Putin l-a dat afară pe Rogozin, unul din principalii săi aliați. După care, Rusia a semnat un acord cu SUA

Putin l-a dat afară pe Rogozin, unul din principalii săi aliați. După care, Rusia a semnat un acord cu SUA

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a demis vineri pe directorul Agenţiei Spaţiale ruse (Roscosmos), Dmitri Rogozin, considerat un apropiat al liderului de la Kremlin.

Prin același decret Putin l-a numit la conducerea Roscosmos pe Iuri Borisov, care până acum a fost vicepremier responsabil de industria militară, inclusiv de domeniul spaţial.

Dmitri Rogozin era considerat un apropiat al lui Vladimir Putin. În cei cinci ani în acest post, el nu a reuşit totuşi să oprească declinul industriei spaţiale ruse, care este depăşită şi care suferă din cauza lipsei de inovare şi a corupţiei.

ADVERTISING

În 2020, Rusia a pierdut monopolul zborurilor în spaţiu cu rachetele sale Soiuz vechi, dar fiabile, odată cu intrarea în scenă a companiei SpaceX, a miliardarului Elon Musk.

După declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei pe 24 februarie, Rogozin, care a fost ambasador al Rusiei pe lângă NATO, s-a remarcat prin declaraţiile sale belicoase la adresa Occidentului, vorbind în mod repetat despre distrugerile pe care le-ar putea provoca armele nucleare ruse, dar și că ar putea lăsa Stația Spațială Internațională să se prăbușească în SUA sau Europa.

ADVERTISING

Cooperarea ruso-occidentală în domeniul spaţiul a fost marcată de atacul Rusiei asupra statului vecin.

Înlocuitorul lui Rogozin provine din rândul militarilor, înainte de postul de vicepremier ocupându-l pe cel de ministru adjunct al apărării. Această schimbare intervine în contextul tensiunilor ruso-occidentale tot mai mari. Ruşii şi americanii se acuză, între altele, de ambiţii militare în spaţiu.

Agenţia spaţială rusă activează atât în domeniul civil, cât şi în cel militar, notează AFP.

Colaborare SUA - Rusia, anunțată după demiterea lui Rogozin

La scurt timp după anunțul demiterii lui Rogozin, Agenţiile spaţiale ale Statelor Unite şi Rusiei, NASA, respectiv Roscosmos, au anunţat că au semnat un acord pentru integrarea zborurilor către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Conform înţelegerii, astronauţii americani vor putea fi trimişi la bordul navelor spaţiale ruseşti Soiuz, iar cosmonauţii ruşi vor fi primiţi în vehiculele propulsate de rachetele SpaceX produse în SUA.

Primele zboruri integrate vor avea loc în septembrie, a comunicat NASA. Astronautul american Frank Rubio va fi lansat în spaţiu împreună cu cosmonauţii ruşi Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, utilizat de Rusia. Reciproc, cosmonauta rusă Anna Kikina va decola spre ISS cu o navă SpaceX Crew Dragon de la centrul spaţial Kennedy al NASA, din statul american Florida, împreună cu doi astronauţi americani.

Roscosmos (agenţia spaţială a statului rus) a comunicat că "acordul este în interesul Rusiei şi al Statelor Unite şi va promova dezvoltarea cooperării în cadrul programului ISS", adăugând că astfel se va facilita "explorarea spaţiului cosmic în scopuri paşnice".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇