Cum a fost găsită o capsulă radioactivă cât un bob de mazăre în pustietatea Australiei (Video)

Cum a fost găsită o capsulă radioactivă cât un bob de mazăre în pustietatea Australiei (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Găsirea unui obiect minuscul, dar periculos, rătăcit pe marginea unei șosele ce străbate pustietatea Australiei, părea o misiune imposibilă. Și, totuși, în decurs de o săptămână, capsula radioactivă a fost recuperată.

Compania minieră Rio Tinto a anunțat pe 25 ianuarie că una dintre capsulele sale cu o cantitate mică de cesiu-137 radioactiv a dispărut. Aceasta a părăsit mina Gudai-Darri din Australia de Vest pe 12 ianuarie, cu un transport rutier.

Autoritățile din Australia de Vest au declanșat imediat o amplă operațiune de căutare, dar misiunea părea să fie sortită eșecului: căutau o capsulă de mărimea unui bob de mazăre care se putea afla oriunde pe un traseu de 1.400 de kilometri ce ducea de la mina Gudai-Darri, din nordul statului, până la un depozit situat la nord de centrul orașului Perth, relatează BBC.

O replică realizată cu o imprimantă 3D poate fi văzută aici:

S-au creat echipe de căutare care au inclus și pompieri detașați de la sarcinile obișnuite. Au fost mobilizați experți din toată Australia, specialiști în energie nucleară, funcționari de la agenția de gestionare a situațiilor de urgență și experți în protecție împotriva radiațiilor.

ADVERTISING

Căutări fără rezultat

Capsula radioactivă făcea parte dintr-un indicator folosit pentru a măsura densitatea minereului de fier de la mina Gudai-Darri a companiei Rio Tinto din regiunea îndepărtată Kimberley. Minereul era transportat către o instalaţie din suburbiile oraşului Perth, pe o distanţă mai mare decât lungimea Marii Britanii.

Capsula argintie are un diametru de doar 6 milimetri și o lungime de 8 milimetri. Oficialii au declarat că aceasta a căzut din camion, din cauza vibrațiilor care au slăbit șuruburile de închidere a încărcăturii, şi a ajuns pe marginea drumului.

Capsulele cu cesiu-137 (Cs-137) sunt folosite la detectoarele de radiații din industria minieră pentru a măsura densitatea anumitor materiale. Contactul cu o astfel de capsulă poate provoca arsuri severe și o expunere la 10 raze X într-o oră.

Înainte de a anunța publicul despre acest pericol, pe 26 ianuarie, autoritățile au început căutările în Perth și în jurul exploatării miniere din Newman.

ADVERTISING

Pe 28 ianuarie a fost emis un avertisment urgent pentru a anunța publicul despre pericolul capsulei radioactive. Autoritățile sanitare au transmis un mesaj simplu pentru oricine ar fi descoperit obiectul minuscul: stați la distanță!

Oficialii erau îngrijorați și de riscul ca obiectul să fie prins între canelurile anvelopei unei mașini care treceau peste ea și au făcut apel la șoferii care au trecut prin zona de căutare să verifice cu atenție pneurile.

Pe 27 ianuarie, căutările erau în plină desfășurare. Echipele foloseau detectoare portabile care pot depista radiațiile pe o rază de 20 de metri.

Operațiunea a vizat ruta GPS pe care a circulat camionul și zonele apropiate de zona metropolitană din Perth. Poliția a acordat prioritate unui loc de pe Great Northern Highway, autostrada de 3.200 de kilometri care leagă Perth, capitala Australiei de Vest, cu portul cel mai nordic al țării, Wyndham, după ce pe 28 ianuarie a fost semnalată o activitate neobișnuită pe un contor Geiger, un dispozitiv folosit pentru măsurarea radioactivității. Căutările nu au dus, însă, la niciun rezultat.

ADVERTISING

Descoperirea făcută la 74 km/h

A doua zi, resursele suplimentare cerute de la guvernul federal australian au fost aprobate, iar cei de la comanda operațiunii au trecut la pregătirea următoarei faze. Cu noul echipament trimis în Australia de Vest și gata de folosire din 30 ianuarie, căutarea s-a intensificat.

Darryl Ray, un expert din departamentul serviciilor de urgență ale statului, s-a limitat să spună că noile instrumente trimise de Guvern sunt „un echipament special de detectare a radiațiilor". Presa locală a relatat, însă, că printre echipamentele primite se numărau detectoare folosite și în aeroporturi pentru scanarea persoanelor și un spectrometru gamma, care măsoară intensitatea radiației.

Ray a spus că echipamentul poate fi montat pe mașini pentru ca acțiunea de căutare să se desfășoare la o viteză de aproximativ 50 km/h. „Va dura în jur de cinci zile pentru a parcurge ruta inițială, aproximativ 1.400 de kilometri, cu echipaje care călătoresc spre nord și spre sud de-a lungul Great Northern Highway", a explicat el.

Însă până la sfârșitul zilei de 31 ianuarie capsula tot nu fusese găsită. Peste 660 de kilometri au fost verificați.

A doua zi dimineață, pe 1 februarie, Guvernul a anunțat că echipele de căutare „au găsit literalmente acul în carul cu fân": capsula a fost descoperită la ora locală 11:13, la doi metri de marginea drumului. Verificarea codului de pe capsulă a confirmat că aceasta era ceea ce căutau.

Autoritățile nu au dezvăluit locul exact în care au găsit-o, însă relatările presei sugerează că acesta se află undeva la 74 de kilometri distanță de Newman, adică la 200 de kilometri de locul din care plecase.

Un oficial a declarat că echipamentul folosit de la începutul căutărilor, asociat cu instrumentele speciale, au contribuit la depistarea capsulei dintr-o mașină care circula cu 70 km/h.

Incidente care se mai întâmplă

Nigel Marks, profesor asociat la Western Australia's Curtin University, a catalogat reușita „o victorie pentru știință". El a adăugat că multe „surse orfane" (termen ce desemnează un material radioactiv autonom - n.red.) care se pierd în general nu sunt recuperate. „Cred că modul în care au găsit-o este foarte interesant", a spus el.

Președintele Consiliului Radiologic din Australia va investiga exact modul în care a fost transportată și pierdută capsula radioactivă.

Compania minieră Rio Tinto va colabora pe deplin cu ancheta, a anunțat președintele executiv Simon Trott. Acesta a adăugat că Rio Tinto va plăti toate costurile operațiunii de căutare dacă Guvernul va cere acest lucru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇