Oamenii chiar pot înțelege mesajele transmise de animale

Oamenii chiar pot înțelege mesajele transmise de animale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii sunt capabili să înțeleagă sentimentele animalelor domestice, pornind de la vocalizările acestora, arată un studiu recent.

Cercetătorii Universității din Copenhaga, Danemarca, au descoperit că anumite informații pot fi transmise prin sunete, cum ar fi cât de intense sunt emoțiile unui animal. Mai mult, astfel de informații par să fie transmise în mod similar la toate speciile, scrie The Guardian.

Cercetătorii au constatat, de asemenea, că oamenii pot înțelege dacă un animal a exprimat o emoție negativă sau una pozitivă.

ADVERTISING

În cadrul studiului publicat în Royal Society Open Science, oamenii de știință au testat pe oameni ”limbajul” a șase specii de animale - anume cai, porci, capre, vite, cai de Przewalski (cai sălbatici) și mistreți.

Mai bine de 1.000 de persoane au ascultat sunetele. Oamenilor li s-a cerut să evalueze intensitatea emoțională a sunetului, fie joasă ori ridicată, iar apoi să evalueze emoțiile, negative sau pozitive.

A reieșit că, în general, participanții au evaluat corect intensitatea emoțională a animalelor în 54% din cazuri și tipul de emoție în 55,3% din cazuri.

ADVERTISING

”Oamenii sunt, în general, mai buni la înțelegerea animalelor domestice decât a celor sălbatice”, a spus autorul studiului, dr. Elodie Briefer, de la universitatea menționată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇