Ministrul Justiției din Germania admite că țara sa are o responsabilitate în declanșarea războiului din Ucraina

Ministrul Justiției din Germania admite că țara sa are o responsabilitate în declanșarea războiului din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul german al Justiției, Marco Buschmann (foto), a recunoscut că Germania poartă o responsabilitate în declanșarea războiului Rusiei din Ucraina, deoarece a sprijinit conducta Nord Stream 2.

„Știind ceea ce știm astăzi, decizia de a susține Nord Stream 2 în urma anexării Crimeii în 2014 a fost contribuția Germaniei la izbucnirea războiului din Ucraina”, a spus Marco Buschmann, citat de Politico, în discursul de bun venit la reuniunea miniștrilor Justiției G7, de la Berlin.

El a adăugat că este de datoria Germaniei să „confrunte direct acest adevăr” și să „tragă concluziile corecte” din acesta.

ADVERTISING

O versiune a citatului ministrului Buschmann a fost, de asemenea, distribuită în mod vizibil pe profilul de Twitter al Ministerului Justiției.

Marco Buschmann a găzduit, marți, o întâlnire comună a miniștrilor Justiției G7 la Berlin. Ei au decis ca autoritățile judiciare ale țărilor G7 să coopereze mai strâns în investigarea crimelor de război rusești din Ucraina.

Eforturile guvernelor Scolz și Merkel de a salva Nord Stream 2

Prin susținerea necondiționată a proiectului Nord Stream 2 de către Germania în ciuda agresiunii ruse din 2014 din Ucraina – care s-a încheiat cu anexarea Peninsulei Crimeea și crearea unor enclave separatiste în estul Ucrainei – Rusia a căpătat încredere că nu va fi supusă unor mari presiuni sau sancțiuni dacă va ataca din nou Ucraina.

ADVERTISING

Declarația ministrului Marco Buschmann (membru al FDP, aliat la guvernare al socialiștilor) atacă indirect poziția cancelarului Olaf Scholz, care a apărat multă vreme acest proiect comun cu Rusia.

În decembrie anul trecut, Olaf Scholz a etichetat Nord Stream 2 drept un „proiect din sectorul privat” care nu are legătură cu agresivitatea Rusiei în relațiile cu Ucraina și cu NATO.

Citeşte integral articolul Mea culpa în numele guvernelor Germaniei: Ministrul Justiției admite că țara sa are o responsabilitate în declanșarea războiului din Ucraina pe Curs de Guvernare

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇