Sorin Oprescu nu va fi extrădat în România. Predoiu se plânge de judecătorii greci la JAI

Sorin Oprescu nu va fi extrădat în România. Predoiu se plânge de judecătorii greci la JAI

Condamnat la 10 ani de închisoare în România, Sorin Oprescu nu va fi extrădat din Grecia, din cauza condiţiilor de detenție din închisorile noastre. El rămâne, așadar, în Grecia, pe perioadă nedeterminată.

Decizia a fost luată joi de Curtea de Apel din Atena, care a respins cererea de extrădare. Însă hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Magistrații eleni au considerat că Sorin Oprescu nu va avea parte de condiții decente în închisorile din România, dacă va fi extrădat şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă (diabet şi alte boli asociate), transmite Antena3. 

ADVERTISING

Amintim că, acum două luni, magistrații eleni au decis ca Oprescu să fie judecat în stare de libertate, după ce inițial fusese arestat preventiv. El a plătit o cauţiune de 5.000 de euro.

Medicul care a fost primar al Bucureștiului a primit 10 ani și 8 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. El nu se afla în ţară la momentul verdictului, ci în Grecia.

Reacţia lui Predoiu

În fața deciziei instanței din Grecia, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a spus că respectă independența judecătorilor, dar a ridicat, din nou, în cadrul Consiliului JAI, problema cooperării judiciare în materie penală între statele membre UE.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Predoiu a vorbit despre faptul că "unii condamnați penal definitiv pentru fapte de corupție în România găsesc „portițe legale” în legislația străină, pentru a se sustrage executării pedepsei în unele state membre ale UE”, potrivit Mediafax.

Predoiu aminteşte că MJ a pus recent în dezbatere publică un proiect de „lege pentru fugari”, prin care s-ar descuraja acest fenomen.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇