Prima zi cu „kiss and ride” în București. Cum a funcționat, pe cine a deranjat și ce urmează (Foto&Video)

Prima zi cu „kiss and ride” în București. Cum a funcționat, pe cine a deranjat și ce urmează (Foto&Video)

Părinții care și-au dus copiii cu mașina la Școala nr. 58 din Sectorul 2, luni dimineață, au inaugurat primul culoar „kiss and ride” din București. Traficul a fost fluid, chiar dacă n-au mers toate chiar cum cere procedura, încă din prima zi.

Unii dintre părinți au fost mulțumiţi. Alții au fost revoltați. Iar parte dintre bucureștenii care locuiesc pe stradă susțin că banda „kiss and ride” le-a dat viața peste cap și s-ar putea chiar să protesteze la adresa măsurii.

Cu puțin înainte de ora 8.00, când se lumina, pe strada Pescărușului din Sectorul 2 era lume multă. Rând pe rând, părinții își aduceau copiii la ore, la Școala nr. 58.

Strada are sens unic, cu intrare dinspre Bulevardul Basarabiei și sens de mers către Strada Cernăuți.

Pentru prima oară, părinții care și-au adus copiii cu mașina la școală au folosit sistemul „kiss and ride”.

Acesta este alcătuit din garduri și marcaje rutiere.

sistemul-
Foto: cum arată marcajele și gardul care alcătuiesc sistemul „kiss and ride”. Foto: Alexandru Nistor

Mai exact, pe mijlocul șoselei s-a instalat un gard despărțitor, ca acelea care se montează pe trotuar, în dreptul școlilor.

În acest fel, cine trece cu mașina pe stradă și nu are de lăsat copii la școală va circula doar pe banda 1, direct spre Strada Cernăuți.

banda-1
Mașina albă din plan îndepărtat nu are copii de lăsat la școală, așa că intră pe banda 1 și se îndreaptă spre intersecția cu strada Cernăuți. Foto: Alexandru Nistor

Cine are de lăsat copii la Școala nr. 58 se înscrie pe banda 2 și intră pe culoarul „kiss and ride”.

Aici, părintele oprește pe unul dintre locurile marcate pe carosabil.

bmw-copil-paznic-kiss-and-ride-
Paznicii ajută copiii să coboare din mașinile părinților, oprite pe culoarul „kiss and ride”. Foto: Alexandru Nistor

Apoi, unul dintre cei doi paznici ai școlii vine și deschide portiera din spate, ajută copilul să coboare și închide ușa mașinii (sau copilul coboară singur din mașină și închide ușa). Iar în timp ce paznicul îl conduce pe copil în curtea școlii, părintele demarează și se îndreaptă spre Strada Cernăuți.

ADVERTISING

Pentru că era ziua de inaugurare a sistemului, 2 polițiști locali au dirijat intrarea și ieșirea de pe culoarul „kiss and ride”.

În fața Școlii nr. 58, pe trotuar, chiar şi directorul adjunct, Mariana Dinu, a ajutat la coordonare, în prima zi în care a funcționat culoarul „kiss and ride”.

„Bineînțeles că nu voi face asta în fiecare dimineață. E un început și trebuie să avem răbdare până se obișnuiește toată lumea. Mai sunt mici probleme. Paznicul trebuie să meargă la ușa din spate a mașinii, să preia elevul. Doar că nu toți copiii vin pe locul din spate care să le permită să coboare și să fie preluați de paznic.

Vorbim cu părinții, le explicăm. Și toată lumea se va obișnui. Ne bucurăm că s-a implementat”, a explicat pentru Spotmedia.ro Mariana Dinu.

06
Unul dintre paznici ține ghiozdanul unei eleve, cât timp aceasta coboară din mașina părinților. Foto: Alexandru Nistor

Chiar dacă mai mulți părinți au ajuns cam în aceleași timp cu mașina la școală, totuși nu s-au format cozi prea mari nici la intrarea în culoarul „kiss and ride” și nici la intersecția cu Strada Cernăuți, unde ajung mașinile după ce au lăsat copiii la Școala nr. 58.

Părinții au păreri împărțite. După ce și-a dus pe jos, pe trotuar, fetița până la poarta școlii, o mamă s-a întors și s-a uitat lung la culoar.

„Bine s-a făcut. Măcar nu mai parchează mașinile în fața școlii”, a spus femeia.

Cum funcționa sistemul „kiss and ride” luni dimineață, cu puțin înainte de ora 8.00. Video: Spotmedia.ro

Dar nu toți îi împărtășesc părerea. Unui bărbat solid care și-a adus fiul la școală i-au fost suficiente câteva secunde în care s-a uitat la culoarul „kiss and ride” ca să înceapă de vorbească tare, în timp ce se îndepărta:

ADVERTISING

„Ce-am ajuns, mânca-v-aș să vă mănânc? Păi da, le deschide ușa ca la șmecheri la copii? Păi nu vă dați seama că durează o zi-două și după aia, pa! Mânca-v-aș, s-a făcut tunelul, ați venit să faceți propaganda USR-ului aici?” (primarul Radu Mihaiu, care a inițiat sistemul „kiss and ride”, e membru USR - n.red.).

Mai apar câțiva oameni care încearcă să creeze agitație. O femeie filmează cu telefonul și, din când în când, ridică glasul și strigă pe un ton strident „Ce ne-a făcut, dom'le, aici? Vai, ce ne-a făcut el nouă aici?!”. Dar cum nimeni n-o bagă în seamă, se potolește. Mai filmează câteva minute, apoi pleacă.

Un șofer care circulă pe banda unu într-un Volkswagen Golf cenușiu își lasă geamul în jos și începe să strige „Asta era treaba primarului? Huuo!”. Și huiduielile lui se pierd, pe măsură ce mașina se îndepărtează spre intersecția cu strada Cernăuți.

Între timp, cei doi paznici ai școlii deschid ușile mașinilor intrate pe culoarul „kiss&ride”. Iau copiii de mână și îi duc în curtea școlii, rând pe rând.

„Doi suntem. Colegul de la poartă principală și eu, care vin de la postul din spate.

Îmi fac treaba aici. Și, după aceea, mă duc înapoi la postul meu. Că la plecare nu mai e aglomerația asta. Doar acum până pe la 8.00 și ceva. Dacă scrieți, să ziceți că s-au descurcat băieții aici, da? Ia uitați-vă cum facem!”, ne spune unul dintre paznici.

copil-Mercedes-

Și chiar când zicea că totul merge strună, oprește în fața lui o mașină coupe. Are doar două uși. Singura pe care o poate deschide din locul în care se află e cea a șoferului. Iar de la volan o mamă îl privește pe paznic nelămurită.

Ce să facă? După un moment de derută, paznicul înțelege situația, ocolește mașina și preia o fetiță de ciclu primar care tocmai cobora de pe scaunul pasagerului.

ADVERTISING

Vin alte și alte mașini.

La un moment dat, pe culoarul „kiss and ride” intră și un tată care își aduce copilul la școală cu trotineta electrică. Se strecoară mai ușor iar, „debarcarea” este și ea mai rapidă.

troti-
Un tată și-a adus băiatul la școală cu trotineta electrică. Tot pe culoarul „kiss and ride”. Foto: Alexandru Nistor

Mai sunt și părinți cărora nu le place sistemul „kiss and ride”. Spre exemplu - deși putea intra pe culoar - un tată a preferat să parcheze puțin mai departe de școală, pe trotuar, la numai câțiva metri de intersecția cu strada Cernăuți.

După ora 8.00, traficul se liniștește brusc. A început ora, așa că nu mai sunt copii de adus la școală, momentan.

Iar numărul celorlalte mașini care circulă pe strada Pescărușului e destul de mic, la această oră. Mai apare un șofer care parchează fix la intrarea în culoarul „kiss & ride” și își lasă acolo mașina preț de câteva minute.

Înainte să plece, polițiștii locali împart câteva sancțiuni pentru șoferii care au parcat pe trotuare și pe trecere.

Ce-i nemulțumește pe bucureștenii de pe strada Pescărușului

Mai mulți cetățeni care locuiesc pe strada Pescărușului susțin că Primăria Sectorului 2 nu i-a consultat cu privire la proiectul „kiss and ride”, ci că s-au trezit cu gardul despărțitor pentru culoar în mijlocul drumului.

Și că acesta ridică o serie de probleme:

  • nu permite accesul mașinilor cu gabarit mare pe stradă. E posibil să nu poată intra o autospecială de pompieri, spre exemplu, sau o mașină care cară mobilă sau electrocasnice mari
  • reduce numărul de parcări „la bordură” din zonă (de fapt, mașinile respective nu erau parcate „la bordură”, ci pe bordură).

Reprezentanții riveranilor au transmis pentru Spotmedia.ro că sunt 3 asociații de proprietari care se vor ocupa de un „studiu de trafic” ad hoc, în următoarele 3 zile, pentru a stabili cât de util li se pare culoarul „kiss & ride”.

Oamenii susțin că își doresc alte soluții pentru decongestionarea traficului în zonă: folosirea unui spațiu liber în care părinții să parcheze pentru câteva minute, timp în care își duc copiii la școală. Sau crearea altor căi de acces în școală.

Oamenii spun că dacă viața li se schimbă în rău, în următoarele câteva zile, din cauza culoarului „kiss and ride”, iau în calcul să protesteze în stradă și să o blocheze.

Spotmedia.ro l-a întrebat pe primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, dacă într-adevăr nu s-a făcut consultare publică pentru proiect și dacă are soluții pentru problemele semnalate de oameni.

Până la ora publicării acestui text, primarul de sector nu a putut fi contactat. Dacă va răspunde, vom reveni cu detalii.

Organizarea pentru Promovarea Transportului Alternativ din România (OPTAR) a transmis, de asemenea, că ideea amenajării de „kiss and ride”-uri i se pare neinspirată.

Motivul: e o amenajare care-i încurajează pe părinți să circule și să își ducă la școală copiii cu mașina. Or, OPTAR spune că îndemnul primăriilor ar trebui să foe tocmai spre descurajarea folosirii mașinii.

Și Primăria Sectorului 6 a inaugurat un kiss & ride, luni dimineața

„A dispărut aglomerația din fața Școlii Sfântul Andrei, traficul nu mai este blocat de mașini pe Aleea Parva, așa cum se întâmpla zilnic.

La prima oră a dimineții, debarcarea copiilor s-a desfășurat cât se poate de civilizat!

Părinții au intrat cu autoturismele pe culoarul special amenajat, elevii au coborât cu ghiozdanele și-au luat la revedere și au intrat pe poarta școlii. În 10-15 secunde, mașina se punea în mișcare.

În tot acest timp, șoferii care nu aveau legătură cu școala au mers în continuare, astfel că circulația nu s-a blocat.

Tot procesul a fost monitorizat de primarul Ciprian Ciucu, de polițistul local de la Circulație, dar și de administratorul unității de învățământ și de paznic”, a transmis Primăria Sectorului 6, pe Facebook.

Sistemul "Kiss and Ride" funcționează de minune! A dispărut aglomerația din fața Școlii Sfântul Andrei, traficul nu...

Publicată de Primăria Sectorului 6 pe Luni, 9 ianuarie 2023

De ce spun Ciucu și Mihaiu că merită să faci „kiss and ride”, în ciuda criticilor

În ciuda criticilor OPTAR și ale mai multor cetățeni, atât primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, cât și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, sunt hotărâți să înființeze noi culoare „kiss & ride” pe străzile unde acest lucru va fi posibil.

Iată argumentele primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu (dintr-un comentariu de pe Facebook):

„Sunt tată de copii de ciclu primar şi, la cum se circulă azi în Bucureşti, nu aş lăsa fetele să meargă singure pe stradă printre maşini parcate peste tot, pentru nimic în lume. Aşa că le duc eu la şcoală, în fiecare dimineaţă. După care, plec la serviciu. Cum fac 99,9% dintre părinţii de copii de ciclu primar.

Iar 90% din aceşti părinţi nu au şi serviciul lângă casă, ca să continue mersul pe jos.

Aş dori să cunosc părinţii care în situaţii similare duc copilul la şcoală/grădiniţă pe jos 1 km, apoi se întorc pe jos 1 km ca să ia maşina până la serviciu. Promit să îi felicit şi să le dau un premiu de civism. Îi încurajez cu tot ce pot pe aceşti oameni, dar realitatea e că nu sunt foarte mulţi.

Covârşitoarea majoritate a părinţilor îşi duc copiii la şcoală în drum spre serviciu”.

Iată ce spune și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu:

„Acum știu și care sunt criticile: da, părinții nu ar trebui să aducă copiii la școală cu mașina.

Asta, într-o lume ideală, unde școala este lângă casă. Dar, din păcate, metodologia de înscriere la școală a Ministrului Educației permite de zeci de ani de zile viza de flotant. Foarte multe școli din Sectorul 6 primesc astfel elevi din Bragadiru, Domnești, Chiajna, Ciorogârla, Clinceni etc. Iar această reglementare nu se va schimba pentru că rămân copii neșcolarizați în IF. Acolo nu s-au făcut școli, deși rezidențial au explodat.

Aceste reglementări se fac la nivel național, nu local. Noi facem tot ce putem și ce nu putem schimba prin reglementare sistematizăm prin efortul nostru.

Azi am început cu Școala Gimnazială Sf. Andrei de pe Aleea Parva, școala cu cea mai mare presiune demografică (din afara Bucureștiului) aflată în Sectorul 6”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Astăzi s-a montat cel de-al doilea sistem ”Kiss and Ride”, din București. Un sistem de îmbarcare/debarcareHaosul din...

Publicată de Ciprian Ciucu pe Vineri, 30 decembrie 2022

Cu alte cuvinte, în sectoarele 2 și 6 s-ar putea să vedem curând alte culoare „kiss and ride”, în fața școlilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇