Serghei Markov, un fost consilier apropiat al lui Vladimir Putin, a avertizat Londra cu privire la un risc nuclear, în direct la radioul BBC 4.
De asemenea, Markov a invocat că un război nuclear ar rezulta din ”comportamentul nebunesc al preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, şi al prim-miniştrilor Regatului Unit, Boris Johnson şi Liz Truss”, relatează AFP.
Serghei Markov a oferit asigurări că statele occidentale folosesc soldaţii ucraineni pentru a duce războiul contra Rusiei.
”Aş spune că Vladimir Putin v-a transmis că va fi dispus să folosească arme nucleare împotriva ţărilor occidentale, inclusiv arme nucleare împotriva Marii Britanii. Oraşele voastre vor fi vizate”, a declarat Markov la scurt timp după discursul preşedintelui rus.
Putin a afirmat că Moscova este pregătită să ”folosească toate armele pe care le are la dispoziţie”, inclusiv armele nucleare.
Serghei Markov a clarificat ulterior că Rusia nu a avut intenţia de a ”folosi arme nucleare tehnice împotriva ucrainenilor”.
”Sunt fraţii noştri”, a insistat el, adăugând că ”era clar că Rusia nu era în război cu Ucraina”.
”Ţările occidentale luptă cu forţele ruse folosind soldaţi ucraineni ca sclavi. A fost ideea principală a lui Putin”, a mai declarat oficialul rus, plasând astfel Ucraina drept un simplu intermediar al statelor occidentale.
”Londonezii trebuie să înţeleagă că această ameninţare vine de la Liz Truss, care este agresorul”, a insistat el.
În ceea ce priveşte riscul pe care un război nuclear l-ar reprezenta pentru toţi cetăţenii, Markov a asigurat că Rusia ”nu a vrut să moară toată lumea”, dar că are posibilitatea ”să omoare mulţi oameni în ţările occidentale”.