Primăria Capitalei înlocuiește antivirusul rusesc cu o soluție românească

Primăria Capitalei înlocuiește antivirusul rusesc cu o soluție românească
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Capitalei înlocuiește softul antivirus al firmei rusești Kaspersky, a anunțat vineri dimineață edilul Nicușor Dan.

El a precizat că a ales o soluție românească, furnizată de Bitdefender.

”Pentru înlocuirea softului antivirus al firmei rusești Kaspersky, Primăria Municipiului București a ales o soluție românească, furnizată de Bitdefender.

Am acceptat oferta de a folosi în mod gratuit, timp de 1 an de zile, un antivirus de la Bitdefender. Produsul Bitdefender e acum în teste și în curând va fi deplin integrat în sistemele noastre informatice”, a scris pe Facbook Nicușor Dan.

ADVERTISING

Pe 1 aprilie - după mai bine de o lună de la data în care Rusia a început invazia Ucrainei – PMB a lansat o procedură de achiziție prin care dorea să își cumpere licențe de antivirus.

Instituția menționa, în caietul de sarcini, că deține 1.200 de calculatoare și un subsistem de comunicații prim email cu 2 servere și 1.500 de căsuțe de email.

Și vrea licențe de antivirus și mentenanță timp de un an în valoare de 37.059 de lei. Dar PMB nu voia orice orice fel de antivirus, ci menționa clar în caietul de sarcini că trebuie să fie produs de Kaspersky.

ADVERTISING

Ulterior, pe 12 mai, Nicușor Dan a anunțat că Primăria Capitalei va renunța la softurile antivirus și la toate celelalte servicii informatice furnizate de firma Kaspersky, din cauza războiului din Ucraina.

Primăria Capitalei folosea produsele Kaspersky din anul 2012.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇