Termoizolarea în București - diferențe mari între sectoare. Câte blocuri s-au reabilitat și cât a costat

Termoizolarea în București - diferențe mari între sectoare. Câte blocuri s-au reabilitat și cât a costat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Încălzirea e scumpă, iar sistemul centralizat de termoficare din Capitală funcționează prost și în pagubă. În consecință, orice reducere de consum, orice economie – mai ales pe timp de iarnă – e de mare ajutor atât pentru cetățean, cât și pentru bugetul Primăriei Municipiului București. Banii pe care nu-i dăm pe căldură irosită îi putem folosi la repararea conductelor, la străzi, la parcuri sau la orice altceva care să ne fie de folos tuturor.

Iar una dintre principalele măsuri de reducere a consumului de energie este reabilitarea termică a blocului (adică placarea cu polistiren și înlocuirea geamurilor vechi cu unele termopan).

Statul român și UE dau bani pentru astfel de reabilitări termice de mai bine de un deceniu. Doar că unele primării au profitat de fonduri și s-au apucat de treabă. Iar altele mai degrabă au bătut pasul pe loc.

Spre exemplu, Primăria Sectorului 5 a cheltuit, în ultimii ani, de 6 ori mai puțin pe termoizolare de blocuri decât Primăria Sectorului 2.

Diferențe sunt și în ceea ce privește contribuția cetățeanului la termoizolare. Mai exact:

  • în sectoarele 1 și 2, cetățeanul nu plătește nimic.
  • în Sectorul 3 contribuie în funcție de venit, cu 2,5% până la 25% din valoarea lucrării.
  • Sectorul 4 nu a furnizat informații.
  • în Sectorul 5 plătește „nu mai puțin de 10%” din valoarea proiectul de termoizolare
  • în Sectorul 6, între 20 și 25% din valoarea lucrării.
ADVERTISING

Iată, pe larg, cum se lucrează și cu ce bani, în cele mai multe primării de sector.

Sectorul 1: peste 90% dintre blocuri sunt termoizolate. Câți bani mai dă

Primăria Sectorului 1 susține că deja a reabilitat termic 90% dintre blocurile care sunt eligibile pentru astfel de lucrări. Este vorba, potrivit OUG 18/2009, despre blocuri construite înainte de 2006, care nu sunt încadrate în clasă de risc seismic și nici monumente istorice.

Procentul bun de blocuri termoizolate se datorează și faptului că Sectorul 1 are mai puține blocuri și mai multe case, în comparație cu celelalte sectoare din București.

Instituția condusă în prezent de Clotilde Armand susține că a termoizolat deja 958 de blocuri în ultimii 13 ani. Iar acum lucrează la izolarea altor 47 de blocuri.

O hartă a blocurilor reabilitate și a celor în curs de reabilitare găsiți la acest link.

blocuri-reabilitare-1
Cele mai multe blocuri, cu verde pe hartă, sunt cele deja termoizolate

Din 2018 până astăzi, Primăria Sectorului 1 a alocat 227.589.059 de lei pentru termoizolarea blocurilor. A finalizat, în acești 5 ani, 233 de blocuri și lucrează, încă, la alte 47 de blocuri.

ADVERTISING

Cetățenii nu plătesc nimic din buzunar, cheltuiala fiind preluată integral de primăria de sector.

Sectorul 2: S-au dublat prețurile

Primăria Sectorului 2 a transmis, la solicitarea spotmedia.ro, că a finalizat până acum de termoizolat și a recepționat lucrările la 1.141 de blocuri. Pentru alte 511 blocuri se lucrează la proiectarea termoizolației sau la schimbarea soluției tehnice pentru lucrări.

În prezent, se lucrează - cu schele și oameni pe șantier - la termoizolarea a 138 de imobile.

Ritmul de finalizare și recepție a lucrărilor de termoizolare a fost diferit, în ultimii ani. Spre exemplu, în 2016 s-au recepționat doar 8 blocuri, în vreme ce în 2019 s-au terminat 279 de blocuri (recordul ultimilor 6 ani, în materie de recepții de lucrări, în Sectorul 2).

Potrivit Primăriei Sectorului 2, însă, proiectele sunt multianuale. Deci e posibil ca un an cu multe recepții să reflecte, de fapt, o muncă susținută și alocări însemnate de bani în anii precedenți. În același timp, dacă în acel an administrația s-a ocupat doar cu finalizări de termoizolații, în anii următori nu prea va mai avea ce recepționa.

ADVERTISING

Per total, din 2016 până astăzi - deci în ultimii 6 ani - primăria de sector a finalizat termoizolația pentru 486 de blocuri și a alocat pentru lucrări 1.184.285.717 lei.

Primăria Sectorului 2 calculează prețul mediu al lucrărilor de termoizolare a blocurilor. Iar acesta a crescut de la 60 de euro/mp în 2016 la 130 de euro/mp, în 2022.

Cetățenii nu achită termoizolarea. Cheltuielile sunt preluate, integral, de primăria de sector.

O situație completă cu blocuri incluse în programul de termoizolare găsiți aici.

Primăria Sectorului 3 și Primăria Sectorului 4, cu batista pe țambal

În loc de răspunsuri la întrebări clare adresate de spotmedia.ro, Primăria Sectorului 3 condusă de Robert Negoiță ne-a trimis informații amestecate, venite de la două direcții distincte din primărie, care cu greu pot fi puse cap la cap.

Se înțelege doar că, din 2016 încoace, Ministerul Dezvoltării a dat 390.052.613 lei pentru termoizolarea a sute de blocuri din Sectorul 3. În plus, primăria a atras, prin programe europene, în exercițiul financiar 2007 - 2013, suma de 501.204.315 lei pentru termoizolarea a 634 de blocuri.

Iar în exercițiul financiar următor, 2014 - 2020, a atras noi fonduri pentru lucrări de termoizolare în valoare de 1.201.043.991 de lei.

Informațiile - deși indică investiții importante în termoizolare - sunt furnizate la grămadă. Multe formulări sunt luate cu copy-paste din documentații care însoțesc proiecte de hotărâri de Consiliu Local. Deși aveau ce comunica, funcționarii Sectorului 3 nu s-au deranjat să caute și să sistematizeze informațiile.

Potrivit instituției, proprietarii contribuie la termoizolarea blocului cu:

  • 3,5% din cost, dacă familia are media de venit mai mică sau egală cu salariul mediu
  • 25% din cost, pentru venituri medii per familie mai mari decât salariul mediu

Primăria Sectorului 4 nu a soluționat deloc cererea de informații a spotmedia.ro.

În acest context, spotmedia.ro va retrimite solicitările de informații formulate în temeiul Legii 544/2001 fiecărei primării care nu a răspuns concludent. În condițiile în care instituțiile nu vor soluționa, nici de această dată, cererile de informații conform obligațiilor legale, ne vom adresa instanței pentru a obține informațiile.

Primăria Sectorului 5: învârteli și lucrări puține. De 6 ori mai puțin bani pentru termoizolații decât în Sectorul 2

De-a lungul anilor, Sectorul 5 a avut cele mai mari probleme cu reabilitarea termică. A lucrat la puține blocuri. Și dintre acestea unele au fost izolate prost sau incomplet.

Atât în timpul mandatul lui Marian Vanghelie, cât și în timpul lui Daniel Florea, presa a relatat despre tot soiul de probleme și suspiciuni. Spre exemplu, în vara lui 2020, Libertatea publica fotografii cu fostul primar de sector, Daniel Florea, surprins la bere, pe litoral, alături de patronul unei firme care termoizola blocuri, în Sectorul 5.

La solicitarea spotmedia.ro, Primăria Sectorului 5 a transmis că a termoizolat 386 de blocuri, în perioada 2009 - 2012.

A mai termoizolat unul în 2019 și a mai început lucrări la încă 15 blocuri, în 2021. Le-a continuat, în 2022, dar - din informațiile instituției - nu le-a terminat și nu le-a recepționat încă.

A semnat mai multe acorduri cadru și contracte subsecvente, dar lucrările n-au început.

Din 2016 încoace, Primăria Sectorului 5 a alocat pentru termoizolări de blocuri doar 194.831.923 de lei, de 6 ori mai puțin decât Sectorul 2.

Instituția condusă în prezent de social-democratul Ion - Constantin Melnic (după încarcerarea lui Cristian Popescu Piedone - n.red.) susține, însă, că în 2023 va finaliza de termoizolat 101 blocuri. Și va avea nevoie de un buget de 395.000.000 de lei pentru asta.

Ar fi cea mai mare alocare a sectorului pentru lucrări de termoizolare din ultimul deceniu.

Proprietarii achită cel puțin 10% din costul termoizolării.

Sectorul 6: Zeci de blocuri termoizolate anual. Cât plătesc cetățenii

Primăria Sectorului 6 ne-a transmis că, de când a început să reabiliteze blocuri, a finalizat 470.

Cele mai multe șantiere încheiate le-a avut în anii 2019 (74 de blocuri) și 2020 (80 de blocuri).

Iar sumele alocate pentru termoizolarea blocurilor, în ultimii 6 ani, pentru astfel de lucrări, s-au ridicat la 728.250.368 de lei.

Din datele furnizate de Primăria Sectorului 6 la solicitarea spotmedia.ro reiese că în 2017 și 2018 nu s-a finalizat nicio termoizolare de bloc și nu s-a alocat niciun ban pentru asta.

L-am întrebat pe primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, de ce au fost acei ani de pauză.

„Cel mai probabil pentru că, pe final de mandat, fostul primar (Rareș Mănescu -n.red.) – nehotărât dacă va mai candida sau nu pentru un nou mandat – n-a pregătit noi proiecte.

E important să spunem că - până să înceapă lucrările - acest tip de proiect trebuie pregătit. Asociațiile de proprietari trebuie să se înscrie. Indicatorii tehnico-economici trebuie adoptați în Consiliul Local. E nevoie de proiectare și de avize. Durează.

Practic, ce recepționezi în acest an arată ce ai lucrat în ultimii 2 ani.

Sunt proiecte multianuale. Pentru că lucrările durează 4-5 luni dar, așa cum v-am zis, nu doar lucrările propriu-zise dau durata proiectului.

În plus, e o problemă foarte mare cu calitatea lucrărilor. Firmele lucrează prost, cu muncitori aduși din Asia sau cu oameni fără experiență de la noi. Se fac lucrări neconforme pe care, bineînțeles, nu le putem recepționa ca atare. E nevoie de remedieri. Și asta durează”, a precizat Ciprian Ciucu.

Primarul Sectorului 6 ne-a mai spus că obiectivul său este să termoizoleze, în medie, circa 50 de blocuri pe an.

O hartă a stadiului proiectului de termoizolare a blocurilor găsiți aici.

Termoizolare-S6
Cele mai multe blocuri, marcate cu portocaliu pe hartă, sunt cele care nu sunt încă termoizolate

Costurile medii ale termoizolării au crescut de la 90 de euro/mp în 2016 la 130 euro/mp, în 2022 (același cost mediu ca și în Sectorul 2).

Banii vin fie de la bugetul local, fie din cel de stat, împrumuturi sau finanțări nerambursabile.

În funcție de sursa din care au provenit banii pentru termoizolare, contribuția proprietarului de apartament la proiectul de termoizolare a variat între 20 - 25% (cea mai mare contribuție a proprietarilor de apartamente din toate sectoarele).

spotmedia.ro va reveni cu detalii despre planurile pentru termoizolare pe care le are fiecare primărie de sector în următorii ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇