Într-o lume din ce în ce mai dinamică, cu mai multe conflicte militare în desfășurare, recesiunea care bate la porțile statelor, pandemia de Covid-19 care se comportă ca un vulcan ce stă să erupă la fiecare câteva luni, posibila amenințare pe care o aduce variola maimuței, încălzirea globală ce afectează puternic toate regiunile – în tot acest context complex, haotic si stresant, populația se refugiază, măcar câteva ore pe zi, în social media.
Cele mai recente statistici arată că mai mult de jumătate din populația globală utilizează rețelele sociale (58,4%).
Principalele motive sunt conectarea cu prietenii și familia, aflarea celor mai noi știri la nivel local, național și global sau documentarea pe diverse subiecte de interes.
Un alt motiv important este relaxarea oferită de consumul de conținut online, mai ales de când videoclipurile scurte au prins avânt puternic pe toate rețelele gigant.
În România, din cele 16,79 milioane de persoane cu acces la Internet, circa 13,3 milioane sunt utilizatori de social media. Dintre aceștia, 9,9 milioane sunt activi pe Facebook - cea mai utilizată rețea socială pe plan mioritic.
Însă TikTok vine puternic din spate, surclasând Instagram - care declara 5,40 milioane de utilizatori în România la începutul anului 2022.
Cifrele publicate în resursele publicitare ale ByteDance indică faptul că TikTok avea 6,37 milioane de utilizatori cu vârsta de 18 ani și peste în România la începutul anului 2022. Numărul total ar putea fi, de fapt, mult mai mare - dacă luăm în calcul conturile care aparțin celor sub 18 ani.
Cu toate că cei mai mulți utilizatori TikTok au vârste până în 35 de ani, categoria 35+ devine din ce în ce mai prezentă pe această platformă datorită conținutului video interactiv, care reușește să capteze atenția și să îi determine să se întoarcă iar și iar pe platformă.
Când spui “Tik Tok”, te gândești, prima dată, la mini-videoclipuri ce conțin dansuri inedite, duete cu alte conturi, cover muzical, lip singing, remarci acide, provocări și farse, imitații, dialoguri imaginare - în care ambele roluri sunt jucate de aceeași persoană deghizată.
Însă, odată cu extinderea plajei de creatori și de consumatori de conținut, platforma a început să fie populată și de clipuri cu scop educativ și informativ pe subiecte extrem de variate.
Astfel, există o mulțime de oportunități pentru branduri de a intra în legătură cu publicul lor țintă, la nivel personal, prin intermediul conținutului de divertisment.
TikTok este o combinație între distracție și creativitate. Crearea propriului conținut este una dintre cele mai simple și mai puțin costisitoare modalități prin care îți poți promova businessul pe TikTok.
Pentru început, studiază platforma, ca să te poți familiariza cu tipul de conținut ce funcționează cel mai bine pe TikTok și cum să interacționezi cu ceilalți utilizatori.
Ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să te alături unei platforme de social media și să arăți că nu știi ce faci.
Primul pas este creionarea unei strategii de comunicare pe TikTok.
- Identifică publicul țintă
Este activ pe TikTok avatarul clientului tău ideal? În ce măsură se suprapune piața țintă a brandului tău cu utilizatorii TikTok? Sau există un public nou la care poți ajunge prin intermediul acestei platforme?
- Decide când și la ce oră postezi
Una dintre cele mai importante strategii pentru orice platformă de social media – nu doar TikTok – este să acorzi o atenție deosebită comportamentului de utilizare al publicului tău: la ce oră sunt online și în ce zile ale săptămânii folosesc TikTok cel mai mult.
Pentru a afla momentele în care publicul tău este cel mai activ în aplicație, verifică analizele contului tău de companie sau de creator.
Din pagina de profil, atinge pictograma cu trei puncte din dreapta sus a ecranului. Atinge Business Suite, apoi Analytics.
- Stabilește pilonii de comunicare
Ce vrei să transmiți prin conținutul publicat pe TikTok?
Un calendar de conținut oferă suficient timp pentru producția creativă. Caută oportunități de a valorifica sărbători, evenimente, trenduri, informații cheie despre afacerea ta sau de a dezvolta teme sau serii care îți pot ghida creativitatea în crearea unor videoclipuri captivante.
- Folosește hashtag-uri
Hashtag-urile TikTok vor ajuta conținutul să fie descoperit prin căutare și vor ajuta algoritmul TikTok să identifice ce fel de subiecte acoperă contul tău.
- Creează identitatea vizuală în ton cu brandul
Pentru ca feedul tău să arate impecabil, este necesar ca toate coverurile clipurilor să conțină aceeași paletă de culori, aceleași 2-3 fonturi – derivate din brand book-ul de bază. Unitatea vizuală de pe TikTok va ajuta utilizatorul să recunoască mai rapid brandul, atunci când urmărește un clip, și să identifice mai ușor brandul și în afara canalului TikTok.
- Stabilește obiectivul comunicării pe TikTok
Obiectivele pot fi derivate din obiectivele de afaceri. Gândește-te cum te poate ajuta TikTok să le atingi. Încercă să aplici cadrul SMART pentru a te asigura că obiectivele tale sunt specifice, măsurabile, realizabile, relevante și oportune.
- Implementează TikTok Ads
Există câteva tipuri de reclame pe care le poți folosi pe TikTok pentru a maximiza reach-ul și a obține conversii:
- Anunțuri în flux: Acestea sunt anunțuri care apar ca videoclipuri pe întregul ecran, între activitatea de derulare a unui utilizator. Anunțurile în flux pot dura doar 60 de secunde și pot trimite către pagina brandului prezentat în anunț sau a aplicației promovate.
- Preluări de branduri: Acestea sunt anunțuri, care apar imediat ce utilizatorii deschid aplicația TikTok. Anunțurile de preluare a brandurilor pot fi fotografii de 3 secunde sau videoclipuri de 3,5 secunde și sunt mai scumpe decât anunțurile în flux. Doar un agent de publicitate poate difuza un anunț pe zi, de preluare a brandului, preluând întreaga cotă de voce pentru acea categorie și, de asemenea, vine cu un preț ridicat.
- Reclame TopView: Aceste anunțuri sunt versiuni îmbunătățite ale preluării brandului și sunt, în mod natural, mai scumpe. Aceste videoclipuri pot avea o durată de 5-60 de secunde, iar utilizatorii pot interacționa cu ele dând like, comentând și distribuind.
- Colaborează cu influenceri
Colaborarea cu influencerii te poate ajuta să atragi noi audiențe și să-ți construiești o imagine de brand credibilă, prin contactul cu cineva în care au încredere.
Găsește influencerii potriviți cu care să lucrezi - influenceri care sunt pe aceeași lungime de undă cu ceea ce brandul tău vrea să transmită.
De asemenea, trebuie să iei în considerare dacă sunt influenceri cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Într-adevăr, influencerii cunoscuți oferă mai multă acoperire, dar și prețul acestora este pe măsură. Influencerii mai mici sunt mai accesibili și, deși oferă o acoperire mai mică, au un public loial și foarte implicat.
Ai în vedere ca obiective tale să fie clare. Parteneriatul cu influenceri fără obiective clare poate fi o risipă de resurse pentru ambele părți. Trebuie să știi exact ce speri să obții în urma acestei colaborări și să-i comunici influencerului, astfel încât să știe cum și ce să comunice referitor la brandul tău.
Al doilea pas este crearea conținutului unic, amuzant și relevant
- Alege sunete și efecte în trend
TikTok înseamnă să-ți duci videoclipurile sociale la următorul nivel și să te faci remarcat cu ajutorul muzicii captivante, în tendințe și al efectelor creative.
Poți adăuga un sunet înainte sau după înregistrarea videoclipului și, de asemenea, la videoclipurile înregistrate anterior.
Pe lângă adăugarea de sunete la videoclipurile tale, poți accesa și o mulțime de funcții de editare video din ecranul de înregistrare.
- Durata videoclipurilor este esențială
Cu toate că TikTok permite încărcarea clipurilor de până la 10 minute, este recomandat ca lungimea medie să fie sub un minut. Deoarece attention span-ul a scăzut la 2-3 secunde, trebuie să captezi atenția rapid și să nu plictisești audiența cu materiale lungi. Este indicat să adaugi un text pe primele 2 cadre pentru a informa utilizatorul despre ce este clipul respectiv și a-i capta rapid atenția.
- Valorifică funcția duet/stitch
Permite utilizatorilor să folosească videoclipurile postate pe contul tău pentru a crea duete sau să îmbine videoclipurile cu propriile lor videoclipuri, pentru a crea conținut unic sau de tip răspuns. Este indicat, de asemenea, să folosești această tactică pentru a intra în contact cu conturi cu audiență mare pentru a obține extra vizibilitate.
- Împărtășește conținutul creat de utilizatori pe TikTok despre brandul tău
Nu este un secret pentru nimeni că brandurile iubesc conținutul generat de utilizatori (UGC). Pentru unele industrii, cum ar fi B2C, este cea mai ușoară (și uneori cea mai puțin costisitoare) modalitate de a partaja conținut de înaltă performanță.
UGC este conținut pe care utilizatorii îl creează pentru brandul tău.
Poți împărtăși sau reposta acest conținut pe propriile profiluri de rețele sociale, în diferite moduri, desigur, cerându-le permisiunea.
- Creează o provocare TikTok
Acestea au un potențial viral extrem, toată lumea vrea să le încerce și sunt videoclipuri extrem de distractive
Înainte de a începe o provocare, trebuie să știi de ce o faci, în primul rând.
- Care sunt obiectivele tale?
- Dorești să crești gradul de cunoaștere a mărcii?
- Dorești să crești vânzările pentru un produs nou?
- Vrei să promovezi un eveniment viitor?
- Videoclipurile și tutorialele instructive sunt întotdeauna populare
Fie că este vorba de un videoclip de fitness, de o demonstrație de gătit, sugestii despre investiții, deschiderea unei afaceri, cum se creează un produs de la zero sau chiar curiozități ce nu pot fi aplicate decât cu experiență, precum extracția unei măsele, analiza unei legi, crearea unui website, publicul tinde să urmărească cu atenție acest gen de conținut.
Arătă-ți expertiza în domeniul tău de activitate sau dezvăluie câteva informații relevante din culisele afacerii tale pentru a capta atenția.
Al treilea pas este analiza indicatorilor de performanță pentru a optimiza strategia
Odată ce te-ai jucat cu TikTok de ceva vreme, este important să te uiți obiectiv la cum merg lucrurile. Cum sunt valorile de reach și engagement?
Cine urmărește contul și interacționează, de fapt, la conținutul tău? Câte vizualizări ai obținut prin conținutul publicat? Câți oameni au dat click pe link-ul din bio?
Analizele elimină presupunerile din strategia de conținut: demonstrează ce funcționează și ce nu. Instrumentul de analiză din platforma de la TikTok îți poate arăta câteva valori cu adevărat interesante, pentru a te ajuta să planifici strategic următoarele videoclipuri.
Reține că autenticitatea, divertismentul, emoția și educația sunt caracteristicile unui clip cu potențial de a deveni viral pe TikTok și a oferi vizibilitate brandului tău.
Dacă nu ai experiență în gestionarea unui canal de social media sau nu ai experiență în crearea de conținut relevant pentru TikTok, cea mai nouă platformă în trend, poți apela cu încredere la specialiști în digital marketing pentru a obține rapid rezultatele dorite.