Un zăcământ uriaș de pământuri rare a fost descoperit pe fundul mării

Un zăcământ uriaș de pământuri rare a fost descoperit pe fundul mării
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O cantitate imensă de metale și minerale, de la cupru până la pământuri rare, se află pe fundul mării, în platforma continentală extinsă a Norvegiei, indică un studiu de prospectare. Noile resurse sunt foarte căutate pentru rolul lor în tranziția către o economie ecologică.

Zăcământul, care se întinde în zone din Marea Norvegiei și Marea Groenlandei, include 38 de milioane de tone de cupru, aproape dublu față de volumul extras în fiecare an la nivel global, și 45 de milioane de tone de zinc acumulate în sulfuri polimetalice, relatează CNN.

ADVERTISING

Sulfurile se găsesc de-a lungul crestei scoarței subacvatice, unde magma din mantaua Pământului ajunge la fundul mării, la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri.

Printre metalele detectate pe fundul mării în zona studiată se numără și magneziul, niobiul, cobatul și pământurile rare, incluse pe lista de minerale critice a Comisiei Europene, a transmis într-un comunicat Directoratul Norvegian Petrolier (NPD), care a realizat studiul de prospectare.

Se estimează că aproximativ 24 de milioane de tone de magneziu și 3,1 milioane de tone de cobalt se află în cruste de mangan formate pe roca de bază de-a lungul a milioane de ani, precum și 1,7 milioane de tone de ceriu, un element de pământ rar folosit în obținerea aliajelor.

ADVERTISING

Norvegia, un exportator important de petrol și gaze naturale, analizează acum deschiderea zonelor offshore pentru minerit de adâncime, un proces care necesită aprobarea Parlamentului și a stârnit preocupări cu privire la protejarea mediului.

Crustele de mangan conțin și alți oxizi de pământuri rare, precum neodim, ytriu și disprosiu. Foarte costisitoare, mineralele rare precum neodimul și disprosiul sunt extrem de importante pentru magneții din turbinele eoliene și pentru motoarele vehiculelor electrice, se arată în comunicatul citat.

ADVERTISING

Grupurile ecologiste au cerut ca Norvegia să amâne deschiderea exploatării maritime până la efectuarea mai multor studii care să arate impactul activității extractive asupra vieţii acvatice. Numeroși cercetători au avertizat că extracția maritimă de mare adâncime ar putea implicații uriașe și ireversibile pentru ecosistemul fragil.

Autoritatea Internațională pentru Fundul Mărilor, organismul afiliat la ONU care supraveghează sectorul minier de adâncime, urmează să anunțe în iulie reglementări pentru această activitate în curs de dezvoltare.

NPD a transmis că sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili volumul de pământuri rare care poate fi extras cu un impact acceptabil asupra mediului.

În urmă cu două săptămâni, compania minieră de stat suedeză Luossavaara-Kiirunavaara Aktiebolag (LKAB) a anunțat că a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare din Europa. Depozitul depistat lângă o mină de fier din orașul Kiruna conține peste un milion de tone de oxizi de pământuri rare.

Piața pământurilor rare este dominată de China. Niciunul dintre aceste elemente prețioase nu este extras în Europa, iar continentul este dependent de importuri.

Toni Dumitru
Editor
A acoperit evenimente importante din fotbalul românesc și internațional, printre care Cupa Mondială din 1994 și 1998 și Euro '96. A realizat interviuri cu personalități importante din fotbal, precum Mircea Lucescu și Gheorghe Hagi. A fost ofițer de presă la turneul final al Campionatului European de tineret Under 21, organizat la Bucureşti de UEFA şi de Federaţia Română de Fotbal în perioada 23-31 mai 1999. Timp de patru ani a fost redactor-șef al revistei Știință pentru toți, iar în 2008 a devenit redactor-șef al publicației Adevărul magazin de duminică.
Lucrează în presă din 1992, pe vremea când oamenii stăteau dimineață la coadă pentru a cumpăra ziare, iar tiparul offset aducea culoare în epoca plumbului. A început cu presa sportivă, pe care a slujit-o cu pasiune, mai întâi la publicația favorită pe care o citea în liceu, Fotbal plus, primul săptămânal color de sport din România, trecând apoi pe la toate titlurile importante - Sportul românesc, Pro Sport Magazin, Gazeta Sporturilor. Din 2006 a lucrat la Evenimentul zilei și Adevărul, unde a investit entuziasm în jurnalism și a lucrat la mai multe proiecte editoriale. După mai bine de 30 de ani de presă consideră că în această profesie complexă și frumoasă fiecare zi vine cu noi provocări și cu ceva de învățat.
Expertiză: Actualitate internă și externă, Documentare, Analiză informații.
Scrie Despre: Eveniment, Economie, Magazin și știință
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri