISING

Şase noi tranşe de 250 de lei pentru alimente şi mese calde, oferite în 2023

Aproximativ 2,5 milioane de români, aflaţi în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit în 2022 IV tranşe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei.

Măsura continuă pe tot parcursul anului 2023, pentru care sunt programate alte VI tranşe, a câte 250 de lei, o dată la două luni. Bugetul total alocat este de aproximativ 765 de milioane de euro, iar prima tranşă urmează să se încarce până la finalul acestei luni.

Vor primi vouchere sociale pentru alimente şi mese calde:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • copiii şi adulţii încadraţi în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
ADVERTISING

MIPE asigură finanţarea din fonduri europene (Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 şi Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate) şi din fonduri de la bugetul de stat.

Vouchere pentru preşcolarii şi elevii vulnerabili, pentru achiziţia de haine şi rechizite

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte şi rechizite şi în anul şcolar 2023-2024, pentru care aproximăm un număr de 400.000 de beneficiari, număr similar celui din anul şcolar precedent.

Vor beneficia de sprijinul în valoare de 500 de lei:

  • Copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
  • Elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).

Bugetul total pentru măsură este de 44 de milioane de euro. Ministrul Marcel Boloş a declarat că se vor căuta soluţii pentru ca valoarea sprijinului să crească până la 750 de lei.

O nouă tranşă de pachete alimentare de 24 kg, cu produse româneşti

În primăvara acestui an, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va începe distribuirea celei de‑a VI‑a tranşe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanţat prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari.

Pachetele conţin 12 alimente de bază (38 de unităţi) şi provin de la producători din România:

  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
  • mălai (4 pungi de 1 kg);
  • paste făinoase (2 pungi de 400 g);
  • ulei (4 sticle de 1 l);
  • zahăr (2 pungi de 1 kg);
  • orez (4 pungi de 1 kg);
  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
  • gem de fructe (1 borcan de 360 g);
  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Proiectul, finanţat prin POAD, beneficiază de un buget total de aproximativ 235 milioane euro. În anul 2021 au fost livrate alte două tranşe de alimente, în lunile februarie – martie şi august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranşă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.

Trusouri pentru nou-născuţi

Aproximativ 15.000 de mame şi copiii nou-născuţi din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la naşterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Suma totală pentru sprijin este de 6 milioane euro, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Vor beneficia de acest sprijin:

  • mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat;
  • mamele care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;
  • mamele cu dizabilităţi;
  • mamele aflate temporar în situaţii critice de viaţă – victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale;
  • mame şi care nu deţin acte de identitate şi nu pot accede la drepturile civile;
  • mamele minore;
  • mamele – cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

”Separat de acestea, MIPE lucrează la o măsură prin care persoanele cu dizabilităţi să primească vouchere pentru a‑şi procura echipamente asistive care să le îmbunătăţească viaţa şi să le dea, totodată, şansa la o activitate remunerată. De asemenea, o altă formă de sprijin pentru care se construieşte mecanismul este acordarea de vouchere pentru rezilienţă socială pentru repararea locuinţelor şi pentru achiziţia de electrocasnice”, precizează ministerul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇