La sfârșitul lunii mai, creșterea accelerată și generalizată a prețurilor a dus inflația până la pragul de 14,5%, erodând puternic puterea financiară a românilor.
Având în vedere că trendul este în creștere de la începutul anului, că creșteri mai mari de prețuri au avut loc la produsele de bază și că majorările salariale nu au ținut ritmul cu prețurile, oamenii spun că resimt o scădere a puterii de cumpărare chiar și de 50% (potrivit unui sondaj realizat de BestJobs).
Pe de altă parte, ne aducem cu toții aminte de vremea, nu chiar așa îndepărtată, când președintele de atunci Băsescu anunța reducerea salariilor cu 25%. A uitat cineva scandalul cât casa, declanșat atunci? A uitat cineva mitingul polițiștilor, care asaltau palatul Cotroceni, permițându-și o strigare cel puțin abjectă „Ieși afară, javră ordinară!”?
Și mai țineți minte cum s-a demarat, tot pe atunci, un referendum pentru demiterea președintelui? Era să reușească, dacă Guvernul nu s-ar fi încurcat în propriile calcule și dacă abilitatea domnului Băsescu în a se descurca n-ar fi fost mult mai eficientă decât abilitatea unor politicieni în a-l încurca.
Ce lacrimi vărsau atunci prezentatoarele de la o anumită Antenă anti-prezidențială, văzând cum face Guvernul stânga-mprejur, cum revine asupra celor hotărâte și cum drege bugetul fără reduceri de salarii. Și cum rămânea cu ochii la soare patronul respectivei Antene – promotorul nefericitului referendum!
În final, ministrul de interne Ioan Rus și-a dat demisia, iar domnul Băsescu s-a întors pe scaunul de la Cotroceni, pe care apucase să șadă, timp de o lună, un oarecare Crin Antonescu. Un oarecare, acum. Atunci era un cineva.
După un asemenea scandal, provocat de reducerea salariilor cu 25% și firește o scădere tot pe-atâta a puterii de cumpărare, iată că un nou guvern duce țara la scăderea puterii de cumpărare cu 50%, fără scandal și fără tevatură.
Totul, numai cu un guvern care se face că lucrează, că ar căuta soluții, că le și găsește, că le mai caută iarăși și iarăși nu dă de ele! Iar inflația nu așteaptă, continuă non stop, deficitul la fel, datoriile statului, ho-ho-ho! Hm!
Nici inflația, nici deficitul nu le poate stopa nimeni: coronavirusul și războiul din Crimeea le-au făcut actuale în întreaga Europă și chiar în întreaga lume. Dar nicăieri inflația n-a trecut peste pragul psihologic de 10%, ca la noi.
Guvernul, cum spuneam, caută soluții. În mod ciudat, nu caută altele, decât tot cele déjà căutate, vechi și părăsite, fumate de pe vremea Vioricăi Dăncilă și a aghiotantului domniei sale, falnicul Orlando. Căutau soluții și Cîțu, Orban, Tudose, Grindeanu, inclusiv aghiotanții – o sumedenie!. Căutau, dar nici ei nu le găseau.
Să mă tai și n-am să cred că premierul Nicolae Ciucă se bizuie pe altceva decât pe ce s-au bizuit toți ceilalți, care n-au reușit. De aceea, îmi închipui – părerea mea! – că doar mimează căutarea de soluții pe o cale – iarăși, părerea mea – greșită. Adică, umblând numai la impozite, mutând banii dintr-un buzunar într-altul, respectiv din al cetățeanului și al intreprinzătorului în cel al Visteriei, nu relansezi economia.
Nu va rezulta niciun plus de prosperitate în economia țării modificând taxe. Doar Visteria s-ar alege cu ceva, numai pe seama plătitorului de impozite și atât. Iar românul ar rămâne mai departe să tragă mâța de coadă, așa cum o tot trage de multe decenii încoace.
A ajuns motiv de ilaritate generală să auzi ba că soluția este impozitul progresiv în locul cotei unice, ba o taxă pe bogăție, ba una pe cea de a doua locuință, ba pe cea de a treia mașină, ba majorarea TVA, ba, dimpotrivă, scăderea TVA. Nu pare o joacă de copii, ca un fel de ala-bala-portocala?
Repet, nimeni nu poate redresa o economie, mutând banii dintr-un buzunar în altul, respectiv din al ceățeanului în al Visteriei. Ăsta-i praf în ochii lumii, lansat anume de către cei care încearcă să ne convingă că Guvernul lucrează, atunci când caută soluții și nu le găsește.
În opinia mea, pentru prosperitatea țării trebuie altceva decât mutarea banilor de colo-colo. Iar când zic altceva mă gândesc la impulsionarea importului de tehnologii noi, punerea lor în valoare pentru a susține dezvoltarea și diversificarea producției, încurajarea creșterii productivității, asigurarea și creșterea consumului intern, sporirea exporturilor.
Așa ceva ar trebui să țintească Guvernul Ciucă, pentru ca România să iasă din incomoda sa poziție de la coada altor economii europene. Dar n-am auzit de vreo măsură spectaculoasă, de pe urma căreia să vină năvală investitorii străini în România. N-am observat o măsură care să trimită produsele românești exportate departe, pe toate continentele și capabile să le concureze pe ale altora, de pe unde or fi ei, chiar și din China!
N-am auzit să se fi preocupat Guvernul – îndrăznesc să spun, chiar premierul – de măsuri spectaculoase pentru a încuraja creșterea exporturilor, a producției, pentru mai buna valorificare a materiei prime și a forței de muncă.
Ca să nu pară că vorbesc la general, îmi permit să exemplific. Vă invit să intrați în orice market și să vă opriți la raftul cu conserve alimentare. Mazărea conservată la cutii este de cele mai multe ori din import, fasolea la fel, am văzut și sfeclă la borcan, și morcovi aduși din Spania, ba chiar porumb fiert livrat din Franța în România, de către o firmă care cumpără boabele nefierte din Ungaria!
Problema nu este că importăm porumb. Problema este că alți investitori decât ai noștri reușesc să fie mai atractivi decât noi și reușesc să ne vândă nouă, concurându-ne, produse pe care noi le avem, dar cu care nu reușim să-i concurăm pe ei.
De ce nu reușim? Pentru că guvernele de acolo au știut să atragă investitorii, pentru că ei reușesc să producă mai competitiv, în timp ce noi căutăm soluții la nesfârșit.
Domnul prim-ministru Ciucă amintește din când în când, și o face cu mândrie, că ministrui Finanțelor și coaliția pregătesc un nou cod fiscal.
Înțeleg că, la treaba cu codul fiscal, pune umărul ministrul Finanțelor, dar la alte treburi, menite să aducă în țară noi tehnologii, să aducă investitori, să impulsioneze importurile sau producția, cine pune, oare, umărul?
Unde este în acest mecanism ministrul Antreprenoriatului – că avem unul, dar nu prea știu cu ce se ocupă? Unde este ministrul Dezvoltării, cel al Economiei, al Energiei, Cercetării, Inovării și Digitalizării? Chiar interimarul de la Agricultură ar avea un cuvânt de spus în țara care era cândva grânarul Europei, iar acum a ajuns să importe boabe de porumb, fierte și conservate.
Iar țara este bogată. Natura ne-a dat de toate. România este locul cu cele mai diverstificate resurse din Europa: avem în subsol gaz metan și țiței, avem aur (atâta cât a mai rămas), avem cupru, aluminiu, sare. Nu mai continui, lista cu bogățiile subsolului nostru, publicată în Wikipedia, numără 271 de poziții.
Aproape nu există cereală să nu crească pe câmpiile noastre. Pe dealuri, au înflorit totdeauna livezile și au rodit viile, pe pășuni au păscut oile și, încă de pe vremea lui Traian, brânza sărată și mierea dacilor ajungeau până la Roma. Ce ne-ar mai trebui?
Nu ne-ar trebui nimic altceva decât un guvern înțelept, unul care să găsescă soluții, nu doar să le caute, și un premier cu atât mai înțelept, capabil să pună Guvernul la treabă. La treabă, adică nu la căutat soluții, ci la găsit și mai ales la aplicat.
Închei cu o glumă. Se zice că un copil căuta ceva noaptea, sub un felinar. Întrebat ce caută, copilul răspunde că este vorba de cheia de acasă. Ești sigur că ai pierdut-o aici? – insistă interlocutorul. Nu, răspunde puștiul, dar aici e lumină. Acolo unde am pierdut-o e întuneric și nu se vede nimic.
Cam așa e și cu soluțiile. La căutăm printre taxe, iar ele sunt cu totul în altă parte.