O fetiţă în vârstă de 7 ani este în stare critică şi alte cinci persoane au fost rănite, după un atac cu armă care a avut loc, sâmbătă, la o biserică catolică din Londra.
Mai multe persoane asistau, sâmbătă, la o slujbă de pomenire pentru o mamă și o fiică, ambele decedate în noiembrie trecut. Biserica unde avea loc slujba se află în apropierea stației Euston, o zonă aglomerată a Londrei.
Un martor a declarat pentru site-ul MyLondon că împuşcăturile au fost trase în timp ce participanții la slujbă urmăreau eliberarea porumbeilor. Potrivit AFP, Poliția Metropolitană a informat, într-un comunicat, că primele informații arată că împuşcăturile au fost trase dintr-un vehicul în mişcare, care apoi a plecat de la locul atacului.
Martorii povestesc că cei prezenți la slujbă au fugit țipând atunci când au răsunat împușcăturile.
„Am auzit această bubuitură puternică, iar în minutul următor toată lumea ţipa”, povestește un locuitor din zonă.
Pe lângă fetiţa de şapte ani, o altă fetiţă de 12 ani şi patru femei au fost rănite în urma atacului armat de la biserică. Fetița de 12 ani a fost externată după ce a fost tratată pentru răni uşoare la picioare. Celelalte patru femei rănite, care au vârste între 21 şi 54 de ani, rămân încă în spital, dar viața nu le este în pericol, a informat poliția.
Preotul Jeremy Troo, care slujește la biserica unde a avut loc atacul, a declarat agenţiei de presă PA că a fost o slujbă în cinstea Sarei Sanchez, în vârstă de 20 de ani, şi a mamei sale, Fresia Calderon, 50 de ani, care au murit amândouă în noiembrie anul trecut, prima de leucemie şi a doua de tromboză.