Nicolae Ciucă a refuzat să se pronunțe în cazul acuzațiilor de plagiat care vizează teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode.
Ciucă a fost chestionat pe subiect la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL.
”În acest moment, au existat discuţii prin care s-au explicat foarte clar în faţa liderilor de filială care este poziţia noastră, există justiţie în România, de la acuzare la verdict final este timp, motiv pentru care lăsăm să se deruleze procesul în instanţă şi, când vom avea o decizie finală, ne vom pronunţa”, a spus preşedintele PNL, citat de News.ro.
Cât despre afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis din 2021, că orice persoană publică asupra căreia planează această suspiciune de plagiat ar trebui să facă un pas în spate, Ciucă a precizat: ”Este o declaraţie a preşedintelui ţării, care contează pentru fiecare dintre noi, doar că încă o dată, este vorba despre un proces care trebuie să se finalizeze printr-o decizie finală a instanţei”.
UPDATE: Şi Ligia Deca a fost întrebată luni de jurnaliști, dacă ministrul de Interne Lucian Bode ar trebui “să facă un pas înapoi”: “Din punctul meu de vedere orice plagiat dovedit trebuie să sancționat", a răspuns Ligia Deca, într-o primă declaraţie pe acest subiect.
La ieșirea de la ședința Biroului Permanent Național al PNL, ministrul Educaţiei a evitat să spună însă dacă în opinia sa ministrul a plagiat: “Domnul Bode trebuie să ia ce gest îi dictează conștiința”.
Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis, după analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.
În replică, ministrul de Interne, Lucian Bode, a afirmat că este „absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022”.
Ciucă este el însuşi acuzat de plagiat şi recent a câștigat definitiv procesul în care a obținut suspendarea analizei tezei de doctorat, grație unei gafe de la Ministerul Educației.