Avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System) au ajuns din Germania la Bucureşti, de unde vor transmite NATO informaţii despre orice mişcare tactică şi operaţională de la graniţa Alianţei.
România şi Aliaţii sunt în siguranţă, a transmis cu această ocazie ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
”În contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO va monitoriza activitatea militară pe flancul estic, cu ajutorul aeronavelor AWACS”, adaugă Tîlvăr pe Facebook.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat recent că aeronava AWACS poate detecta avioane de la sute de kilometri depărtare, ”contribuind categoric la apărarea teritoriului NATO şi, implicit, al României”.
Mircea Geoană a apreciat că ”acest ochi atotvăzător din cer va furniza României, prin NATO, informaţii critice, în timp real, despre orice mişcare tactică şi operaţională şi va sprijini sistemul Alianţei de alertă rapidă”.
”Cerul şi teritoriul României sunt in deplină în siguranţă”, a subliniat şi Mircea Geoană.
Aeronavele AWACS care au ajuns la noi aparţin Forței Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie și Control (NATO Airborne Early Warning & Control Force – NAEW&C) cu baza permanentă la Geilenkirchen, Germania.
Ele vor sta în România la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.
Mai multe detalii aflaţi din clipul de mai jos: