”Ei concediază, noi angajăm”: Concedierile din Silicon Valley, o oportunitate pentru Germania

”Ei concediază, noi angajăm”: Concedierile din Silicon Valley, o oportunitate pentru Germania
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Concedierile masive care au loc în această perioadă în Silicon Valley sunt privite de companiile germane din IT drept o oportunitate de a atrage noi talente.

”Ei concediază, noi angajăm. Avem sute de poziții deschise în SUA, în Europa și în China”, spune Rainer Zugehoer, director HR la Cariad, care este divizia de software a producătorului auto Volkswagen, pentru Reuters.

Invocând inflația și perspectiva unei recesiuni, Alphabet (părintele Google), Microsoft și Meta (Facebook) au anunțat eliminarea, cumulat, a 40.000 de locuri de muncă.

ADVERTISING

Deși Germania se află și ea în pragul recesiunii, companiile sale au de recuperat destul de mult la capitolul tehnologie – faxul este în continuare de bază pentru afaceri aici, potrivit sursei citate. Cu una dintre cele mai îmbătrânite populații din lume, țara se confruntă cu un deficit de forță de muncă în IT, cu aproape 140.000 de poziții neocupate.

În acest context, guvernul german lucrează la simplificarea regulilor privind imigrația și acordarea cetățeniei, pentru a atrage forță de muncă calificată.

ADVERTISING

Deși puține companii europene își permit să concureze cu salariile de sute de mii de dolari plătite de cele mai mari companii din California, acest aspect ar putea fi compensat prin accesul mai facil la serviciile medicale și costurile de trai mai mici comparativ cu orașe precum San Francisco.

În prezent, birocrația rămâne o problemă care îi descurajează pe angajații înalt calificați din alte țări care ajung în Germania, cu întârzieri de luni de zile a programărilor pentru obținerea autorizației de muncă.

ADVERTISING

Cu toate acestea, ministrul digitalizării din Bavaria, Judith Gerlach, i-a invitat pe angajații proaspăt concediați în Silicon Valley să se mute în cea mai bogată regiune a Germaniei, vorbindu-le despre drepturile de care bucură angajații în Germania. ”Și am menționat Oktoberfest?”, a adăugat Gerlach.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇