Azi ar putea să fie cea mai frumoasă zi din an!
Nu că generozitatea ar avea nevoie de o zi în care să ni se reamintească de ea, dar așa cum Facebook dă de veste dimineața care prieteni își sărbătoresc ziua de naștere, nu strică un reminder în plus pentru a ne gândi la cum putem face bine.
Marți, 29 noiembrie 2022, este Ziua Generozității, GivingTuesday, după cum îi spun americanii care au pornit mișcarea prin care să ni se reamintească an de an ce ne face umani și cum putem să fim generoși.
Pentru mulți faptele bune înseamnă bani, efort peste posibilități, timp mult sau resurse care le depășesc posibilitățile.
În realitate, binele pornește de la un zâmbet, o mână întinsă și poate ajunge până la timp mai mult dedicat unor cauze sau implicare materială (de la haine, obiecte și până la bani).
În lumea ideală cu peste 8 miliarde de suflete, dacă fiecare ar contribui cu 1 euro, am eradica sărăcia, am avea oameni care să nu mai trăiască sub cerul liber sau care să nu se culce ca să uite că le este foame.
Realitatea este că, oricât de puțin am contribui, dacă fiecare dintre noi conștientizează importanța implicării, efectele sunt mari. Dacă rămânem în bula (e drept că tot mai mare) a oamenilor care se implică indiferent de cauze, schimbările vor exista, dar vor lua mult mai mult timp și nici nu vor avea un impact atât de mare.
E nevoie de mult bine în lume. Iar fiecare dintre noi poate fi scânteia care să aprindă binele în ceilalți. Prin exemplul personal! Iar să faci bine este mai simplu ca niciodată!
O faptă bună, o donație prin SMS, timp petrecut cu cineva care are nevoie de un suflet alături, poate curățat și trotuarul vecinului sau ajutor pentru cumpărăturile grele. Sau, de ce nu, înlocuitul cadourilor simbolice de ziua noastră cu un dar care chiar contează pentru o cauză în care credem, cu ajutorul platformei Galantom.
Există o infinitate de fapte bune, oricât de mici, care împreună pot transforma acest GivingTuesday în cea mai frumoasă zi din an. Iar ziua asta să fie doar începutul.
Atunci când faci bine, îți faci bine!
Împreună schimbăm lumea în care trăim!
P.S. În 2022, la inițiativa organizației OneKind, există Săptămâna Generozității, care a început pe 22 noiembrie și se încheie pe 29 noiembrie, de ziua internațională GivingTuesday.
De GivingTuesday oameni de bine din întreaga lume #puninimă și dăruiesc ce simt: timp, bunuri, bani, sânge, voce, energie sau chiar cadourile de zilele speciale din viața lor pentru a sărbători generozitatea. Dacă aveți nevoie de inspirație pentru fapte bune, vă încurajez să intrați pe saptamanagenerozitatii.ro.