S-a întâmplat să fiu la Londra la începutul lunii iunie, atunci când au avut loc evenimentele organizate cu ocazia Jubileului de Platină, adică sărbătorirea a 70 de ani de când Regina Elisabeta a II-a a fost încoronată.
Nu, n-am reușit s-o văd decât pe unul dintre ecranele instalate din 50 în 50 de metri, pe “The Mall”, bulevardul care se oprește în porțile Palatului Buckingham.
În lungul weekend, început joi 2 iunie și încheiat duminică, 5, britanicii au făcut ce știu cel mai bine – s-au distrat.
Mii de turiști din Commonwealth au venit la Londra cu speranța s-o vadă pe regină.
Discuțiile în jurul prezenței sale la festivități erau frecvente pe stradă, în pub-uri, la TV, online și în ziare.
În aprilie, împlinise 96 de ani, iar oamenii își doreau ca ea să reușească să asiste la propria sărbătoare.
Spre fericirea celor prezenți și a milioanelor de telespectatori, a apărut în balconul Palatului Buckingham în după-amiaza zilei de joi, 2 iunie, cu ocazia începerii seriei de concerte, defilări și a paradei aviatice.
Sclava datoriei
Un comunicat al Casei Regale anunța că Elisabeta a II-a nu va mai putea asista la evenimente din cauza stării de sănătate.
Dar publicul era fericit. Regina își făcuse încă o dată datoria. Vreme de șapte decenii, zi de zi, a fost în slujba poporului britanic și a lumii libere.
Pentru cei care încă își imaginează că viața ei a fost una de huzur, îi invit să stea o oră în picioare, să țină un discurs de 15 minute și să-și miște mâna în semn de salut jumătate de oră.
Regina Elisabeta a II-a a fost o “sclavă” a datoriei pe care a avut-o față de Regatul Unit și față de democrație.
A reușit să facă o punte între epoca tulbure de după cel de-Al Doilea Război Mondial până în primul sfert de secol al mileniului trei, când un alt război pune la încercarea lumea noastră.
Marea majoritate a britanicilor s-au născut, au crescut și au trăit în epoca ei.
Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de sprijin pentru milioane de oameni.
Bineînțeles, a fost vorba și despre disfuncționala sa familie, mare, răsfățată și complicată, care stârnea o curiozitate planetară.
O anomalie a democrației
Unii dintre cei care au gravitat în jurul Reginei și-au înțeles rolul, alții nu. Unii au suferit, s-au îmbolnăvit, au murit, alții au supraviețuit, dar întotdeauna, pe primul loc în existența ei a fost datoria pe care o avea față de poporul britanic.
Monarhia constituțională e o anomalie a democrației. Există un șef de stat, care, istoric, are o dimensiune divină.
Nu e ales. N-are nicio putere executivă, dar e obligat să participe și să execute o mulțime de ritualuri complicate, unele ce par a nu avea nicio noimă, dar care au rolul pe care-l are uleiul pentru motor, acela de-a unge mecanismele complicate ale societății, ajutând-o să funcționeze.
Ce poate fi mai interesant ca o “anomalie”, una care să întărească sistemele democratice din întreaga lume și să garanteze libertatea prin rigoare, hărnicie, pasiune și empatie.
La jubileul din iunie n-am reușit s-o văd pe Regină, n-am reușit să văd defilarea trăsurilor, n-am reușit să văd concertele decât pe ecranele de pe bulevard.
Erau oameni îmbrăcați în steagul britanic care veniseră cu scaune pliante, petrecându-și întreaga zi, discutând, bând bere și așteptând să prindă câte ceva din succesiunea de evenimente.
Ceaușescu în caleașcă
Această împletire de fast, tradiție și ritualuri a creat un magnetism pentru liderii politici. Toți doreau să ajungă la Regină, să fie invitați la Buckingham, să participe la un dineu oficial sau să se plimbe în caleașca aurită.
Momentul de maximă glorie a lui Nicolae Ceaușescu a fost acea scurtă călătorie cu trăsura, alături de Elisabeta a II-a, în iunie 1978, un mod prin care Occidentul i-a mulțumit că i s-a opus Moscovei cu un deceniu în urmă și nu a luat parte la invadarea Cehoslovaciei.
Lui Ceaușescu, probabil, i-a plăcut plimbarea pentru că n-a mai vrut să plece de la putere.
Se considera și el un monarh, unul absolut, care n-avea nicio legătură cu democrația.
Dar poate și în asta a constat farmecul și puterea Reginei, în capacitatea și răbdarea ei de a se întâlni și de a da mâna cu dictatori ticăloși și criminali, împărați pentru o zi, fără niciun respect față de popoarele lor. Întâlnirea cu ea îi umaniza pentru câteva ore.
Regina, în opinia mea, a fost sufletul lumii libere, echilibrul ei în vremuri tulburi.
Noul monarh, Charles al III-lea, nu va reuși să se ridice la nivelul mamei sale. Nu are timp, a preluat tronul la 73 de ani.
Marea lui miză e să nu-i facă praf moștenirea, să păstreze funcționalitatea monarhiei, unitatea familiei și a națiunii.
Spre surpriza tuturor, Regina Elisabeta a II-a a apărut în balconul Palatului Buckingham și în seara zilei de duminică 5 iunie, ultima a jubileului.
A fost întâmpinată cu un val de emoție ca și cum publicul ar fi asistat la o minune. Eram la hotel și mă uitam la BBC, acolo am văzut-o pe Regină, făcând cu mâna supușilor săi, la ultima petrecere dată în cinstea ei.