Ziua 294 de război a debutat cu explozii puternice la Kiev. Sirenele s-au auzit miercuri dimineaţă în toată capitala ucraineană.
Apărarea antiaeriană a doborât „toate cele 13 drone” lansate de Rusia asupra Kievului şi în împrejurimi, a transmis preşedintele Volodimir Zelenski. Dar mai multe clădiri administrative şi rezidenţiale au fost avariate în cele două valuri de drone care au căzut peste oraş. Totodată, forțele ucrainene au respins atacurile rusești în Harkov, Lugansk și Donețk.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că sistemul american de apărare antiaeriană Patriot ar fi o ţintă legitimă pentru loviturile armatei ruse împotriva Ucrainei, dacă SUA vor autoriza livrarea acestuia către Kiev.
Tot azi Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri, autorităţile ruse eliberând 64 de militari ucraineni şi un cetăţean american. De la Kiev vin și cifre privind exodul cauzat de război și ele arată că 20% din populația țării a căutat refugiu peste granițe. Și dezvăluiri despre o celulă unde erau torturați copii, în Herson, cât a fost sub ocupație rusă.
Între timp, liderii UE încă nu se pun de acord pe un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Mărul discordiei - înființarea unui tribunal special pentru judecarea crimelor de război din Ucraina. Iar cancelarul german Olaf Scholz i-a făcut o ofertă comercială lui Putin, în schimbul încheierii războiului. Reacția Moscovei a fost rapidă și previzibilă.
Mișcări pe front
- Explozii la Kiev - Mai multe explozii au avut loc miercuri dimineață în cartierul Şevcenkivski din Kiev, a declarat primarul Vitali Klitschko. Sirenele s-au auzit miercuri dimineaţă în toată capitala ucraineană. Sistemul de apărare antiaeriană a doborât 13 drone kamikaze de fabricaţie iraniană deasupra Kievului şi în împrejurimi. Capitala Ucrainei a fost vizată de "două valuri" de drone, care nu au făcut victime, a spus la rândul său şeful administraţiei militare a oraşului, Serhii Popko, într-un comunicat publicat pe Telegram. "Resturi din dronele doborâte au lovit o clădire administrativă" în cartierul Şevcenkivski şi "patru imobile rezidenţiale" au fost avariate uşor, a adăugat Popko.
- Atacuri respinse - Ucraina a respins atacurile rusești în Harkov, Lugansk și Donețk. Armata Ucrainei a lovit, de asemenea, două puncte de control rusești, a declarat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
- Cameră de tortură pentru copii - Anchetatorii ucraineni au descoperit o „cameră de tortură" în oraşul Herson, unde copiii ar fi fost reţinuţi şi abuzaţi de forţele de ocupaţie ruse, a declarat avocatul pentru drepturile omului din Ucraina, Dmitro Lubineţ. Potrivit mărturiilor, copiilor li se dădea puţină apă şi aproape deloc mâncare și au fost supuşi la abuzuri psihologice din partea torţionarilor ruşi, care le-au spus că părinţii lor i-au abandonat şi că nu se vor mai întoarce niciodată acasă.
- Exodul ucrainean - Comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean a spus că până acum aproape 8 milioane de cetățeni au fugit de război în alte țări, ceea ce reprezintă 20% din populația întregii țări. 13 milioane de ucraineni se află în continuare în zonele fierbinți ale războiului. La 1 decembrie 2021, populația Ucrainei era estimată la 41,2 milioane de oameni.
- Misiuni secrete ale britanicilor în Ucraina - Fostul comandant general al Royal Marines, Robert Magowan, a dezvăluit, în premieră, cum comandouri britanice au desfăşurat operaţiuni sub acoperire într-un „mediu extrem de sensibil”. A fost vorba de misiuni speciale cu „un nivel ridicat de risc politic şi militar”. Detalii AICI.
- Percheziții în biserici - Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat miercuri că a efectuat percheziții în spații aparținând unei ramuri a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din nouă regiuni - găsind pașapoarte rusești, literatură propagandistă și "permise ale ocupanților"
- Schimb de prizonieri, inclusiv un american - Rusia şi Ucraina au efectuat, miercuri, un nou schimb de prizonieri, autorităţile ruse eliberând 64 de membri ai forţelor armate ucrainene şi un cetăţean american. "Revin acasă 64 de membri ai forţelor armate ucrainene care au luptat în regiunile Doneţk şi Lugansk", a declarat Andrii Iermak, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev. În cadrul schimbului de prizonieri a fost eliberat şi un cetăţean american, Suedi Murekezi. Acesta fusese arestat în iunie de autorităţile ruse şi inculpat pentru participarea la manifestaţii antiruse în oraşul Herson.
- Zeci de mii de crime de război - Forțele ruse au comis 52.825 de crime de război, a anunțat Procuratura Generală a Ucrainei. De asemenea, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a ucis 443 de copii și a rănit 855.
- Lecţii pentru judecătorii Ucrainei - Specialiștii din Marea Britanie îi instruiesc pe judecătorii ucraineni pentru a desfășura procese pentru crime de război împotriva militarilor ruși. Un grup de 90 de judecători ucraineni participă la cursurile oferite. Până în prezent, 14 militari ruși au fost condamnați, primul proces desfășurându-se în luna mai.
- Noi amenințări nucleare - Un comandant rus a sugerat că utilizarea armelor nucleare ar putea fi singura modalitate prin care Rusia poate câștiga războiul său împotriva Ucrainei. El a spus că autoritățile militare ruse își dau seama că resursele lor „sunt limitate”, sugerând că ar putea fi nevoite să apeleze la arme nucleare pentru a învinge Ucraina. Detalii AICI
- Patriot înfurie Kremlinul - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că sistemul american de apărare antiaeriană Patriot ar fi o ţintă legitimă pentru loviturile armatei ruse împotriva Ucrainei, dacă Statele Unite vor autoriza livrarea acestuia către Kiev. El a precizat că sistemul Patriot ar fi ”în mod cert” o ţintă pentru Rusia, menţionând însă că nu va comenta informaţii neconfirmate din media.
Alte informații relevante
- Disensiuni în UE - Șeful diplomației UE Josep Borrell spune că încă nu s-a ajuns la un acord în ce privește al 9-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Subiectul pe care sunt controverse este dacă ar fi nevoie de un alt tribunal pe lângă cel de la Haga pentru a judeca crimele de război din Ucraina”. Amintim că Olanda propusese înființarea unui tribunal special, care să nu interfereze cu TPI.
- Germania, la limita dintre simțul moral și spiritul pragmatic - Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a propus reluarea cooperării comerciale cu Rusia după eventuala încheiere a războiului din Ucraina. Reacția Moscovei a fost rapidă și previzibilă. Detalii AICI.
- Sancțiuni pentru al doilea cel mai bogat om din Rusia - Statele Unite se pregătesc să impună sancțiuni celui de-al doilea cel mai bogat om din Rusia, Vladimir Potanin, relatează Wall Street Journal. Se așteaptă ca decizia, care ar putea veni chiar mâine, să includă sancțiuni împotriva lui Potanin, în vârstă de 61 de ani, a soției sale, a unui iaht pe care îl deține și a unora dintre companiile sale financiare.
- 300.000 de euro la graniţă - Peste 300.000 euro au fost descoperiţi miercuri în geanta unui cetățean ucrainean de către autorităţile de frontieră din punctul de trecere a frontierei Halmeu, când i-au făcut controlul la intrarea în țară. Omul susţine că dorea să ajungă în Italia, de unde urma să cumpere mai multe mașini, pe care, mai apoi, să le ducă spre vânzare în Ucraina.
- Ajutor suplimentar din Germania - Germania a anunțat că va aloca un ajutor suplimentar de 50 de milioane de euro Ucrainei în această iarnă. „Putin vrea să-i distrugă pe ucraineni, dar nu vom lăsa să se întâmple asta”, a spus ministrul german de Externe, Annalena Baerbock.
- Bani și de la Noua Zeelandă - Premierul Noii Zeelande Jacinda Ardern anunță un ajutor umanitar suplimentar de 1,94 milioane de dolari pentru Ucraina pentru a ajuta țara să supraviețuiască mai ușor iernii.
- Zelenski, discurs în Parlamentul Noii Zeelande - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut, miercuri, un discurs în faţa Parlamentului Noii Zeelande, devenind al doilea lider străin care a făcut acest lucru vreodată. "Anul acesta a arătat lumii întregi cât de mult se poate face, cu suficientă determinare şi cunoştinţe despre ceea ce trebuie făcut", a spus el. Preşedintele a cerut Noii Zeelande să impulsioneze pacea şi să se unească în jurul planului în 10 puncte pe care l-a prezentat la summit-ul G19. El a cerut în special Noii Zeelande să contribuie la al optulea punct – protecţia mediului.
- Holcim pleacă din Rusia - Holcim, cel mai mare producător de ciment din lume, a anunțat că se retrage din Rusia, adăugând că afacerea de acolo va funcționa independent sub o altă marcă.