Nicio companie de stat nu s-a retras până acum de la BCR, după veto-ul pe Schengen. Câți clienți a pierdut banca și ce mesaj a transmis

Nicio companie de stat nu s-a retras până acum de la BCR, după veto-ul pe Schengen. Câți clienți a pierdut banca și ce mesaj a transmis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicio companie a statului român nu s-a retras până acum de la BCR, spune Ionuț Stanimir, directorul de marketing și comunicare al băncii.

El a precizat însă că BCR a pierdut 12 clienți după ce Austria a respins aderarea României la spațiul Shengen: 11 persoane fizice și o companie privată.

„12 în total până astăzi. 11 persoane fizice și o companie (privată). Dacă din 2,8 milioane de clienți, pleacă 12, ar trebui să vedem proporția. Companiile de stat nu s-au retras. Negociem. Relațiile comerciale cu entitățile de stat, unde există o mulțime de proceduri administrative, sunt foarte complexe”, a declarat Ionuț Stanimir pentru Europa Liberă.

ADVERTISING

El a ținut să precizeze că un boicot al companiilor românești cu acționariat austriac nu este o decizie înțeleaptă, pentru că aduce nesiguranță.

„Nu este o măsură înțeleaptă, aduce nesiguranță. Companiile românești cu acționariat austriac au susținut intrarea României în Schengen, dar decizia aceasta nu depinde de noi. Finanțăm sute de milioane de euro în proiecte strategice. Într-un climat de nesiguranță, în care ne gândim la ce să nu facem, mai degrabă decât la ce să facem, pierdem cu toții.

Pe rețelele sociale, în societate, lumea este supărată, are dreptul să fie supărată sau dezamăgită, dar nu este vina companiilor cu acționariat austriac din România pentru o decizie politică luată într-un anumit context de un anume partid din Austria. Emoția este mare, postările sunt multe”, a explicat directorul de marketing și comunicare al BCR.

ADVERTISING

Ionuț Stanimir a mai spus că CEO-ul Erste s-a întâlnit de 4 ori cu cancelarul austriac și cu președintele Austriei pentru a face lobby pentru România.

”Gândiți-vă că nu doar președintele Erste Group a făcut acest lobby. Au fost mai mulți șefi de companii. A fost Camera de Comerț Austriacă. Au fost români care trăiesc în Austria. Mai degrabă, vorbim de o mobilizare destul de substanțială și, de altfel, foarte bună”, a subliniat Stanimir.

”Veto-ul Schengen e îngrijorător și de neînțeles”

Andreas Treichl, președintele Consiliului de Supraveghere al Fundației Erste, a criticat blocarea accesului României în spațiul Schengen de către Guvernul Austriac.

ADVERTISING

Într-un interviu acordat cotidianului Die Presse, el și-a declarat sprijinul ferm pentru aderarea României.

”Cred că este păcat că Austria își folosește dreptul de veto în UE într-o astfel de situație. Veto-ul este o slăbiciune instituțională a Uniunii Europeană și trebuie evitat pe cât de mult posibil. Mă întristează faptul că am folosit acest instrument ca să blocăm accesul României în spațiul Schengen”, a spus Andreas Treichl, potrivit unui comunicat BCR transmis vineri SpotMedia.

El a subliniat că este surprinzător faptul că cifrele privind migrația, pe care Austria le folosește ca argument, sunt semnificativ diferite de cifrele vehiculate de Frontex, agenția UE de protecție a frontierelor.

”Pentru cei din exterior, este imposibil de înțeles cine are dreptate aici. La toate astea se adaugă și faptul că Austria și-a arătat poziția de respingere a aderării mult prea târziu. Se pare că în ultimele săptămâni, guvernul de la Viena și-a schimbat opinia, din motive neștiute, iar acest fapt este îngrijorător pentru pentru toată lumea. A fost o decizie de politică internă, care a fost mai importantă pentru guvernul Austriei decât pentru efectul pe care l-ar avea pe plan extern”, mai spune Treichl.

Mesajul băncii pentru clienți

Vineri, clienții BCR au primit un mesaj din partea președintelui băncii, Sergiu Manea, în care acesta arăta că „aderarea la Schengen este în afara puterii noastre de decizie”.

„Din 18 noiembrie, când Austria a anunțat că își va folosi dreptul de veto, colegii din BCR și Grupul Erste, la cel mai înalt nivel, au inițiat o serie de întâlniri cu decidenții relevanți în susținerea cauzei României.

Am explicat, am insistat și vom continua să poziționăm clar avantajele economice și sociale ale aderării României la Schengen. Este datoria noastră să susținem România!

De ce? Este simplu. Și e o mărturie sinceră: credem și investim în România! Am fost mereu aproape de români, în ultimii 30 de ani, indiferent de context: crize, pandemie, război la granițe. Și o vom face mai departe. Vom face tot ceea ce ține de noi. Și mai mult de atât”, e mesajul președintelui BCR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇