Electrica a raportat un profit de 7 ori mai mare ca anul trecut, deși a furnizat mai puțină energie. 2 miliarde a primit ca subvenție de la stat

Electrica a raportat un profit de 7 ori mai mare ca anul trecut, deși a furnizat mai puțină energie. 2 miliarde a primit ca subvenție de la stat

Veniturile operaţionale ale Grupului Electrica, în primele nouă luni ale anului, au înregistrat o valoare de 10,22 miliarde lei, fiind de două ori mai mari faţă de perioada similară din 2021.

Profitul net a crescut de şapte ori şi jumătate până la 534 milioane de lei, de la 72 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile din furnizarea de energie electrică şi gaze naturale au crescut cu 1,886 miliarde de lei, în principal din efectul net al creşterii preţurilor de vânzare pe piaţa cu amănuntul cu 54% şi al reducerii cu 9% a cantităţii de energie furnizată.

ADVERTISING

Veniturile din subvenţii sunt în valoare de 2,063 miliarde de lei, înregistrate în anul 2022 fără a avea o valoare corespondentă în anul 2021, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, deconturile pentru sumele datorate fiind depuse în anul 2022 şi pentru diferenţele din anul 2021.

Veniturile din distribuţia energiei electrice au crescut cu 536 milioane de lei, influenţate pozitiv de majorarea tarifelor de distribuţie la 1 ianuarie 2022, în medie cu 8,6% comparativ cu 2021, urmată de creşterea medie a tarifelor de distribuţie cu 20,3% la 1 aprilie 2022, comparativ cu primul trimestru din 2022, compensate de efectul negativ al scăderii volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 3,2%.

ADVERTISING

Veniturile din producţia de imobilizări necorporale, în valoare de 780 milioane lei, sunt înregistrate în anul 2022 fără a avea o valoare corespondentă în anul 2021 şi reprezintă capitalizarea costului suplimentar cu achiziţia energiei electrice realizate în anul 2022, în vederea acoperirii CPT faţă de costurile incluse în tarifele aprobate de ANRE pentru anul 2022.

Volumul de energie electrică distribuită s-a redus cu 3,2% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2021. Volumul de energie electrică furnizată pe piaţa cu amănuntul a scăzut cu 9% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2021.

ADVERTISING

Venituri din subvenţii în valoare de 2,063 miliarde lei, reprezentând valori aferente cererilor de decontare, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice.

Grupul Electrica oferă servicii la aproximativ 3,85 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇